Xi Jinping, la al treilea mandat de președinte al Chinei

Xi Jinping, la al treilea mandat de președinte al Chinei
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Xi Jinping a obţinut vineri un istoric al treilea mandat de preşedinte al Chinei, după votul oficial al parlamentului, punctul culminant al unei ascensiuni care l-a văzut devenind cel mai puternic lider al ţării după mai multe generaţii, comentează AFP.

Rezultatul votului deputaţilor, anunţat cu puţin timp înainte de orele 11.00 (03.00 GMT), este fără apel: 2.952 voturi pentru, zero împotrivă, zero abţineri. Parlamentul din China fiind, în practică, înfeudat Partidului Comunist (PCC) la putere, nu era nicio îndoială cu privire la rezultatul votului.

Liderul de 69 de ani a obţinut deja în octombrie o prelungire cu cinci ani în fruntea PCC şi a comisiei militare, cele mai importante două funcţii de putere. Unic candidat, a fost reales în funcţie pentru aceeaşi durată ca şef al statului.

Ultimele luni au fost, însă, complicate pentru Xi Jinping, cu mari manifestaţii la sfârşitul lui noiembrie împotriva politicii sale "zero Covid" şi un val major de decese care a urmat abandonării acestei strategii sanitare în decembrie. Subiecte sensibile evitate cu grijă în timpul actualei sesiuni anuale a parlamentului, eveniment foarte orchestrat în cursul căruia Li Qiang, un aliat al lui Xi, ar urma să devină noul prim-ministru înlocuindu-l pe Li Keqiang.

Printre primii care au reacționat la realegerea lui Xi Jinping s-a numărat președintele rus Vladimir Putin. Acesta i-a transmis vineri "sincere felicitări" "prietenului său drag" Xi Jinping, reales preşedinte al Chinei, şi a salutat "întărirea" cooperării lor pe fondul conflictului din Ucraina, relatează AFP.

Citit 417 ori Ultima modificare Vineri, 10 Martie 2023 17:19

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.