Dan Alexe, "În punctul lui rebbe G.", Polirom, 2016
Dan Alexe, cetăţean universal, moştenitor al tuturor dinastiilor imaginare de Diogene, căruia nu-i pasă dacă este considerat român sau armean (în condiţiile unor promisiuni care nu ţin neapărat de viaţa veşnică ori de mântuire, ci de „o portiţă spre extaz”, gata să fie deschisă de-o frumuseţe veninoasă, p. 61 - of, Doamne, ce descrieri le mai face Dan Alexe femeilor, că eşti gata să pleci după ele! Sau să fugi de ele, pentru a nu intra în belele precum cele din textul care dă şi titlul cărţii!), este şi un Don Juan sui generis (asta dacă nu confund autorul cu naratorul! Oricum, statuia Comandorului îl bântuie fix la pagina 88), căruia câteodată îi merge (precum în „Lumea ca spoială şi înfometare”, deh, filozofie post-germană, primul text, cu o tatuată!), alteori i se înfundă, precum în cazul Tartinei Lol („scriitoare, cântăreaţă, actriţă, papesa bârfelor, spaima Internetului”, p. 17), în ne-cazul lui Ruth, rabiniţa (se întorc după ani buni în Republica Moldova, ea şi rabinul care, să ştiţi, bate bine de tot, e de-al lui Van Damme, pentru a divorţa, dar un astfel de „caz” închis nu înseamnă că… atentatorul la femeia iubită nu trebuie pedepsit!), în cazul lui Papuce, o ciudată prietenă a lui Mollusque, o traficantă de droguri ş.a.m.d..
Dan Alexe face bine de tot haz de necaz (uri amoroase), putând face schimb de impresii cu un Kundera pe marginea unor iubiri caraghioase!
Suntem purtaţi şi printr-o mică vacanţă la Roma („Eu propusesem Roma ca arenă de tăvăleală, un weekend la jumătatea geografică a drumului dintre mine şi ea, după ce flirtaserăm un număr decent de săptămâni pe Facebook.” p. 68), unde nu este numai Flavia, româncuţa cu douăzeci de ani mai mică, nu numai ea contează, ci şi o Ţeţa, o sârboaică bosniacă boită. Dar Flavia este… monumentală, deci nu vrea prin muzee „şi chestii de-astea”, pune parmezan peste fructele de mare, nu vrea „nici amestec de lichide, nici perversiuni” (bine îi spune el că nu înţelege „nimic din alchimie”!, p. 71), este „frumoasă şi seacă”, mai ceva ca un roman de Gide (mă refer doar la calitatea de vin-ă!), este o aluzie pe acolo la „Pivniţele Vaticanului”, dar ceva mai încolo chiar este citat la propriu („La peau est tout ce que nous avons de plus profond”), concepţia ei despre fantasme fiind, desigur, seacă: „Oamenii cu iubirea întreagă n-au fantasme de comunicat administrativ”.
Uneori, precum în „Mina în labirintul flasc”, o altă poveste bizară de dragoste, Mina fiind o bulimică care avea oroare de digestie şi de tot ce presupune procesul, nici nu mai eşti atent la „locul” desfăşurării…
Desigur, pentru Dan Alexe, în România mai este un loc magic, un Macondo quasimodian: Rămăieni, „unul dintre cele mai sinistre şi dezolante locuri din colţul nostru al planetei. Nici un relief pe sute de kilometri, până la "apa morţilor" care ascunde orizontul după perdeaua ei tulbure. Vin prost, ţărani bănuitori, biserică cu acoperiş de tablă. Sat de alcoolici, desigur.” (p. 122) Despre Rămăieni, aflăm din „În faţă la Vădana”, unde ni se învie două personaje care ies din tiparul cărţii: Vădana care nu avea de mică un călcâi sau îl avea incomplet şi un reprezentant al Răului pur, Moş Ion, care l-a făcut pe Dan Alexe să înţeleagă „că răutatea este un principiu activ, un punct central al universului, care nu are nevoie de explicaţii sau justificare.” De fapt, moşul îl ura pur şi simplu pe aproape adolescentul Dan din motive care ţin tot de fenomenologia erosului, asupra căreia se opreşte pe larg în restul cărţii scriitorul.
Whatever! Are Dan Alexe o detaşare în scris, de înger care nu crede în decădere(a literaturii), poate fi alintat ca un Henry Miller care a trecut prin mistica sufistă şi alte mistici, ca să nu spun mistice, femei mistice, precum este de menţionata Macha (în textul „Krishna mă-tii”, cu cratimă, evident!) şi are un umor demn (şi) de o pull à col roulé, de paragrafele care se nasc în jurul fetişului unuia pe care îl apuca tremuratul când vedea bluze, pulovere pe gâtul femeilor, invocarea divinităţii fiind legată, oarecum, şi de moartea fetişistului mai sus amintit: „De ce, oh, de ce, dumnezeule Savaot, stăpânul oştirilor, dacă vin dintr-un sat din Bărăgan numit Rămăieni, a trebuit, peste sofisticărelile mele, să mă faci retrograd, ca să sufăr singur, chiar dacă elegant? E drept însă, când te tragi din Rămăieni, deţii cheia misterelor. Îţi rămâne doar să găseşti borta potrivită ei. Cu Macha credeam însă că o găsisem…” (p. 91)
„Efectele de sunet” ale lui Dan Alexe (cineast documentarist apreciat pentru „Ghazavat”, 1992, primul film documentar despre Cecenia, „Howling for God”, 1997, despre viaţa în confreriile mistice sufi, „Cabală la Kabul”, 2007), care sunt atât de necesare trezirii sentimentului veridicităţii (pretext pentru textul „La bruiteuse, sau Carla cu şaua în fantă”, unde se revelează caracterul totalitar al religiei orgasmului simultan), trăirii în pieile personajelor, înţelegerii sufletelor lor înrobite, vorba vine, globalismului… Dorinţelor, sunt atât de bine acordate încât Întregul, la final, este acela al unei simfonii meta-romaneşti, în care corul „personajelor” pe care le întâlnim (şi) în cărţile de tarot (nu că m-aş pricepe la tarot!) are un prim solist, un dybbuk despre care nu mai zicem nimic aici. O meta-operă mult mai suculentă decât, să zicem, „Einstein on the beach”, opera lui Glass, ca să ne apropiem şi de unele referinţe muzicale, dacă tot o dă Dan Alexe cu „După-amiaza unui faun”! Povestirea cu acest titlu e atât de savuros caragialească încât regreţi că nenea Iancu s-a dus la Berlin şi nu la Bruxelles!
*
Explică rebbe Ghelerter, pe clapeta de final (cartea este o bijuterie în sine, cu elemente de grafică din cărţile de tarot), de fapt este un citat tot din textul care dă titlul cărţii: „Dacă noi am fi personaje într-o carte cu 22 de poveşti (…), fiecare istorie corespunzând unei lame de tarot şi unei litere ebraice, de câte ori am citi poveştile în altă ordine, am genera un alt discurs, un alt Logos şi o altă Facere.”
În carte sunt 22 de poveşti. Cele mai multe te hipnotizează, sunt ca nişte femei frumoase de care te îndrăgosteşti, femei misterioase de la începutul oricărei iubiri, orice iubire fiind o lume aparte, o altă Facere...
