”Ţara de sub picior-Cartea verde a verzuşilor” de Victor Cilincă
O adiere proaspătă şi speranţa unei frumoase continuităţi şi în domeniul complicat al criticii literare vin acum de la o elevă de 12 ani şi de la un student gălăţean la Medicină în Iaşi: amândoi au scris despre cartea „Ţara de sub picior- Cartea verde a verzuşilor” de Victor Cilincă - un ecobasm şi o piesă de teatru, dramatizare a aceluiaşi autor, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2016. În continuare, reproducem măcar câteva fragmente din notele lor.
Andreea Ene - 12 ani, Şcoala Gimnazială „Iulia Haşdeu”: „Ceva diferit, fascinant şi nemaicitit”
...„este o poveste aparent simplă, dar care îţi captează atenţia încă de la primele cuvinte şi imagini ( desenate chiar autor). Aceasta se adresează copiilor, dar şi adulţilor, fiind un basm care împleteşte într-un mod nemaîntâlnit realitatea cu fantasticul. În carte este vorba despre un băieţel pe nume Arin şi prietenul său, câine-pisică, Flanel, care pleacă în vacanţă la Bunicul şi Bunica. Fiindcă acţiunea se petrece într-un viitor apropiat, când natura este distrusă de fabrici şi gunoaie, copacii şi florile au devenit comori verzi, rare, pe care oamenii încearca să le apere. (...) În drumul lor spre biruinţă, personajele principale cunosc creaturi noi, lumi fermecătoare şi se confruntă cu multe obstacole. În următoarele rânduri vă voi prezenta aspectele mele preferate, care mi-au atras atenţia:
-Povestea este uşor de citit, la orice vârsta, în fiecare capitol fiind prezentată o aventură, o întâmplare din lumea Verzuşilor, care te ţine cu sufletul la gură.
-Personajele şi spaţiul în care se petrece acţiunea sunt speciale şi pot spune chiar ciudate şi amuzante. Ca să vă dau un exemplu: un sat al Verzuşilor era chiar o cutie de biscuiţi, Pipăruşii, care erau foarte certăreţi şi leneşi, trăiau în nişte boabe de piper şi Nenea era conducătorul satului de pe Nasturaş. Însă, personajului preferat al clasei noastre, de care făcem haz cu orice ocazie este Ficăţel, pe care tot timpul îl doare ficatul şi oboseşte foarte des. Să sperăm însă că va rămâne doar cu această durere, şi nu va mai căpăta şi altele.
-De-a lungul cărţii se întâlnesc numeroase glumiţe, care fac povestea şi mai savuroasă şi placută. (...)
-Ca să trecem la lucruri mai serioase, autorul vrea să ne transmită prin această carte că nici lumea în care trăim nu este departe de a se transforma în lumea în care trăieşte Arin, una murdară, poluată, în care natura se chinuie să supravieţuiască. Ar trebui să citim mai des cărţi care ne îndeamnă direct sau indirect să facem o schimbare în lume, dar şi la noi. Eu vă spun doar atât: „Rupi o floare, plânge un verzuş”.
Aspecte care pot fi îmbunătăţite, din punctul meu de vedere, un mic cititor, deşi sunt neînsemnate şi frumuseţea poveştii le eclipsează:
-Sceneta de la final prezintă aceeaşi naraţiune ca şi povestea principală şi nu cred că toată lumea va fi dispusă să o recitească, chiar într-un timp aşa de scurt. Însă , dacă aţi fost fascinaţi de carte, nu va fi nici o problemă în a trece încă o dată prin aventurile din Lumea Verzuşilor.
-Am întâlnit la un moment dat în carte două desene, ale Pipăruşilor şi a lui Amar, care, sinceră să fiu mi-au făcut pielea de găina. Unii copii s-ar putea speria de aceste creaturi şi ar fi păcat ca din acest banal fapt să nu citească povestea în continuare.
Per total, povestea mi-a plăcut foarte mult, am învăţat multe lucruri din ea, m-am distrat şi chiar m-am lăsat purtată pe aripile imaginaţiei, tocmai până în Lumea Verzuşilor, un loc care abundă în magie şi personaje fantastice. Recomand cartea tuturor celor care vor ceva diferit, fascinant şi nemaicitit.
Bogdan Cătălin Mereuţă - student la Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Grigore T. Popa” Iaşi: „Un basm dincolo de basme”
... „un roman care are suficiente elemente cât să-i țină în suspans pe copii și să le smulgă adulților măcar un zâmbet. (...) Totul se petrece pe nesimțite, ghidat de credința în natură, în fantastic, astfel încât cititorul devine un Nicholas Urfe cu câțiva ani mai tânar. Asemenea protagonistului din ”The Magus”, Arin intră puțin câte puțin în jocurile mistice ale pădurilor. Ajutat de bunicul său, Gabo, o reflexie mai bonomă a misteriosului Conchis și ajutat de nelipsitul hazard, micul erou trece printr-o sumedenie de întâmplări învăluite de magie.
Romanul cuprinde două părți: „Aventuri în Lumea de Sub Picior” și „Taina Orașului Invizibil”, având la final și o prezentare din sfera teatrului, numită de asemenea ”Taina Orașului Invizibil”. Introducerea în universul epic este una ce combină elemente specifice basmului, precum formula ”Va fi odată ca niciodată. Va fi cam pe vremea când…” cu imagini atipice, în care împărățiile, palatele fastuoase sunt înlocuite de „munți de gunoaie puturoase”. În ciuda visării și fanteziei emanate de astfel de scrieri, romanul d-lui Victor Cilincă păstrează pe tot parcursul întâmplărilor o notă de realism, câteodată tristă, iar pe alocuri comică. Arin, dincolo de statutul de „erou”, este un copil obișnuit, la fel cum ai fost și tu, cum am fost și eu, care caută iubirea, atenția părinților, care este nedespărțit de prietenul său canin, Flanel, și care iubește să asculte poveștile bunicilor. El privește de jos lumea adulților și transpune totul în idei jucăușe, chiar neobișnuite, pe care nu le bagă nimeni în seamă.
„De ce nu se prind râmele cu pește, așa cum se prinde peștele cu râme?” De aici pornește imaginea antitetică a orașului scufundat în poluare și a satului de munte, în care Arin își începe peripețiile. (...) Astfel, pe alocuri ludică, pe de altă parte amuzant de reală, narațiunea romanului construiește o atmosferă plăcută, călduroasă, cu o acțiune imprevizibilă, din care poate fi desprinsă o sumă de învățături. Indiferent că ești părinte sau copil, peripețiile lui Arin îți vor pune într-o lumină cu totul nouă importanța protejării naturii, importanța comunicării într-o familie, a ambiției de a trece peste obstacole pentru atingerea unui țel și chiar a prieteniei. Din aventura fantastică nu lipsesc uriașii cu dureri de ficat, miteteii de râmă, țuica de prun sau chiar luptele cu pipăruși ce au luat lecții de „tare-n clanță pentru avansați”.
