CRONICĂ DE CENACLU | Eugrafismul Simonei

CRONICĂ DE CENACLU | Eugrafismul Simonei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cei care nu l-au cunoscut pe prozatorul Dimitrie Lupu, au putut afla din flashul literar prezentat de Victor Cilincă informaţii despre activitatea literară a acestuia: A debutat cu literatură SF, scrie în dulcele stil clasic, dar a trecut şi prin realismul magic, a publicat opt cărţi şi unele lucrari în diverse reviste literare; prima carte - Eşarfa neagră - i-a apărut la Ed. Dominus în 1999; a mai publicat cărţile Şapte povestiri crude, Vremea mahalalelor, Omul din debara, Podul, Mica elegie provincială, Pecinginea şi Grădina cu Venus, care aminteşte de Magicianul lui Fowles. În prezent, are în pregătire cartea de proze scurte Pecadia etc.

o simonă se desface/ în fiecare dimineaţă/ în două// una pleacă/ în lume/ iar cealaltă/ îşi bea cafeaua// apoi vine noaptea// şi/ o simonă se întoarce/ la o simonă/ să doarmă îmbrăţişate/ goale// în golul mic/ al unei scoici/ uscate & o simonă aşteaptă/ pe o plajă pustie/ şi nu înţelege/ de unde/ aduce marea la ţărm/ urmele paşilor tăi & din burta nopţii/ hop!/ iese încă o simonă// într-un echilibru/ perfect/ se aşază cuminte/ pe un tăiş/ de cuţit

(simona toma - poeme din ciclul simonelor)

A urmat Simona Toma care a prezentat un grupaj de poezii - cu o parte din ele venind în completarea ciclului simonelor, din care poeta a mai citit şi altădată.

”Un grupaj de poeme aranjat cu schepsis, foarte bine realizat, un exemplu tipic de schizopoez; se prezintă ca printr-un fel de ochi de albină, care are mulţi alţi ochişori în componenţă.” (Gabriel Gherbăluţă)

”Bine legate, au ludic şi senzualitate; este inedită, cultivă paradoxul, arată fineţe, e tandră, are siguranţă în scris.” (Victor Cilincă)

”Poeme bine structurate, inteligente; are interiorizare şi nostalgie.” (Cristina Dobreanu)

”Un joc captivant al identităţilor personajului liric; muzicalitaeta şi ritmul sunt remarcabile.” (Marius Grama)

”Poemele au fost receptate frumos, dar foarte trist. interesantă ideea că, în orice moment, suntem alţii; are şi multă autoironie.” (a.g. secară)

”Biografism esenţializat - un fel de eugrafism.” (Leonard Matei)

Astăzi, la ora 18,30, va citi Gabriel Gherbăluţă.

Citit 669 ori Ultima modificare Joi, 01 Iunie 2017 13:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.