Şase jurnalişti şi-au pierdut viaţa în urma unui atentat sinucigaş
Foto: theguardian.com

Şase jurnalişti şi-au pierdut viaţa în urma unui atentat sinucigaş
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cel puţin 25 de oameni au murit, inclusiv şase jurnalişti, în urma a două atentate sinucigaşe coordonate, revendicate de Statul Islamic, care au avut loc luni dimineaţa în centrul oraşului Kabul, într-o zonă în care se află sediile mai multor instituţii afgane şi ambasade străine.

Dublul atentat a avut loc în zona Shashdarak din centrul Kabulului, în apropierea sediului serviciului de informaţii afgan şi a unui minister, informează site-ul cotidianului The Guardian şi nu are legătură cu atentatul în care au fost răniţi opt militari români.

"După primul atac sinucigaş în care o motocicletă a fost folosită, după 30 de minute, un al doilea atacator, care avea o camera foto pretinzând că era jurnalist, a detonat explozibilii pe care îi avea asupra lui în mijlocul cameramanilor şi reporterilor şi echipajelor de salvare", a declarat un oficial din cadrul poliţiei.

Şase jurnalişti, dar şi patru ofiţeri de poliţie, se numără printre persoanele decedate. Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat ulterior dublul atentat produs la Kabul, printr-un comunicat postat pe site-ul agenţiei Amaq, afiliată organizaţiei extremiste.

Acest incident terorist grav are loc la doar o săptămână după ce 60 de persoane au decedat în urma unui atac sinucigaş cu bombă la Kabul, comis la un centru pentru înregistrarea participanţilor la vot.

Citit 1129 ori Ultima modificare Luni, 30 Aprilie 2018 17:09

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.