Un "răspuns militar" occidental ar anihila armata rusă

Un "răspuns militar" occidental ar anihila armata rusă
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă, Josep Borrell, a avertizat joi că un potenţial atac nuclear al Moscovei asupra Ucrainei va atrage după sine un ''răspuns militar'' al Occidentului atât de ''puternic'' încât ''ar anihila'' armata rusă.

''Putin nu-şi poate permite să blufeze. Trebuie să fie foarte clar că nici noi cei care sprijinim Ucraina - UE şi statele membre, SUA şi NATO - nu blufăm. Şi orice atac nuclear împotriva Ucrainei va provoca un răspuns, nu nuclear, dar un răspuns militar atât de puternic încât armata rusă va fi anihilată'', a declarat Borrell, la un eveniment organizat de Colegiul Europei din Bruges (Belgia).

Borrell, care a prezentat joi proiectul-pilot al Academiei Diplomatice Europene prin care blocul comunitar vrea să-şi formeze propriii săi diplomaţi, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că încă mai sunt cinci ţări (inclusiv Rusia - n.r.) care au respins miercuri în cadrul Adunării Generale a ONU rezoluţia de condamnare a anexării de teritorii ucrainene de către Rusia, iar alte 35, între care China, Africa de Sud şi India, s-au abţinut de la vot.

Citit 602 ori Ultima modificare Joi, 13 Octombrie 2022 16:24

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.