Mumia lui Lenin, pregătiri pentru împlinirea a 100 de ani

Mumia lui Lenin, pregătiri pentru împlinirea a 100 de ani
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Cu doi ani înainte de împlinirea a 100 de ani de la moartea lui Lenin, mausoleul din Moscova unde se află trupul liderului revoluţionar, loc popular printre turişti, a fost închis temporar, în februarie, pentru lucrări de întreţinere, a relatat marţi dpa.

Începând de marţi până la sfârşitul lunii februarie, nu vor mai putea avea loc vizite, a anunţat Serviciul de Securitate al Kremlinului (FSO). Corpul mumificat al lui Vladimir Ilici Lenin, care a murit în 1924, se află în responsabilitatea Institutului de Cercetare rusă pentru Plante Medicinale şi Aromatice.

Trupul este conservat folosind o metodă de îmbălsămare dezvoltată de oameni de ştiinţă. Astfel de lucrări de întreţinere au loc la fiecare doi ani. Numeroşi ruşi sunt deranjaţi şi de costul ridicat al întreţinerii corpului mumificat. Cu toate acestea, există încă mulţi oameni în Rusia care asociază o mare parte a vieţii lor cu Lenin şi cu "anumite realizări din trecut, realizările Uniunii Sovietice".

Atât timp cât este cazul, nimic nu ar trebui să se schimbe în ceea ce priveşte situaţia trupului îmbălsămat al lui Lenin, a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin.

Citit 1588 ori Ultima modificare Marți, 01 Februarie 2022 17:50

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.