Viitorul Muzeu de Artă al Galaţiului – din bani europeni

Viitorul Muzeu de Artă al Galaţiului – din bani europeni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Parteneriatul cu Ucraina şi Republica Moldova va înlocui bugetul statului *

Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi a aprobat practic în ultima sa şedinţă schimbarea strategiei cu privire la finanţarea viitorului Muzeu de Artă Vizuală. Cum la vremuri de criză este exclus să vedem bani de la bugetul de stat alocaţi unor proiecte atât de ambiţioase, fondurile necesare construcţiei care se va ridica în Parcul Rizer vor fi obţinute printr-un proiect cu finanţare europeană. Mai precis, printr-un program de vecinătate România – Ucraina – Republica Moldova.

Astfel, consilierii au aprobat actualizarea studiului de fezabilitate pentru a se adapta noii cerinţe, revocându-se astfel hotărârea din 1997 de aprobare a studiului respectiv. Până acum, CJ şi-a făcut mâna câştigând proiecte de vecinătate împreună cu entităţi din Cahul cum ar fi: un centru pentru afaceri la Zătun, unul ecologic la Vlădeşti, Muzeul Satului la Gârboavele.

Paşii făcuţi deja

După cum se ştie, sediul de pe Domnească 141 al muzeului a fost  retrocedat Episcopiei Dunării de Jos, iar perioada de graţie acordată prin lege a expirat deja, aşezământul cultural fiind găzduit în continuare prin bunăvoinţa proprietarului – Episcopia, de unde şi nevoia de a se construi cât mai repede un nou sediu. Pentru a fi construit, în 2007 s-a obţinut, prin trecerea în proprietatea CJ din cea a Consiliului Local Galaţi a Parcului Rizer, terenul necesar: 4.600 mp.

Ce, cât, de ce…

Valoarea investiţiei este apreciată la 30.020.166 lei (inclusiv TVA), din care lucrările de construcţii montaj se vor ridica la 25.632.452 lei  (inclusiv TVA).

Din expunerea de motive la hotărârea de Consiliu aprobată notăm că „Muzeul de Artă Vizuală este instituţia publică cu personalitate juridică finanţată integral de la buget, subordonată Consiliului Judeţului Galaţi. Muzeul conţine aproximativ 400 de lucrări expuse atât în săli, cât şi în aer liber, din patrimoniu făcând parte colecţii valoroase de lucrări ale unor iluştri creatori: Teodor Aman, Nicolae Grigorescu,  Octav Băncilă, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Stefan Dimitrescu, Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Lucian Grigorescu, Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, Ion Tuculescu, Henri H. Catargi etc.”.

Muzeul costă… „cât doi fotbalişti de talie medie”

Directorul Muzeului de Artă Vizuală din Galaţi, Dan Basarab Nanu, s-a declarat cât se poate de mulţumit de  decizia CJ de a sprijini construirea noii clădiri: „Personal, mulţumesc domnului preşedinte Eugen Chebac, care ne-a oferit susţinere maximă în realizarea acestui proiect. Era necesar un alt studiu de fezabilitate pentru a putea obţine finanţarea europeană, deoarece cel vechi nu mai era valabil”.

Directorul susţine că pentru a putea primi finanţarea noului muzeu a trecut prin şapte comisii, care s-au arătat încântate de proiect, dar s-au interesat şi de costul acestuia: „De fiecare dată am răspuns: 7 milioane de euro, mai puţin decât doi fotbalişti de talie medie”.

Explicaţie foto: Aşa arată viitorul muzeu după proiectul arhitectului Dan Ujeucă

Victor Cilincă

Roxana Artene Penciu

Citit 933 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.