Finlanda, țara cu populația cea mai fericită

Finlanda, țara cu populația cea mai fericită
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Finlanda a fost declarată ţara cu cea mai fericită populaţie din lume pentru al şaselea an consecutiv, potrivit clasamentului World Happiness Report (Raportul Mondial al Fericirii), publicat luni, informează DPA. Potrivit raportului, locurile următoare din top 10 sunt ocupate de Danemarca, Islanda, Israel, Ţările de Jos, Suedia, Norvegia, Elveţia, Luxemburg şi Noua Zeelandă. Austria şi Australia ocupă a 12-a, respectiv, cea de-a 13-a poziţie, în timp ce Germania se află pe locul al 16-lea, înregistrând o coborâre de două poziţii în raport cu anul trecut.

Două ţări afectate de război, Afganistan şi Liban, ocupă ultimele locuri în acest clasament.

România se află pe locul al 24-lea (scor 6,589), în creştere cu patru poziţii faţă de anul trecut, când s-a clasat pe locul al 28-lea (scor 6,477).

Autorii raportului afirmă că fericirea oamenilor s-a menţinut "remarcabil de rezilientă" în pofida pandemiei de COVID-19, în contextul în care indicatorii medii globali înregistraţi în perioada 2020-2022 au fost la fel de ridicaţi ca cei din intervalul pre-pandemic 2017-2019.

Citit 461 ori Ultima modificare Luni, 20 Martie 2023 17:15

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de gynexx
    Luni, 20 Martie 2023 21:05
    78.96.81.***
    Dar cate locuri are topul?
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.