COMORI DE PATRIMONIU | Arhitectura trecutului, în pericol de prăbuşire
Foto: Foto ”Viața liberă”, Marius Prisacariu

COMORI DE PATRIMONIU | Arhitectura trecutului, în pericol de prăbuşire
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

"No man´s land", adică Ţara Nimănui, este o zonă pustie dintre două armate aflate faţă în faţă. Tot într-o ţară a nimănui se distruge şi clădirea fostului Consulat al Italiei, de pe Aleea străzii Gării! Găsim aici doar dărâmături, resturi, gunoaie... Acoperişul s-a prăbuşit de tot, geamurile sunt sparte sau lipsesc, un copac a muşcat deja din faţadă, pe pereţi scrie mare: "PERICOL DE PRĂBUŞIRE!". Pentru că trecătorii să nu fie răniţi de vreo prăbuşire de zid, de vreo bârnă sau de cioburi, un gard de tablă izolează jumătate din clădire, împiedicând şi accesul celor fără căpătâi şi al animalelor mari. Cum conducerea Liceului de Artă "Dimitrie Cuclin" a reclamat acum câţiva ani pericolul pe care zidurile şubrede dinspre această şcoală le prezenta pentru elevi, s-au luat măsuri de a se proteja zona. Atunci, după plângerea şcolii la Inspectoratul în Construcţii, care a sesizat Consulatul de la Bucureşti, în martie 2011 venea aici consulul Salvatore Rippa. Direcţia pentru Cultură i-a propus atunci clasarea ca monument a frumoasei clădiri, însă partea italiană nu a acceptat. Urma să reabiliteze sau să vândă clădirea. Ca loc al nimănui, nu interesează nici pe proprietar, care, culmea, este unul onorabil, în vârstă de câteva mii glorioase de ani: statul italian!

Despre clădirea, care nu este protejată de legislaţia culturală, nefiind inclusă pe Lista monumentelor, s-a tot scris. Corpul diplomatic, inclusiv ambasadorii sosiţi la Galaţi, a venit şi a plecat. E de înţeles: pe linie de afaceri, nu s-a încheiat vreun parteneriat semnificativ cu Galaţiul, care să reclame o atenţie italiană pentru zonă. Iar a investi într-o clădire aproape complet distrusă, situată şi într-un loc aproape tainic, nu se face! Clădirea cu coloane elegante este de altfel parcă asediată, cea de vizavi, şi ea într-o stare destul de proastă, construită, după stil, undeva în perioada interbelică, împiedică punerea în valoare a monumentalităţii acestui edificiu: doar o stradă îngustă - de unde perspectiva privirii?

Italienii vechi au plecat cu tot cu oase...

De la preşedintele comunităţii italiene gălăţene Casa Italia, Traian Dell´Agnolo, am aflat că nu s-au mai primit veşti dinspre guvernul italian în acest port al nostru, unde şi un "giovanotto" marinar, Giuseppe Garibaldi, a poposit înainte de Revoluţia de la ´48, pentru două săptămâni. În 2004, după ce a înaintat documentaţia privind clădirea către diplomaţii italieni, preşedintele a primit dezlegare să caute un constructor interesat să consolideze clădirea şi, în schimb, să o folosească. Pe atunci, se mai putea face ceva, clădirea nefiind atât de afectată. Chiar a şi fost găsită, în doar câteva zile, o firmă interesată, dar apoi de la Bucureşti n-a mai venit niciun răspuns.

În schimb, acum câţiva ani, au fost mutate la Bucureşti, de la Monumentul-osuar din Cimitirul Eternitatea, rămăşiţele celor 13 militari  italieni care aveau odihna de veci aici, de prin 1925. Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor informează, pe site-ul său, că, din Cripta eroilor italieni din Primul Război Mondial, osemintele celor 13 militari, prizonieri de război morţi în captivitate între anii 1917-1918, într-un lagăr al armatei austro-ungare, „au fost exhumate prin grija Ambasadei Italiei la Bucureşti, cu avizul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, fiind reînhumate, în 2011, în Cimitirul eroilor italieni din Bucureşti”. A rămas în urmă frumosul monument de deasupra osuarului gol, pe frontispiciul căruia este gravat textul: „Soldati d’Italia/ dall’ austriaca prigionia consunti/ morti in terra romena”, adică „Soldaţi ai Italiei/ căzuţi în prizonierat austriac/ morţi pe pământ românesc. Le-au rămas numele săpate pe placa de marmură. Şi acest monument, ca şi clădirea fostului consulat, este înconjurat, ca la război, de „armata” unor morminte noi care şi-au făcut loc. Pe 4 noiembrie anul acesta, când se sărbătoreşte unificarea Italiei într-un tumultuos secol XIX, membrii comunităţii s-au adunat la monument şi au depus coroane de flori. La primăvară, se vor executa şi reparaţii la superbul monument.

Comunitatea a mai avut o clădire, pe strada Mihai Bravu, vizavi de sediul pompierilor. Acolo, în timpul Primului Război Mondial, a funcţionat un spital militar italian. Acum, urmează un proces de revendicare a vechii clădiri.

Un fotbalist vânzător?

Ce mai putem spune despre fostul Consulat al Italiei, din timpul ministrului de Externe Galeazzo Ciano, conte, ginerele lui Mussolini, aflăm de la consilierul Marius Mitrof, de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, direcţie care acum câţiva ani a propus Consulatului Italiei de la Bucureşti clasarea clădirii în categoria monumentelor istorice. Nu s-a primit însă niciun răspuns. Răspunsul pozitiv însemna şi obligaţii sporite ale proprietarului…

Din datele Direcţiei, rezultă că imobilul a fost vândut de proprietarul său, un oarecare Vittorio Radaelli, cu domiciliul pe strada Lasăr Catargiu, adică strada Gării de azi, pe data de 6 noiembrie 1923, fostului consul general italian la Galaţi, Ricardo Monzani. Curios este că am găsit un Vittorio Radaelli, posibil contemporan, născut în martie 1908, fost fotbalist, în 1932-36.  Să fi avut fotbalistul o proprietate la Galaţi şi să o fi vândut?

Mult spaţiu într-un loc îngust

Consilierul Mitrof observa şi existenţa pe peretele dintre strada Gării a două stele - simbol masonic, simboluri folosite foarte rar în  decorarea unor clădiri.

Clădirea e destul de vastă. O schiţă de proiect informa că pe o suprafaţă de peste 276 mp la parter, imobilul  avea demisol, parter şi mansardă, acum distrusă. La parter erau patru încăperi şi un living, hol şi grup sanitar. Demisolul are o suprafaţă de numai 113 mp - hol şi trei cămăruţe.

Mansarda cuprindea patru camere, cu două holuri. În total, unsprezece încăperi obişnuite, plus livingul. În clădirea în care a funcţionat o vreme un club de radiofonie au locuit, după evacuarea imobilului, romi săraci, care nu au putut decât să desăvârşească ceea ce n-a reuşit trecerea timpului, războaiele şi cutremurele.

Când prezentul devine istorie de... doi lei

Lucrurile au cauze pentru efecte! Pe 1 martie 2005, scriam în ziar despre prima vizită oficială la Galaţi a ambasadorului extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Italia la Bucureşti, Daniele Mancini, însoţit de soţia sa şi de consilierul pe probleme economice al ambasadei. S-a discutat la Prefectură, cu prefectul Mihai Capră şi primarul Dumitru Nicolae, apoi la sediul Consiliului Judeţean, cu preşedintele acestuia, Eugen Durbacă, şi cu vicepreşedinta Marcela Sighinaş.

Italienii se informau, dorind pe viitor înfrăţiri între Galaţi şi localităţi din Italia în care muncesc gălăţeni. Era vorba să fie numit special pentru aceasta un consul onorific al Italiei la Galaţi, ca răspuns la cererea pe care prefectul o făcuse prin Ministerul român de Externe, cu doi înainte, pentru înfiinţarea unui consulat italian la Galaţi, pentru a rezolva astfel rapid problemele muncitorilor gălăţeni din Italia. Guvernului italian urma să decidă. N-a decis… Ambasadorul a discutat atunci cu prefectul şi primarul şi despre domeniile prioritare pentru eventuale investiţii italiene la Galaţi: infrastructură (drumuri, spitale etc), agricultură, mediu şi servicii, turism spre Deltă, căci ponderea investiţiilor italiene urma să se mute din zona Banatului spre estul României… Între timp, toată lumea a fost, se vede, prea ocupată cu altceva „mai important”. Victimă a ajuns, iată, şi clădirea…

Şi pe strada Domnească nr. 70, în fosta Casă Auschnitt, clădire din anul 1900, aflată pe Lista monumentelor istorice din judeţ, a funcţionat de asemenea sediul Consulatului italian. Şi aceasta e închisă de ceva vreme…

Italienii din România

În secolul al XIX-lea, emigranţii italieni veneau în România cu convingerea că, după ce vor strânge ceva bani, se vor întoarce în patrie. Colonia muncitorilor pietrari din Munţii Măcinului a depins de consulatul gălăţean, iar în localităţile de la malul Dunării erau constructori şi afacerişti italieni.

"Dacă numeric italienii care emigrau în România nu erau importanţi, din punct de vedere al nivelului de bogăţie de capital financiar sau uman, profesional, importanţa se face simţită",  nota Corina Ţucu, în publicaţia "Orizonturi culturale italo-române", în articolul "Italienii în România: un document diplomatic din anul 1912".

"Ei erau exclusiv muncitori specializaţi, care câştigau uneori aşa de bine încât îşi puteau permite să facă economii consistente. Emigraţia temporară în România era compusă din două grupuri de italieni: zidari şi specialişti în prelucrarea pietrei şi a lemnului. (…) Exista şi un numeros corp de antreprenori italieni, care reprezenta circa un sfert din impresarii în construcţii din România şi aproximativ 40 la sută din totalul antreprenorilor străini; antreprenorii italieni aveau comenzi publice de mare importanţă, li se încredinţa realizarea unor clădiri reprezentative din Bucureşti, ministere sau instituţii, precum Camera Deputaţilor. Operele publice ale tânărului Regat Român erau date spre îndeplinire antreprenorilor italieni: căile ferate cum sunt cele care leagă Craiova de Calafat, Târgu Ocna de Moineşti, Bârlad de Galaţi, canale, de exemplu cel de la Câmpulung, tuneluri impresionante pentru acea epocă precum unul de 3 km la Bereşti, poduri, străzi, bănci. La Galaţi exista banca comendator-ului A. Dall’Orso."

Ziarul independent "Unirea" din Alba Iulia (fondat în 1891) prelua din articolul publicat de Stefania Parmeggiani în cotidianul "La Reppublica - Italia": "În 1942, Ministerul de Interne al Italiei a încercat să oprească emigrarea italienilor în România, unde aceştia erau prost văzuţi. În Bombay, de exemplu, cine avea de-a face cu proxenetismul era numit „italian”. Documente dintr-o epocă în care cei care treceau graniţele erau săracii Italiei, când criminali, când victime ale fărădelegilor. A existat o epocă în care rolul de azi al românilor le aparţinea italienilor… iar viaţa era mai mult sau mai puţin ca şi azi. Italienii mergeau spre România să-şi caute norocul, oferindu-şi priceperea ca proiectanţi, constructori, dulgheri sau chiar mineri sau muncitori în fabricile româneşti. Sigur imigranţi clandestini. Aşa cum mulţi români erau în Italia înainte de intrarea noastră în Uniunea Europeană. Nedoriţi de nimeni, suntem încă priviţi cu suspiciune şi cu ură".

Foto Marius Prisacariu:

Citit 2993 ori Ultima modificare Luni, 19 Decembrie 2016 23:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.