* Întâlnindu-ne, zilele trecute, la intrarea în primăria de la Bereşti-Meria, scriitorul Ion Potolea a aruncat mănuşa: „De şase ani, mi-a spus, nu mă mai uit la televizor!”. Informaţia este extraordinară. M-a scurtcircuitat! Nu mai are cine să-i spele creierul, a dat afară din casă politica şi filmele americane.
Născut în Slivna. Cetăţean al lumii largi. Şi-a reeditat volumul de debut „Domn cu joben”, extinzându-i sumarul. Mi-a promis un exemplar în virtutea faptului că în 1991, la Editura Porto-Franco, unde eram slujbaş, l-am făcut, cu acordul lui Ion Chiric, om cu carte. Dacă în deschiderea volumului de azi a lăsat versul „Câteodată vine greaţa chiar la micul dejun” e bine.
Stabilit la Tg. Mureş, o „rupe” pe ungureşte. Vrea să-şi vândă proprietăţile de la Slivna şi din Galaţi, să treacă definitiv munţii.
* Din Elveţia, Maria Sarău. Cum îşi scrie poezia: o strofă pentru Galaţi, alta pentru Zurich. Paritate. Veselă într-o lume rece, mi-a comunicat că pentru intervalul 1-15 septembrie, ca regulă de fier, nu-şi planifică nicio plecare de acasă („Dacă între 1-15 septembrie aş pune piciorul pe scara vreunui avion, praf m-aş face”).
* Mihai Vicol, fost reporter la „România liberă”: „Femeia fără vicii, mi-a deschis ochii, e ca mămăliga fără sare”. S-a apucat din nou de fumat („Poezia totală cere ţigară!”). A avut grijă să-mi recomande, ca să mă menţin în formă, să mănânc în fiecare zi, ca Iosif Broz Tito, vişine.
A plătit să i se construiască în apartament, la Bârlad, o arteziană astfel programată încât el, ca poet, să poată beneficia, la domiciliu, 24 de ore din 24, de susur de izvoare „ca la Eminescu”. Sursa de apă, reţeaua municipală (potabilă clorinată).
Mi-a propus să ne deplasăm împreună la Viena, unde o are pe Irina. Este fiica sa, botezată de mine în anii „Epocii de Aur”, pe când eram secretar adjunct la Bereşti. Arhitectă de succes şi proprietară a unui salon de înfrumuseţare.
Scopul călătoriei: „Să călcăm, prin Viena, pe urmele lui Eminescu, prin cartierul Landstrasse, să căutăm cafeneaua „Troidl” unde poetul, după cele scrise de G. Călinescu, era servit pe credit”.
* Floarea, femeie din satul meu. Confecţionează toiege pentru morţi. Îi trimiţi ceara şi, pe un colţ de hârtie, însemnată, lungimea persoanei decedate („Toiagul nu trebuie să depăşească lungimea mortului”). Aţa o pune de la ea, ca bonus.
* Joc, fără consimţământul soţiei, la Loto 6 din 49. Dacă s-ar întâmpla să câştig la categoria întâi, mi-aş lăsa „cioc”. Luaţi aminte: nu aş construi nicio biserică. În mod excepţional, i-aş dărui preotului din parohia Pleşa un rând de veşminte noi.
În schimb, aş investi masiv în protejarea animalelor şi m-aş ocupa şi de Filiala Galaţi-Brăila a Uniunii Scriitorilor, mai concret, de cumpărarea unui sediu pentru confraţi, pe Domnească. Să pun în dificultate primăria Galaţiului – nu prea are la inimă Filiala.
În faţa uşii de la intrarea în biroul preşedintelui Corneliu Antoniu, secretară cu normă întreagă, angajată de subsemnatul. Nu m-aş uita la bani! Simon Ajarescu, automat, la compartimentul Poezie: birou adecvat poeziilor sale supersonice.
Explicaţie foto: Stimat de Mateiu I. Caragiale fiindcă s-a ocupat de opera sa în teza de licenţă susţinută la Universitatea "Petru Maior" din Tg. Mureş, notată cu 10, ca şi de Victor Cilincă, de la "Viaţa liberă", şi de câţiva şeici-parteneri de afaceri, din lumea arabă, Ion Potolea rămâne al Galaţiului şi al poeziei.
