Maria Stanciu

Maria Stanciu

„Poem de jale veche”

Vineri, 29 Iulie 2011 03:00 | Publicat în CULTURA
În 1957, în vremea regimului comunisto-sovietic, după ce primiseră interdicţia de a mai scrie, profesorul Vasile I. Cataramă era considerat  un intelectual incomod pentru noul regim, asemenea multor intelectuali care au avut curajul să rămână verticali în faţa „fiarei comuniste” şi să manifeste o atitudine de afirmare a identităţii naţionale a românilor. Peste ţară se abătuse sărăcia în crediţă care mergea mână în mână cu criza morală. Peste toate dominau con ...

„Să nu ucizi!” Păcat strigător la cer

Vineri, 29 Iulie 2011 03:00 | Publicat în CULTURA
La pas, treaptă cu treaptă, încercăm împreună să urcăm Muntele Sinai, muntele cunoştinţei de Dumnezeu, fapt care nu se poate fără o călăuză. Moise este cel care ne îndrumă în acest itinerariu  anevoios, greu de urcat, fiindcă nu e un urcuş oarecare, este cel către Dumnezeu.E un urcuş spiritual şi dincolo de imaginile aride ale deşertului, Moise - prin Decalog - ne cheamă să facem ascultare faţă de Dumnezeu-Tatăl.  Fiindcă despre teologia ascultării este vorba în ...

Sărbătoarea Sfântului Pantelimon, la Galaţi

Joi, 28 Iulie 2011 03:00 | Publicat în CULTURA
Prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, din anul Domnului 2011, a adunat la bătrâna Biserică Bulgărească din Galaţi câteva sute de creştini, deşi a fost zi lucrătoare. Ridicată cu 150 de ani în urmă (în 1861), de fosta comunitate a bulgarilor din Galaţi, locaşul este unul căutat nu numai de enoriaşi, ci de mulţi alţi creştini. Şi după 17 veacuri de la plecarea sa la ceruri, Sfântul înmulţeşte faptele noastre bune, învie viaţa celor botezaţi în Hristos. Cât ...

„Bătrân poet de vremuri grele”

Miercuri, 27 Iulie 2011 03:00 | Publicat în CULTURA
Am fost în peregrinaj cale de câteva episoade prin ţinutul Poieneştilor, al Deleştilor din judeţul vecin Vaslui, locuri dragi lui Vasile I. Cataramă (6 aprilie 1915 - 22 aprilie 1980).  Ocazie cu care ne-am adăstat cu câteva recomandări şi note de lectură pentru liceu; prin expresia sa vie, plastică, am luat pulsul vieţii sociale de odinioară din satul românesc. Dincolo de caracterul informativ al memoriilor acestui Mare Român, cum puţini mai întâlneşti astăzi, rămâne ha ...

Astăzi, hram la Biserica Bulgărească

Miercuri, 27 Iulie 2011 03:00 | Publicat în CULTURA
Astăzi este hram la Biserica „Sfântul Mucenic Pantelimon” din municipiul Galaţi, fost aşezământ cunoscut drept Biserica Bulgărească, situat pe strada Nicolae Bălcescu.În Arhiepiscopia Dunării de Jos, în această zi creştinii merg în pelerinaj la Mănăstirea „Lacu Sărat” din judeţul vecin Brăila. Este un loc cunoscut pentru binefacerile medicale ale nămolului, dar şi pentru locaşul de rugăciune, ridicat după 1990, în stilul bisericilor maramureşene din lemn. ...

Radiogafie printre răzeşi

Marți, 26 Iulie 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
La 54 de kilometri de Galaţi, altădată la extremitatea apuseană a fostului judeţ Covurlui, se află comuna Cudalbi. Aşezare răzăşească, despre care cudălbenii ştiu că este localitate ştefaniană, înaintaşul lor fiind Ştefan Cudalbul. Moise N. Pacu - autorul cărţii „Judeţul Covurlui”, apărută la 1891 - ne spune că printr-un uric (din 1472), Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt i-a „hărăzit lui Ştefan Cudalbul, vornic, şi Izbaşă Ioan Vrabie o bucată de pământ ...

Pizzeria de lângă Biserica „Mavromol” se va muta

Sâmbătă, 23 Iulie 2011 03:00 | Publicat în JURIDIC
Ieri, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco şi o echipă a Primăriei Galaţi s-au întâlnit cu deţinătorul pizzeriei construită pe zona de protecţie a Bisericii „Mavromol” - monument de patrimoniu naţional de veac XVII. La faţa locului erau poliţişti, alte organe de pază şi ordine.După numeroase tărăgănări, ieri s-a reuşit încheierea unei convenţii prin care deţinătorul pizzeriei este obligat ca, în 30 de zile, să dezafecteze clădirea ridicată pe fostul cimitir al Biser ...

Oamenii cu rădăcini cereşti

Sâmbătă, 23 Iulie 2011 03:00 | Publicat în CULTURA
Sfinţirea primei Biserici a „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel” din localitatea Hagi Curda (astăzi Camâşovca) din ţinutul Bugeacului, regiunea Odesa, în Ucraina, a readus în atenţia noastră o realitate cunoscută şi nu prea: moşii şi strămoşii creştinilor de astăzi din Hagi Curda, spaţiu românesc din partea de sud a ţinutului Bugeac, se trag din daci şi din romani. Au rezistat valurilor migratoare din primele veacuri creştine, apoi tătarilor şi otomanilor. Acest peti ...

Numele de creştin desemnează vrednicia împărătească

Sâmbătă, 23 Iulie 2011 03:00 | Publicat în CULTURA
* Interviu cu părintele dr. Nicoale D. Necula, profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriahul” din Bucureşti * În ultimele trei numere ale paginii de „Credinţă” ale cotidianului Viaţa liberă am aflat câte ceva despre importanţa Botezului în viaţa noastră, despre faptul că Hristos este Cel care a instituit Sfântul Botez, săvârşitorul Sfintei Taine fiind preotul. Am reţinut câte ceva şi despre ierurgiile pe care mama trebuie să ceară a f ...

Deţinătorul pizzeriei de lângă Biserica „Mavromol” trebuie să dezafecteze zona!

Vineri, 22 Iulie 2011 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, o echipă a Primăriei Galaţi şi deţinătorul pizzeriei din coasta Mănăstirii „Mavromol” au ajuns la consens. Au căzut de comun acord ca în maximum 30 de zile să dezafecteze  şi să demoleze construcţia ridicată în zona de protecţie a Bisericii „Mavromol” - monument de patrimoniu naţional de veac XVII.A fost tăiat  racordul la apă, a fost oprită lumina şi sperăm ca încet, încet,  locul fostului cimitir să fie  redat cel ...
Pagina 185 din 187