UȘOR DE CITIT | “Prizonierul cerului”, de Carlos Ruiz Zafon. Perfectă, de Sărbători!

UȘOR DE CITIT | “Prizonierul cerului”, de Carlos Ruiz Zafon. Perfectă, de Sărbători!
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Nu-i uşor să îţi alegi ceva bun de citit, pentru Sărbători. Noi am tot căutat şi, în cele din urmă, am hotărât să vă propunem “Prizonierul cerului”, scris de Carlos Ruiz Zafon


Romanul face parte dintr-o tetralogie intituală “Cimitirul cărților pierdute”. Au mai apărut, déjà, din serie, “Umbra vântului”, în 2001 şi  “Jocul îngerului”, în 2009, ambele traduse şi publicate şi la noi. Interesant este că, într-o vreme în care e la modă publicarea de serii de romane, Zafon a ales să scrie, în tetralogia lui, cărți care nu seamănă aproape deloc între ele. Citiți-le şi vă veți convinge! Oricum, noi am ales să vă prezentăm astăzi “Prizonierul cerului”, nu ca parte a tetralogiei, ci ca un roman de sine stătător. Stă foarte bine în picioare şi aşa. Iar lectură mai pasionantă şi mai uşor de parcurs n-am mai întâlnit demult…

Firul poveştii începe să se depene dintr-un anticariat, unde lucrau nişte oameni care, în aparenţă, duceau o viață cum nu se poate mai banală. E o stare de fapt care se schimbă după primele pagini. Multe secrete vor ieşi la lumină după ce un străin misterios vine să cumpere o carte veche şi scumpă, numai ca să i-o dedice lui tânărului Fermin Romero de Tores, care lucrase la anticariat şi care era prietenul familiei de anticari Sempere. De ce? Pentru că tocmai Fermin cel cinic ascundea secrete greu de imaginat. Nu degeaba, atunci când era singur -  după cum observase prietenul lui, Daniel Sempere – Fermin se lăsa pradă unui soi de tulburare pe care nimeni nu i-o înţelegea. Dar acum, dacă tot era pe cale să se căsătorească şi dacă tot apăruse cumpărătorul misterios, Fermin îi va destăinui lui Daniel o mulţime de lucruri. Aşa ajunge să facă parte din poveste şi David Martin, “prizonierul cerului”. Pe măsură ce părăsim frumoasa Barcelona a zilelor noastre şi ne întoarcem în cea din zilele lui Franco, toate lucrurile încep să prindă contur şi să se lase desluşite. Nu cu una, cu două, însă, ci în urma desluşirii unor labirinturi complicate. Păi nu spune chiar Stephan King, unul dintre marii povestitori americani contemporani, că acesta este “un roman al splendorii şi al capcanelor, care la rândul lor ascund alte şi alte capcane“? Spune! Mai multe nu vă putem dezvălui deocamdată, pentru că vă va fi, cu siguranţă, mult mai plăcut să descoperiți singuri detaliile bogate ale labirinturilor pe care le-a construit Carlos Ruiz Zafon pentru noi.

Bonus, toată aventura începe de Crăciun. Aşa că “Prizonierul cerului” nu e doar o poveste complexă, bine gândiă şi bine scrisă, ci şi una de sezon. Vă recomandăm s-o citiţi, pentru că este, într-adevăr, fermecătoare. E genul de poveste care te face să uiți (sau măcar să vrei să uiţi) de tot ceea ce se petrece în jur şi să rămâi singur, pierdut în lectură, până la ultima pagină. E genul de poveste pe care ai face-o cadou şi tocmai de aceea ajungi să cumperi din librărie nu una, ci două exemplare, tocmai ca să îţi rămână şi ţie o carte bună, de citit lângă brad.

Găsiți “Prizonierul cerului” la Librăria Donaris de pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 26.

Citit 2078 ori Ultima modificare Vineri, 16 Decembrie 2016 16:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.