Joe Biden cere limitarea prețului carburanților, prin suspendarea taxei federale

Joe Biden cere limitarea prețului carburanților, prin suspendarea taxei federale
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Președintele american Joe Biden va cere miercuri Congresului să suspende timp de trei luni taxa federală pe carburanți pentru a limita creșterea prețurilor, a declarat o sursă din cadrul administrației, potrivit agenției Reuters, citată de boursorama.com.

Casa Albă va cere, de asemenea, statelor să își suspende propriile taxe, care sunt adesea mai mari decât taxa federală, a adăugat oficialul. Joe Biden va solicita în plus companiilor petroliere să vină cu propuneri pentru a crește capacitatea de rafinare disponibilă.

Taxa federală se ridică la 18,4 cenți (17,5 eurocenți) pe galon de benzină și la 24,4 cenți pe galon de motorină (un galon este echivalent cu 3,78 litri).

Suspendarea sa necesită undă verde din partea Congresului, dar atât parlamentari democrați, cât și cei republicani și-au exprimat deja reticența de a vota în favoarea sa. Președinta Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a declarat că aceasta ar avea un impact redus asupra prețurilor și că ar avantaja în principal companiile petroliere și distribuitorii.

„O suspendare a taxei federale pe benzină nu va rezolva problema cu care ne confruntăm, dar va oferi familiilor un anumit spațiu de manevră în timp ce vom continua să lucrăm pentru a reduce prețurile în mod permanent”, a declarat un alt oficial de rang înalt din administrația Biden. Suspendarea taxei federale ar însemna un deficit de aproximativ 10 miliarde de dolari, a spus el.

Prețul mediu al unui galon de benzină a depășit recent pentru prima dată cinci dolari, un prag simbolic, emblematic pentru impactul inflației asupra gospodăriilor americane, cu mai puțin de cinci luni înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, care se anunță dificile pentru tabăra Biden.

Citit 538 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Iunie 2022 16:59

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.