Pandemia va domina agenda preşedinţiei germane a UE

Pandemia va domina agenda preşedinţiei germane a UE
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Pandemia de coronavirus va domina agenda Uniunii Europene când Germania va prelua preşedinţia semestrială a Consiliului UE, în a doua jumătate a acestui an, a scris, în cotidianul Die Welt, ministrul de externe german, Heiko Maas.

Germania va prelua preşedinţia Consiliului UE la 1 iulie, de la Croaţia. Maas a fost tranşant în privinţa modului de gestionare la nivel global a crizei sanitare, criticând SUA, pentru că au acţionat prea lent, şi China, calificată drept un stat autoritar.

Pandemia de coronavirus a cuprins 214 ţări şi teritorii, până în acest moment înregistrându-se 1,6 milioane de infectări şi 106.000 de decese, aminteşte Reuters.

"Vom avea o 'preşedinţie corona', pentru a învinge corona şi consecinţele sale", a scris Maas.

O reducere graduală şi coordonată a restricţiilor de circulaţie va fi unul dintre primele obiective "odată ce greul va fi trecut", a explicat şeful diplomaţiei germane, care a apreciat că blocul comunitar va trebui totodată să tragă învăţăminte din această criză, cum ar fi îmbunătăţirea protecţiei civile în UE şi achiziţiile şi producţia în comun de provizii medicale.

Există de asemenea nevoia de "a îndrepta greşelile" pe care criza le-a expus, a mai avertizat Maas în editorialul său, făcând referire la restricţiile asupra democraţiei şi a statului de drept "sub pretextul luptei împotriva corona, care sunt inacceptabile în Europa".

Citit 1003 ori Ultima modificare Luni, 13 Aprilie 2020 12:41

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.