Am avut emoţia să descopăr, în arhiva Bibliotecii Judeţene "V. A. Urechia", o partidură specială! Tipărită pe două pagini format registru şi cu o copertă elegantă, desenată, cu scris caligrafic, ce menţiona titlul "Marşul Regimentului Seret No. 11" (savuroasă ortografia epocii), compus de "Şeful Musicei" a acestei respectate unităţi militare, regiment ce şi-a lăsat jertfele în 1877, 1913 şi în cele două războaie mondiale: marele Iosif Ivanovici, gălăţeanul nostru!
Citim scris: "Proprietatea editorului/ CONST. GEBAUER/ Furnisor al curţii regale/ BUCUREŞCI. 1748 (număr de catalog - n.r.)". Soţiei editorului, Emma Gebauer, Ivanovici îi dedicase înainte cea mai emblematică operă a sa, "Valurile Dunării". Gebauer, adaptat epocii (se apucă să vândă gramofoane) a găzduit şi prima expoziţie personală a lui Nicolae Grigorescu.
Cea mai recentă lectură a partiturii la bibliotecă, vădită de o ştampilă, purta data de 26 august 1982. O ştampilă chiar pe coperta frumos împodobită cu desenul unor steaguri şi al unor frunze de stejar prinse de crenguţă: "DĂRUITĂ DE ACADEMIA ROMÂNĂ". Tipărit de Oscar Brandstetter, la Leipzig.
Ştiam că îl voi bucura, la Centrul Cultural "Dunărea de Jos", pe apreciatul dirijor Marin Boroghină, al Fanfarei "Valurile Dunării" (reţineţi, numele chiar al celebrului vals compus de Ivanovici la 30 de ani, în 1880), înmânându-i o fotocopie a documentelor. Şi, într-adevăr, dirijorul nu numai că a vorbit cu emoţie despre capelmaistrul gălăţean prin adopţie, dar mi-a şi pus la dispoziţie o lucrare importantă, printre nedrept de rarele dedicate celebrului compozitor: cartea trudită a regretatului Viorel Cosma. La sfârşitul lui august, l-am rugat, nerăbdător, pe cunoscutul dirijor al Teatrului Muzical "Nae Leonard", Eugen-Dan Drăgoi, să-mi desluşească necunoscutele căi ale notelor muzicale, iar compozitorul mi-a răspuns aproape imediat: "Partitura pe care mi-aţi trimis-o este o reducţie pentru pian a unei partituri orchestrale. Vă trimit o imprimare a partiturii în varianta pianistică a unui compozitor şi nu a unui pianist...". Dl Drăgoi a făcut şi o scurtă descriere: "După cum puteţi auzi, este o muzică plină de strălucire, în dulcele stil al epocii, care inserează "elemente picturale" din două unghiuri diferite (din perspectiva celor aflaţi în marş, dar şi din perspectiva celor de pe margine). Ascultând muzica, parcă vezi frumuseţea întregii parade militare, mândria soldaţilor ovaţionaţi şi mulţimea care îi întâmpină cu multă bucurie. În secţiunea B (trio), compozitorul "pictează ocheadele" tinerelor prin câteva tipuri de apogiaturi discrete. Lirismul situaţiei este descris plastic prin schimbul de nuanţe. În concluzie, o muzică picturală, cu o melodie suplă, uşor de reţinut, special pentru a crea un cadru sărbătoresc".
Am ascultat înregistrarea - pe care o puteți asculta mai jos - şi am avut surpriza senzaţiei unor sunete izvorâte dintr-o veche cutie muzicală, bucuria unui dans şi nu, cum mă aşteptasem, o melodie cântată în pas de defilare. Păi, şi pe o melodie precum "Marşul Radetzky" (ceva mai milităroasă) se dansa în draci! De altfel, chiar pe coperta partiturii scrie clar: "pentru PIANO", pentru pian adică, nu pentru fanfară.
Notez măcar succint că editorul bucureştean Constantin Gebauer (1846-1920), specializat în vânzarea de partituri şi instrumente, de la piane la flaute, cu magazin pe Calea Victoriei, după ce tatăl său, austriac, se stabilea aici să vândă instrumente muzicale. Promovează muzica românească, iar editura sa primeşte Medalia de Aur la Expoziţia Universală de la Paris.
Marșul Regimentului Seret No 11, interpretează Eugen-Dan Drăgoi:
Deşi editorul avea propria tipografie, frumoasa tipăritură cu marşul regimentului gălăţean a fost tipărită la Leipzig, de cunoscutul editor Oscar Brandstetter, o afacere veche de pe la 1844 - cu tipografie şi litografie (modelul tipărit fiind săpat în piatră). Firma, existentă şi azi, avea chiar 2.000 de angajaţi, la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial.
"Romanul" vieţii maiorului Ivanovici
"Maiorul Ivanovici" este titlul lucrării tipărite de dăruitul muzicolog Viorel Cosma, scoasă demult, la Editura Militară, Bucureşti - în 1958 - şi dedicată celui care, orfan, devenea gălăţean, copil adoptiv al Regimentului 11 Siret, unde învăţa muzica. La fostul Comandament al trupelor de grăniceri de lângă Turnul de Televiziune, înainte de 1989, tradiţia încă mai amintea că Ivanovici le-ar fi predat acolo muzica viitorilor ofiţeri de Marină.
Din cartea de 67 pagini, format de buzunar, descoperim că "Marşul Regimentului Seret No. 11", dedicat comandantului unităţii militare, S. Scheletti (poate lt. col. S. P. Scheletti, care scotea, între 1880 şi 1883, "Ostaşul", revistă militară bisăptămânală), era compus în 1894, când compozitorul avea 44 de ani: "Succesul acestul marş l-a determinat pe compozitor să-l tipărească în editura C. Gebauer, multe muzici militare introducându-l după moarte autorului în repertoriul permanent. Rezultă că ar putea fi preluat şi acum de fanfare militare, la Galaţi desfăşurându-se, an de an, un festival naţional de gen.
"Răsfăţat al marelui public gălăţean"
În 1880, anul compunerii "Valurilor Dunării", "Ion Ivanovici a fost primul român care a ocupat postul de inspector al muzicilor militare", scria criticul muzical şi eminentul muzicolog Viorel Cosma (1923-2017), conferenţiar la Universitatea Sorbona, Académie des Beaux Artes din Paris şi Boston University, colaborator la importante enciclopedii occidentale.
Adolescentul Iosif (în Banat, unde se naşte, probabil la 1845, într-un sat necunoscut, lângă Timişoara, numele fusese sârbizat Jovan Ivanović, iar în comunism devenea "Ion") îl impresionase pe Alois Riedl, şeful muzicii Regimenului 6 Linie din Galaţi, apoi se specializase la Iaşi. La 30 de ani, devenea şef al muzicii Gărzii Naţionale Galaţi: "A ajuns în numai câţva ani un răsfăţat al marelui public gălăţean". "Prezent cu noi lucrări la toate balurile şi petrecerile lumii gălăţene, răsfăţat în special de tineret, înconjurat de numeroase admiratoare", le dedica multe compoziţii prietenilor sau domnişoarelor, precum Sabina Cantacuzino - sora lui Ionel Brătianu, sau Giuletta Verona.
Cu peste 300 de compoziţii, mai presus, cu "Valurile Dunării", chiar decât Johann Strauss Jr., a fost înregistrat pe discuri de patefon şi tipărit din America şi până în Coreea. Avem datoria să-l "restaurăm": să-i ridicăm măcar un bust, să-l auzim la megafon (nu-i scump!), pe Faleză, la Gară, pe Domnească. În lume e mai greu de promovat: acum vreo cinci ani, în timpul unui interviu la Viena, dl Dominique Meyer, directorul Staatsoper, îmi declara că nu auzise de Ivanovici, nici de Leonard… În 1889, Ivanovici învingea peste o sută de concurenţi la Expoziţia Universală - Paris, cucerind premiul pentru un marş în cinstea primirii ţarului Alexandru al III-lea.
A statuat valsul românesc! Educându-şi publicul, organiza, din 1894, la Teatrul Mare (lângă Prefectură), concerte în muzica de fanfară şi petrecere, îmbinate cu cea simfonică, aducând şi artişti din străinătate, dar şi câte un taraf de la Brăila...
În foto 1, galerie - partitura - pentru cine o poate citi. Și interpreta. În foto 2, Iosif (sau Ion, sau Jovan) Ivanovici, decorat pentru muzica sa (!). În foto 3, portret atribuit compozitorului. Foto 4: o slujbă religioasă la înmormântarea, pe frontul lui 1917, a eroilor Regimentului 11 Siret (sursa foto: Serviciul de Presă al Armatei - M.Ap.N). În foto 5, tipografia din Leipzig unde s-a tipărit partitura Marşului Regimentului 11 Siret:
