(despre Nimic)
E greu până la Unu! E greu până la Sine!
O fi adevărat? Sau mi se pare?
Cumva, naiv, mă pregătesc de Moarte?
Sau, negreşit, nimic nu-i nou sub Soare?
Nu cred nimic din toate cele spuse?
Nici nu mai poate Unu despre mine,
îmi suflă-n ceafă, strigă printre lacrimi:
să ştii că chiar şi Unu are Sine!
Oprire-n Timp? Înţepenire-n Vreme?
Nu, şakhti kundalini nu mă lasă!
Calc pe Real, Nimic nu-mi pune piedici,
alerg spre Unu, parcă mi-i mireasă!
Ooo, ce frumos!? Dar ce-i urât în lume?!
Răspunde domnul Unu şi marele Nimic?…
Iluzii, gânduri şi ne/mernicie…!
E greu până la Sine…şi mi se face frig!
