Acolo sunt copaci până la cer, sunt două stele perpendiculare şi-un câine pururi, căruia îi cer să-mi încolţească rana când mă doare!   Despre copaci pot spune că îmi dau tot ce nu vor să dea la fiecare: păsări şi lună până la pământ şi două stele perpendiculare!   Mă uit la câine, mă priveşte blând, nu vrea să muşte din durerea care îmi clocoteşte sângele curgând din două stele perpendiculare!   Stau sub copaci, am umbră pe cuvânt, am şi lumină bine ...

Şi doar am spus întotdeauna, dar nimeni nu m-a crezut niciodată: nu ştiu să am şi nu ştiu să păstrez nici o iubire! mi s-a dat cu vârf şi îndesat, cu asupra de măsură, cu nemiluita...însă nu stă la mine, fuge de mănâncă cerul şi pământul, fuge ca dracul de tămâie, fuge ca lumina când cel de sus trimite întunericul în control!...O deşteaptă (doamna 13) m-a convocat la umbra unui hectar de greieri, licurici şi nu-mă-uita să-mi arate Q.E.D... să mă înveţe ce tre ...

Enorm încins, indiferent şi rece, bolnav de Sine şi imun la toate, plin-ochi cu Tot şi cu Nimic...păzeşte rotunduri unse cu Eternitate!   Nici nu te-aştepţi când vine şi deschide porţi după care se donează sânge şi după care-(n scutece) Enormul caută lapte, gângureşte, plânge!   Creşte romantic, cere în Aortă albastru-nobil, verde-iov...subscrie perfect şi cinic, leagănă flegmatic şi zvârle-n Viu şi-n Mort cu insomnie!   Umblă plin-ochi cu paralele strâmbe, re/ ...

Cum ar zice un medic, Morfologia şi Sintaxa Vindecării solicită de o mie şi una de ori pe zi, înainte şi după toate, o înlănţuire logică de atitudini şi evenimente im/previzibile, o sumă constantă de sinchiseli şi răbdări. Şi nu numai atât. Zâmbetul medicului lângă un pat de viaţă şi de moarte, surâs firesc, nu de laborator, poate face diferenţa dintre a fi şi a nu fi, dintre mai stau Aici sau plec Dincolo. Şi nu numai atât. Istoriile încă nescrise ale omenirii po ...

Hai să ne jucăm de-a dura/ printre cei ce nu-s: eu îi scad mâine din astăzi/ cum pe jos din sus, tu-i aduni astăzi cu mâine/ cum pe sus cu jos... şi ne dă întotdeauna/ ieri majestuos!   Hai să ne jucăm de-a dura/ printre cei ce sânt: eu îi scad pe ceşti din ceia/ cum pe cum din când, tu-i aduni pe cei cu ceştia/ cum pe când şi cum... şi ne dă întotdeauna/ unde chiar acum!   Hai să ne jucăm de-a dura/ printre noi, acum: eu îl scad pe eu din mine/ cum din oarecum îl sf� ...

Răspunde. N-am crezut, dar, uite, aud, răspunde. Chiar după primul apel. Aşa este, nu ştiu ce să-i spun. Ştiu ce mă doare, însă mi-a dispărut glasul. Parcă mi-au fugit cuvintele înainte de "la început a fost Cuvântul". Parcă simt că am să ratez amabilitatea care, iată, aşteaptă în partea cealaltă a satelitului să-i zic ce defecte îmi tulbură anatomia. Realizez că pot deveni caraghios prin această tăcere, că pot deveni motivul care l-a determinat pe Napoleon să rost ...

Urlând sonata iernii şi a foamei, vin lupii şchiopătând pe lângă sate... aproape gata, se aud vecernii... şi-un clopot dinspre stingere cum bate!   N-au mai mâncat de la plecarea toamnei... (ce haită slabă, tristă, hăituită de vânători cu piatră-n loc de suflet!)... nişte schelete...o mulţime vidă!   Lupoaicele-au mâncat nişte zăpadă, să facă lapte-un fir...un strop...oleacă... abia fătaţi, să nu le moară puii, să nu le vadă sufletul cum pleacă!   Şi trec p ...

Un strănut, o mişcare bruscă...şi, ce a fost latent, se dezlănţuie. Racila se trezeşte la "viaţă" şi începe să-şi facă de cap, adică să-mi doară picioarele. Nu mi le doare cumplit, dar sâcâitor. Nu le lasă să păşească normal, parcă bate cuie în femure, le hâţână, le hârcâie, le trece la deal şi la vale cu săgeţi, cu tăişuri nevăzute. Mă uit la glezne şi la rotule şi la tricepsul/bicepsul femural...şi nu-mi vine să cred că picioarele astea mi-au cărat ...

E aproape ora cinci, după amiază. Nea Măzăriche se pregăteşte să plece la vecernie. Foarte bine. Că şi eu vreau să mă duc, dar nu la biserică. Vreau să văd până unde ţine Calea Zimbrului. Cică nu mai durează mult şi se va numi Fundătura Zimbrului. Sau, dacă autorităţile ţin cont de cultură, se va numi Bulevardul Măzăriche Prepeleac. Înainte de a pleca la vecernie, mă roagă să închei lectura scrierilor sale despre celebra lui Sosire. Sigur că da! <<Mai are ...

La făr-un sfert, mâine, cu trenul, vine iarna, mă duc la gară, de pe-acum, cu nişte flori, vreau să fiu primul...niciodată n-am fost primul atins cu alb din Alba celor muritori, şi am rămas ultimul trist, întotdeauna, ultimul trist păzit de câini flămânzi şi trişti, să nu mă bată vreun sătul că fur omătul dus la gunoi de mizerabili moralişti! De data asta, eu sunt primul, nu-mi mai scapă, o strâng în braţe şi în suflet şi în scris, o iau pe toată, nu mai am nici ...