Şi uite aşa-i desenez pe rotula stângă: "În inima pădurii de salcâmi/ stătea cu fruntea pe genunchi/ ca o eternă aşteptare"//...Şi uite aşa-i desenez pe rotula dreaptă: "Am să mă duc la tine tocmai atunci/ să înţeleg şi eu ce înseamnă/ şi cât de frumoasă e noaptea picioarelor lungi"//...Şi uite aşa-i desenez pe gleznele-i şi pe pulpele-i para/fine: "Vine Marele Somn! vrei şi tu să te culci?/ vrei şi tu să adormi lângă sufletul meu?/ să visezi cum că eşti drept ...

Din locul în care mă aflu în fiecare secundă văd cel mai bine cum se apropie şi cum se înfăşoară funia de par şi laţul de gât, cum se opreşte şi îngheaţă sângele în dropie, cum calea laptelui stă-n echilibru precar şi cum tot Unu (se) face urât, din ce în ce mai urât... de parcă privirea nu a fost niciodată rotundă:   vezi cum animalul îşi devoră părinţii şi puii, cum cubul seduce şi ronţăie sfere, cum inima pâlpâie pe linii moarte şi încetează lângă ...

Din primul bang al aventurii noastre cu apă, foc şi aer şi pământ, hrănim speranţe şi pornim (îndată) prima suflare-a morilor de vânt!   Încă din primul scutec dăm urlare că suntem Centrul Tot(ului) pe Veci, că Alfa şi Omega sunt Nimic(uri) pe care poţi oricând să le dezlegi   şi să le laşi la voia întâmplării cum Cine (?) lasă câinii vagabonzi!... Dar n-avem ochi s-aflăm câte nimicuri se gudură, scâncesc şi dau din cozi   fiindcă "cine ştie!?"..."poate-poat ...

Urmează picioarele. Ce să-i scriu pe picioare? Ce să-i scriu pe tricepsul şi pe bicepsul femural? Ce să-i scriu pe gleznă? Şi sunt şi foarte lungi aceste picioare de scris! Şi, dacă am numai versuri lungi, cum le scriu? Trebuie să merg în jurul picioarelor (ei) şi să le şi scriu...nu? La cât de mult am să scriu, cred c-o să mă învârtesc până când...! Şi grozav mi-i teamă de forţa centrifugă! Dacă scap din gravitaţia-i seducătoare şi mă pierd în departe de ea? Or ...

!doamnă floare de damasc,/ am să vin şi-am să te pasc într-o noapte fără lună.../ să vedem ce-or să mai spună cei care pândesc să vadă/ mica mea şeherezadă cum se suie-n vals şi-mi cere/ numai puncte de vedere despre piruete-n beznă/ şi-o (sur)prindere de gleznă când coboară şi aşterne/ păsări-lire lângă perne, s-avem cântecuri când vine/...(să ne facă de ruşine!)... somnul şi să-l ocărască,/ doamnă...floarea mea damască!   !doamnă...floarea mea damască, ...

Plânge femeia de scris. Lacrimile-i şiroiesc peste "Dincolo de ape", dar nu pot şterge cuvintele. Dimpotrivă, le botează. Le sanctifică. Le purifică. Le toarnă eternitate peste silabe. Le bate-n cuie pe crucea Iubirii. Le scoate-n ochii Deşertăciunii din totdeauna. Le aduce-n ochii celor care ştiu şi cred că nimic nu se poate fără Ană. Nu?...Nu-mi spune să le citesc, dar nu pot înfrunta, nu pot respinge dorinţa de a-(i) citi, reciti cest poem pe faţă, de la gât în jos. Cuv ...

E gata mortul...Viaţa stă la poartă şi scurmă în trecutul celui care trece legat de mâini şi de picioare, cu doamne-ajută şi cu doamne-iartă,   spre groapa nesimţită, hrăpăreaţă, şi rece, şi adâncă, şi banală, indiferentă, rea, fundamentală... nu loc ţinut cu îngeri şi verdeaţă!...   Şi-aud: a fost un viu dintr-o bucată, a fost un bleg, a fost o hahaleră, a fost un blând, a fost o filoxeră, un fante într-o doagă, într-o roată,   o loază, un arhanghel, ...

Sigur că da...să continui pe verso, la vale, pe şira spinării, până la capăt... nu, nu se poate...această femeie de scris nu are capăt...rochia-i fără sfârşit...şi nu aş putea nicicând să mă mai laud că alcătuirea asta din carne şi oase şi suflare este lungă şi înaltă cât nesfârşitul scrisului meu! Nu?...Da...uite, acum, când stă cu faţa la damasc, poeziile mele sunt lungi...Şi, când va să meargă prin lume, pe drumuri, ca şi cum le-ar publica, poeziile mele v ...

Şi zice să continui. Zice s-o scriu mai departe, la fel de corect şi frumos.  Zice s-o scriu şi pe omoplatul/deltoidul drept. Nu pot s-o refuz. Cum s-o refuz când îmi place până la refuz, cum se spune, şi când ştiu că n-o să refuze niciodată? Mai ales că n-am mai auzit să fi văzut cineva o femeie scrisă cu poezii. Sigur, sunt bucuros să continui. Consider că trebuie să-i scriu un poem la fel de "uşor", cum şi cel de pe umărul stâng. Sunt prea delicaţi şi prea fini ume ...

Rămâi cu bine, scumpă doamnă... nu mă mai mir, nu te mai miri că am lăsat (plângând, afară) căldura mâinilor subţiri!...   Îmi amintesc (fără greşeală, cum se petrece doar în vis) ce mult am tras cu piatră-n păsări şi le-am ucis, şi le-am ucis!   Peste cărările prezente-i din ce în ce mai strâmb, mai frig... iar orizontul îmi arată din ce în ce mai mult nimic!   Oglinda mea retrovizoare îmi spune cât de mult n-am plâns când nişte lupi mâncau pe vale o iap ...