Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a remaniat guvernul

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a remaniat guvernul
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, a remaniat guvernul pentru a forma "o echipă reînnoită, cu un nou suflu, dar al cărei mandat politic "rămâne acelaşi", a anunţat, marţi, palatul Elysée, citat de AFP şi Reuters.

"Această echipă guvernamentală îşi va înscrie acţiunea în continuitatea politicii desfăşurate de guvern şi a calendarului de reforme pentru lunile care vor veni", a adăugat preşedinţia.

Remanierea, anunţată printr-un comunicat de presă, s-a decis în urma unor consultări intense între preşedintele Emmanuel Macron şi prim-ministrul Edouard Philippe.

Christophe Castaner, de 52 de ani, a fost numit ministru de Interne în locul lui Gerard Collomb şi îl va avea ca adjunct pe fostul şef al Direcţiei generale a securităţii interne (DGSI), desemnat secretar de stat.

Practic, demisia de pe 2 octombrie a ministrului Gerard Collomb a declanşat remanierea. Castaner, un apropiat al lui Emmanuel Macron, ocupa până acum postul de ministru secretar de stat pentru relaţia cu parlamentul.

Un oficial din biroul lui Macron a descris noul cabinet drept unul "dinamic". "Avem atât nume noi, cu o reputaţie în domeniul lor de expertiză, care vor întări eficienţa guvernului, cât şi alte nume care au profil mai larg", a spus oficialul citat.

Ministrul de Finanţe Bruno Le Maire, care a fost vârful de lance al demersului de reformă al lui Macron în zona euro, şi ministrul de Externe Jean-Yves Le Drian şi-au păstrat posturile.

Majoritatea noilor numiri s-au făcut în portofolii care nu sunt de cea mai mare importanţă, precum agricultură, cultură sau ministru pentru teritoriile de peste mări, notează Reuters. În total au fost opt numiri în cadrul remanierii.

Prezentată mai întâi ca o remaniere minimă, schimbarea de compoziţie a guvernului a câştigat în amploare de-a lungul zilelor, potrivit AFP. Evocată pentru o perioadă, ipoteza unei demisii a guvernului şi a unui nou discurs de politică generală a lui Edouard Philippe în faţa Adunării naţionale a fost exclusă la începutul ultimei săptămâni. Răstimpul trecut pentru a finaliza noua echipă guvernamentală, foarte neobişnuit în Franţa, a atras criticile opoziţiei, care a denunţat "o imensă febrilitate la vârful statului, cu o succesiune de erori şi o incapacitate de a alege o direcţie". De asemenea, opoziţia a apreciat că Emmanuel Macron şi Edouard Philippe s-ar fi aflat într-un "conflict" privind arhitectura viitorului guvern. Executivul, deşi nu a negat exista unor "discuţii", a infirmat zvonurile de dezacord.

Această săptămână a fost marcată în Franţa şi de mai multe dosare internaţionale pentru preşedinte, care l-a primit luni pe omologul său sud-coreean şi se va întâlni miercuri cu premierul japonez, urmând ca apoi să se deplaseze la un summit european crucial privind Brexitul.

Citit 1849 ori Ultima modificare Marți, 16 Octombrie 2018 16:39

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.