Maria Măndiţă

Maria Măndiţă

Lucrare ilegală care blochează strada, o declar nulă

Vineri, 29 Iulie 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Revenim cu informaţii de spre groapa care, de peste trei săptămâni, încurcă circulaţia rutieră de pe strada Nicolae Mantu, în timp ce Primăriei nu pare să îi pese vreun moment de această „mică problemă”. În fapt, indiferenţa celor responsabili demonstrează măsura implicării acestora în viaţa oraşului. Cum poate să zacă, pe mijlocul şoselei, de aproape o lună, o groapă imensă, şi nimeni să nu ia nicio măsură? De la Ana la Caiafa şi iar la Ana, apoi la Caiafa ...

Discursuri pe mai multe voci la Consiliul Judeţului

Vineri, 29 Iulie 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Începută cu momentul festiv Lucian Bute, şedinţa CJ Galaţi de ieri s-a desfăşurat, aproape până la sfârşit, sub auspicii bune. Pe final însă, oboseala, dorinţa de afirmare, tensiunile politice între partide, ca şi interesele electorale ale fiecăruia şi-au spus cuvântul, apărând şi discuţii în contradictoriu între consilierii judeţeni PDL şi cei PSD şi PNL. Mărul discordiei l-a reprezentat de această dată proiectul privind alocarea sumei de 358.000 de lei oraşului ...

Drumul la casa părintească din Pechea a lui Lucian Bute va fi asfaltat

Joi, 28 Iulie 2011 03:00 | Publicat în SPORT
Astăzi, în cadrul conferinţei de presă care a urmat după şedinţa CJ Galaţi, la care a participat şi Lucian Bute, preşedintele CJ Eugen Chebac i-a promis acestuia că va interveni pentru asfaltarea străzii din Pechea care duce la casa părintească: „Iată că Lucian este alături de noi şi ce am promis, voi face, mai ales că am văzut că de fiecare dată când mergi la Pechea ai o probabil o stare de uşoară jenă, pentru că administraţia  locală de acolo nu a reuşit să as ...

Autobuze Transurb pentru cinefili

Joi, 28 Iulie 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Atât preşedintele CJ Galaţi, Eugen Chebac, cât şi primarul Galaţiului, Dumitru Nicolae au dat asigurări, astăzi, că s-a luat legătura cu conducerea Transurb şi că se va rezolva problema transportului de noapte pe timpul Festivalului de Film Digital şi al Efectelor Vizuale  „Future Movie”. Reamintim că la începutul acestei săptămâni, la deschiderea Festivalului de Film, directorul Centrului Cultural Dunărea de Jos Sergiu Dumitrescu a spus că prin grija municipalităţii, ...

„Coşul de solidaritate”. Guvernul Boc a descoperit economatele lui Năstase

Joi, 28 Iulie 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Proiectul iniţiat de UNPR şi adoptat în şedinţa de Guvern de ieri, privind „coşul de solidaritate” demonstrează încă o dată că nimic nou nu este sub soare, cel puţin nu pe meleagurile politice. Asta, deoarece „coşul de solidaritate” se referă la vânzarea către pensionari a produselor alimentare de bază – ulei, zahăr, făină etc. – la preţuri de producător, prin intermediul unor economate. Unul din iniţiatorii proiectului de acum, preşedintele UNPR, Marian Sârb ...

Unde ajunge mâncarea expirată?

Joi, 28 Iulie 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Destinaţii în funcţie de starea alimentelor: la incinerator, la câinii din padocuri sau la grădina zoologică * În urma solicitărilor din partea Prefecturii, ieri, la şedinţa Comisiei Dialog Social s-a prezentat o situaţie privind destinaţia produselor alimentare expirate din marile magazine din Galaţi. Potrivit declaraţiilor dr. Lenuţa Ichim (FOTO 2), din partea Direcţiei Sanitar Veterinare, toate marile magazine alimentare au contracte cu SC Protan SA sau alte societăţi. În ...

Directori şi afacerişti, modele pentru elevi

Joi, 28 Iulie 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
În cadrul primei şedinţe a Comisiei de Dialog Social, prezidată de noul prefect Paul Florea (FOTO), acesta a avansat o propunere: la clasele de elevi să fie invitaţi oameni de afaceri şi/sau directori de instituţii publice, oameni de succes care, prin propriul exemplu, să îi motiveze pentru a învăţa mai bine. Contextul în care s-a făcut această propunere: analiza rezultatelor la bacalaureat şi repartizarea absolvenţilor de clasa a VIII-a în licee, şcoli profesionale de arte ...

De la spital la mănăstire. Medici în deplasare

Joi, 28 Iulie 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Starea de sănătate a celor 14 măicuţe ale mănăstirii de la Adam a fost verificată, marţi, de către mai mulţi medici gălăţeni, veniţi tocmai în acest scop de la Galaţi. Vizita doctorilor a avut loc în cadrul activităţii desfăşurate de voluntarii Asociaţiei Medicilor Creştin Ortodocşi, organism înfiinţat în urmă cu 6 ani, pe lângă Arhiepiscopia Dunării de Jos. Potrivit declaraţiilor doctorului Aurel Nechita, care este preşedinte onorific al acestei asociaţii, volu ...

Mănăstirea Adam renaşte din propria cenuşă

Joi, 28 Iulie 2011 03:00 | Publicat în CULTURA
Nu au trecut nici două săptămâni de la cumplitul incendiu care a distrus chiliile celor 14 măicuţe de la Mănăstirea Adam, însă deja aici se lucrează; muncitorii deja au reuşit să îndepărteze lemnele arse care au mai rămas după stingerea focului şi trudesc acum la repararea acoperişului. CITEŞTE AICI   Mănăstirea Adam: locul secetei, în lupta cu focul Măicuţele, tăcute şi cuminţi, nu se plâng de condiţiile grele – de la incendiu, s-au mutat în fostele chilii, ...

Străzi pe care se lucrează

Marți, 26 Iulie 2011 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Primăria municipiului Galaţi informează că în perioada 25-29 iulie 2011 au loc lucrări de reparaţii pe următoarele străzi: Doja c/c Nae Leonard, 1 Decembrie, Movilei, Siderurgiştilor (frezare); Tecuci, Ovidiu, Arad, DN2B, Doja c/c Nae Leonard, 1 Decembrie, Movilei, Siderurgiştilor (asfaltare). ...
Pagina 230 din 235