Tratatul SUA - UK, condiţionat de pacea în Irlanda de Nord

Tratatul SUA - UK, condiţionat de pacea în Irlanda de Nord
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Fostul vicepreşedinte Joe Biden, candidatul Partidului Democrat la preşedinţia SUA, a avertizat Regatul Unit că dacă Brexitul va duce la încălcarea acordului de pace din Irlanda de Nord, nu va exista un tratat comercial între Londra şi Washington, transmite Reuters.

"Nu putem permite ca Acordul din Vinerea Mare, care a adus pacea în Irlanda de Nord, să devină o victimă a Brexitului. Orice acord comercial între SUA şi Regatul Unit trebuie să depindă de respectarea acordului şi să evite revenirea la o frontieră dură. Punct", a scris Biden, pe Twitter.

Premierul britanic Boris Johnson a propus un pachet legislativ care ar încălca parţial acordul privind retragerea ţării sale din Uniunea Europeană, în special prevederile referitoare la Irlanda de Nord. El consideră că UE a adoptat o poziţie de forţă la negocierile comerciale şi încearcă să divizeze Regatul Unit. Johnson consideră că Londra trebuie să aibă posibilitatea de a încălca o parte din tratatul semnat anul acesta, pentru ca Londra să îşi poată onora angajamentele din acordul de pace din 1998, care a încheiat trei decenii de violenţe în Irlanda de Nord.

Prin acordul din Vinerea Mare, unioniştii pro-britanici, majoritar protestanţi, şi naţionaliştii catolici irlandezi au renunţat la confruntări, iar frontiera între Republica Irlanda, membră a UE, şi Irlanda de Nord, parte a Regatului Unit, a devenit practic deschisă. Uniunea Europeană susţine că orice încălcare a tratatului pentru Brexit poate bloca negocierile comerciale, ceea ce ar complica situaţia frontierei respective.

Citit 928 ori Ultima modificare Joi, 17 Septembrie 2020 21:51

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.