"Aş vrea să ştiu ce are de gând cu mine Sosirea asta în rochie fără sfârşit, dar mi-i ruşine s-o întreb, mi-i ruşine s-o trag de mânecă. Mi-i frică, mai bine zis. Mi-i frică, nu care cumva să se supere şi să plece, să asist (şi) la plecarea Sosirii, la plecarea ultimei Sosiri... Sigur că da, nu? Sigur că da! Iată, stă de vorbă cu mama. Nu aud ce-şi spun. Dar, după intuiţie şi după mişcarea buzelor, mama-i spune că o aştept de pe vremea curcubeului colorat cu acu ...

Mereu am spus: eu sunt i/responsabil de suferinţa cercului închis... mă lasă rece schilodirea razei, mirosul greu al Pi(ului) ucis! Mereu am spus: nu am nici o sfială şi nici o frică, nu am nici un dor de curba asta fixă şi perfectă, de centrul cestui gol nimicitor! Mereu am spus: nu zic "noli turbare"... (cum hăt, demult, celebrul cel antic)... n-am nici o grijă, calc haihui, de-a valma, pe cercul mare şi pe cercul mic! Sfărâm nisipul, clocotesc ciuleandra pe suprafaţa cestul ...

Pe primele cinci-şase propoziţii le citesc în tăcere. Şi mă opresc. Mă uit la nea Prepeleac şi-l cercetez cu atenţie, cu încântare, cu invidie, cu orice preţ. El se face că nu mă vede ce fac. Reiau textul. De data asta, citesc să se audă până dincolo de Măzăriche, până dincolo de jurul lui Măzăriche, până dincolo de Calea Zimbrului, chiar până în momentul descris de acest fragment devastator. Iată-l! "Fără sfârşit şi plină cu Alcătuirea sa, rochia Sosirii sfi ...

Ascultă-mă: Tot e o sumă de toate... (şi dulci, şi amare, şi verzi, şi uscate)... şi toate sunt gata, adică-s gătite şi-aşteaptă s-audă: deschide, deschide!   Mi-i sufletul gata, şi gândul mi-i gata să mergem acolo, departe, la Dada, s-ajungem cu bine, cu gânduri curate, cu grijă... să facem iertări şi păcate!   E bine... e gata şi trupul din care-a mâncat şi-a băut toată viaţa plecarea, din care-o să muşte, flămândă, şi Dada... i-i gata răbdarea, so ...

Vine la mine sfântul din perete, şontâc-şontâc...de când l-aştept să vină, e mai flămând, mai scund...aşa îmi pare... şi cina-mi pare tristă şi puţină!   Tristă, puţină şi aproape seacă... a fost o cină foarte căutată de trădători, de lacomi şi de cine poftea plâns, bârfă, sânge, ură, sfadă!   Îi zic să se aşeze lângă mine, să-şi moaie-n blidul meu firimitura care-a venit, la începutul lumii, din baierele cerului, de-a dura!   Cu ochii pl ...

Şi nu numai să se declare învinsul duşmanilor săi, dar să şi respecte nişte principii care ţin de verticalitatea-i devenită proverb pe strada Zimbrului, în mahalaua sublim eternizată pe altarul literaturii de poetul Miron Radu Paraschivescu. Prepeleac nu-i habotnic, dar nici nu pune în ecuaţie şi nu zvârle în derizoriu Divinitatea. Nu-i ca ăla, bigotul de cartier, care se dă cu tărtăcuţa de pardoseala naosului, se cruceşte cu mâinile amândouă, dar scuipă şi blestemă ...

Cu scrierile sale, domnul Măzăriche-i "dat în 3,14", da-i dat şi în "pisica Penelopei", cu zice Nichita Stănescu, "antrenorul de îngeri" ai Poeziei Române. Mă face praf cu Sosirea rochiei/doamnei fără sfârşit. Mă face praf cu modul său de a se considera condamnat la remuşcare pe viaţă pentru uciderea cântecului galben, atunci, în frumoasele lui demult(uri) şi ne/răbdări. Mă face praf şi mă provoacă, în continuare, la "urmărirea" şi "părerea" unui amplu text al sper ...

Când nu aud şi nu mă mai aude (în lumea asta) nimeni şi nimic... El este, vine, tace şi-mi ascute şi vis şi gând la sare şi covrig...   şi când nu vezi şi când nu te mai vede nimic şi nimeni (pe pământul plin cu goluri) El îţi umple (pe-ndelete) şi vis şi gând cu peşte şi cu vin!   Tulburător...(cred că-ţi aduci aminte, eram abia o ţâncă şi un ţânc)... dansau sălbatic flăcări pe morminte, dar nu plângeam, fiindcă în adânc   de vis şi de rea ...

Bună dimineaţa, rochie de seară... unde-ai fost azi-noapte, cine a-mbrăcat naltul şi adâncul talelor mătăsuri, movul şi misterul, foşnetul curat   al apropierii când porneşte valsul? până unde paşii doamnei te-au purtat prin melancolie, de miroşi a toamnă şi-a sărut pe strada gării din Bârlad?   Bună dimineaţa, rochie de seară... câtă-nvolburare în tăcerea ta văd că se ascunde ca o dezlegare la rostogolire prin livada mea   cu singurătate şi cu veş ...

Domnul Prepeleac mai aduce dulceaţă şi apă. Îmi promite că, mai încolo, o să aducă şi nişte vin. Îl cred ori nu-l cred, n-are importanţă. Eu citesc pe nerăsuflate. <<Şi ce, dacă nu încape în ogradă? Ce fel de Sosire-i aceea, care încape într-o palmă, într-o privire, într-o secundă, într-un cuvânt? Dacă n-are loc în ogradă, are destul în sufletul meu, nu? Nişte răi clevetesc în târg şi la moară că Măzăriche n-are suflet, că bate câmpii cu poeziile ...