Mateiu Caragiale, văzut de Ion Potolea

Mateiu Caragiale, văzut de Ion Potolea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Lucrarea lui Potolea, găzduită de „Convorbiri literare” *

Poetul gălăţean Ion Potolea (foto), pribegit de-o vreme pe meleaguri transilvane, se întoarce deseori la Dunăre, precum ucigaşul la locul crimei, căci la Galaţi a publicat prima sa carte, un superb volum de versuri intitulat „Domn cu joben”. A trecut apoi prin experienţa prozei, dar şi prin cea teatrală, punându-şi în scenă, la Târgu Mureş, poemele mai vechi şi mai noi.

La cenaclul „Noduri şi Semne” din Galaţi, co-fondatorul de acum două decenii al grupării gălăţene a fost de curând oaspete nu numai cu un grupaj de versuri - „Ninsori de ţigle şi lucarne” (teatral, autorul nu le-a citit, ne-a propus o înregistrare electronică), dar şi cu volumul său critic despre Mateiu Caragiale, o contribuţie extrem de interesantă şi total dezinhibată: „Teatralitate şi iluzie în opera lui Mateiu I. Caragiale”.

Un capitol din acest volum, mai cuminte, intitulat „Mateiu I. Caragiale şi epoca sa”, a fost publicat de altfel în ultimul număr, din august, al „Convorbirilor literare” de la Iaşi.

Ipoteze senzaţionale

Nu scade cu nimic valoarea întreprinderii faptul ca la baza cărţii stă teza sa de licenţă pentru Facultatea de Ştiinţe şi Litere - Limba şi literatura română şi Limba engleză - din cadrul Universităţii „Petru Maior” din Târgu-Mureş, absolvită de Potolea. Şi al cărui îndrumător ştiinţific a fost prof. univ. dr. Iulian Boldea.

Încă din start, sunt incitante titlurile de capitol. De pildă: „Mateiu Caragiale sau râul şi păpuşa”, „Peisaj. Familie. Specie” sau „Vecinătăţi impresioniste”, „Cum abordăm?” sau „Craniul lui Yorick” ori „Semnificaţiile măştii”… Autorul face în final o mică… disecţie a lucrării, explicându-ne, dacă unele aspecte ne-or fi scăpat, care pot fi cele mai importante câştiguri ale lecturii:

„Această lucrare de licenţă cu titlul publicistic Mateiu I. Caragiale sau Râul şi Păpuşa susţine trei (ipo)teze senzaţionale, privind Craii de Curtea-Veche: sosia istorică a ficţionalului Paşadia este Mazar Paşa; scena finală a visului este preluată, dincolo de marginile permise ale influenţei, din Aşa grăit-a Zarathustra, de Friedrich Nietzche; paradigma stilistică cea mai potrivită este «Păpuşa»”.

„Gustaţi” puţin!

În carte găsim trimiteri la film, poezie, asociaţii interesante, speculaţii abile. „În 1933 apărea o operă înrudită, prin caracterul ei ezoteric, cu Craii de  Curtea-Veche; Creanga de aur de Mihail Sadoveanu. În acelaşi an, Sadoveanu mai publica două cărţi. Deci regii momentului literar erau Sadoveanu şi Rebreanu. Din urmă venea puternic un „tânăr furios”, Camil Petrescu. Poeţii Bacovia, Blaga, Arghezi configurau relieful înalt al liricii româneşti”, deci Mateiu avea de luptat!

Potolea îl contrazice pe Vianu, citează o mulţime de autori, dar aduce şi… citate poetice de atmosferă, face asociaţii neaşteptate. „Punctul de vedere cel mai apropiat de esenţa lui (a romanului, n.n.) aparţine lui Vladimir Streinu.”, spune el.

Curios, „între 1910-1928, adică în cei optsprezece ani cât a scris la ea (la „Craii…”, n.red.), a avut loc un război mondial soldat cu 10 milioane de morţi, 22 de milioane de răniţi şi mulţi combatanţi alienaţi psihic. Omenirea a cheltuit miliarde de dolari pe moarte şi distrugere. Lasă această istorie vreo urmă vizibilă în cartea lui Mateiu I. Caragiale?” Singurul lucru exterior care pare să-l afecteze este… cometa Halley! - spune Potolea.

Un Paşadia, zicem noi, mai fascinant

Într-adevăr, figura reală a englezului… Mazar Paşa este absolut fascinantă! „Comparaţia dintre I.L. Caragiale şi Pirgu s-a făcut. Aici nu pot să adaug nimic nou. Dar o ipoteză tentantă s-a configurat în urma documentării pentru lucrarea de licenţă.  Aşadar putem vorbi mai departe despre secretele tenebrosului Paşadia”. 

Mazar Paşa, posibilul inspirator al personajui Paşadia, după numele real Stephen Bartlett Lakeman, îl cunoştea pe Mateiu, demonstrază Potolea. Şef al poliţiei din Bucureşti în 1854, englez de origine olandeză, cu liceul făcut la Paris, intrase tânăr în  armata franceză, luptând în Algeria împotriva lui Abd El-Kader, primul iniţiator al Jihadului.

Devine apoi ofiţer de carieră în armata regală britanică, maior în trupe de comando în Pretoria colonială, unde după unii istorici tăia gâtul copiilor şi femeilor de zuluşi cu secera, fierbea de vii căpeteniile africane, isprăvi pentru care regina Victoria îl ridică la rangul de Knight Bachelorest. Ajunge apoi bin-paşa, cu nume schimbat, şi acţionează pe frontul Crimeii în războiul ruso-turc.

Înalta Poartă vizează numirea sa ca şef al poliţiei din Bucureşti sub ocupaţia trupelor austriece - un fel de „căşti albastre” într-o zonă tampon dintr-o regiune de conflict. Devine foarte bogat şi negociază fără succes între turci şi români, pentru obţinerea independenţei prin turci, nu alături de ruşi, ca la 1877.

Din lipsă de spaţiu, ne vom ori aici din interesanta lectură, dar n-avem niciun dubiu că volumul va avea succes.

Citit 2256 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.