Iranul neagă orice legătură cu atacatorul lui Salman Rushdie

Iranul neagă orice legătură cu atacatorul lui Salman Rushdie
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Iranul a negat „categoric”, luni, orice legătură cu atacatorul care l-a înjunghiat vineri pe scriitorul britanic Salman Rushdie, autorul controversatului roman „Versetele satanice”, la o conferință în nordul Statelor Unite. „Nimeni nu are dreptul să acuze Republica Islamică Iran”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Nasser Kanani, în prima reacție oficială a Teheranului la atacul asupra scriitorului britanic, potrivit AFP.

„În acest atac, doar Salman Rushdie și adepții săi merită să fie învinuiți și chiar condamnați”, a adăugat el la conferința sa de presă săptămânală de la Teheran. „Insultând lucrurile sacre ale islamului și depășind liniile roșii a peste un miliard și jumătate de musulmani și a tuturor adepților religiilor divine, Salman Rushdie s-a expus furiei și mâniei oamenilor”, a adăugat el.

Salman Rushdie, care acum se simte puțin mai bine, potrivit rudelor sale, a fost înjunghiat de aproximativ zece ori, vineri, de un bărbat de origine libaneză, Hadi Matar, în vârstă de 24 de ani. Acesta este urmărit penal pentru „tentativă de omor și agresiune”.

Atacul, care a scandalizat Occidentul, a fost salutat de extremiștii din Iran și Pakistan.

Citit 448 ori Ultima modificare Luni, 15 August 2022 18:17

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.