Vladimir Putin, între consolidarea relațiilor cu China și un nou miting-concert

Vladimir Putin, între consolidarea relațiilor cu China și un nou miting-concert
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Vladimir Putin s-a întâlnit miercuri, la Kremlin, cu diplomatul chinez de rang înalt Wang Yi, a confirmat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, relatează CNN. Cei doi au fost așezați la celebra masă lungă, iar Vladimir Putin a vorbit despre o "situație internațională complexă". În plus, președintele Federației Ruse a declarat că relațiile cu China se dezvoltă bine, adăugând că cele două țări ar putea atinge noi niveluri ale schimburilor comerciale în acest an, conform BBC.

Ajutat de un traducător, Wang Yi a promis că relațiile dintre China și Rusia nu vor ceda la presiunea altor state și a adăugat că sunt pregătite să aprofundeze o cooperare strategică, "în interesul celor două țări și al întregii lumi". Totodată, Wang Yi a încheiat prin a-i transmite lui Vladimir Putin urările președintelui chinez Xi Jinping, așteptat, în viitorul apropiat, într-o vizită oficială la Moscova.

Ulterior, în capitala Federației Ruse a avut loc un concert de amploare, pe stadionul "Lujniki", pentru a demonstra sprijinul față de războiul de agresiune împotriva Ucrainei, la care a luat, din nou, cuvântul președintele Vladimir Putin. Evenimentul a fost intitulat "Glorie apărătorilor patriei", iar participarea a fost posibilă doar pe bază de bilet. În plus, potrivit canalelor rusești independente, nu oricine a putut intra la mitingul-concert. Cei care au dorit să meargă la evenimentul de pe "Lujniki" au fost nevoiți să furnizeze datele personale organizatorilor, iar figuranții participanţi la concert vor primi câte 500 de ruble, echivalentul a 6,6 dolari. Potrivit RIA Novosti, la concert erau așteptate 200.000 de persoane, iar două stații de metrou din apropierea stadionului au fost închise, au anunțat autoritățile de la Moscova. Cu o zi înainte, pe un platou din apropierea stadionului a fost instalat un gard metalic de trei metri, în spatele căruia se află camioane care arată ca niște vehicule militare, a relatat o publicație rusească, citată de Meduza. Așa cum se întâmplă în cazul mitingurilor "patriotice" din Rusia, membrii publicului sunt aduși cu autobuzul din alte orașe pentru a se asigura prezența.

Președintele rus s-a adresat mulțumii de pe stadion, așa cum a făcut-o și în martie 2022, la un alt miting patriotic organizat în același loc, după declanșarea războiului. Mitingul-concert a avut loc la doar o zi după discursul de aproape două ore despre starea națiunii, ținut de Vladimir Putin în fața parlamentarilor, în cadrul căruia a acuzat Occidentul că este de vină pentru războiul din Ucraina.

Citit 434 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Februarie 2023 16:17

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.