Trei ostatici israelieni, uciși accidental în Fâșia Gaza

Trei ostatici israelieni, uciși accidental în Fâșia Gaza
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Trei ostatici israelieni au fost ucişi din greşeală în Fâşia Gaza în cursul unui incident care s-a petrecut într-o zonă de lupte intense între militanții grupării Hamas și trupele israeliene, a indicat un oficial militar la Tel Aviv.

Conform primelor date ale anchetei privind acest incident, un soldat israelian a observat ostaticii care au apărut la o distanţă de câteva zeci de metri de trupele israeliene în zona Shejaiya. "Erau toţi fără cămăşi şi aveau un băţ cu o ţesătură albă agăţată de acesta. Dar soldatul se simte ameninţat şi deschide focul. El spune că sunt terorişti, iar atunci trupele deschid de asemenea focul, iar doi ostatici sunt ucişi instantaneu", explică sursa citată.

Cel de-al treilea ostatic a fost rănit şi a reuşit să se retragă într-o clădire din apropiere, de unde a cerut ajutor vorbind în limba ebraică. Comandantul batalionului a ordonat imediat oprirea focului, dar cu toate acestea s-a tras din nou asupra locului unde se afla cel de-al treilea ostatic, care în cele din urmă a murit şi el, mai precizează responsabilul militar, care consideră că soldaţii israelieni au încălcat în această situaţie regulile de angajament militar.

Vestea privind uciderea celor trei ostatici a generat o puternică emoție în Israel. Sute de persoane au ieşit în stradă în Tel Aviv și au criticat guvernul premierului Benjamin Netanyahu pentru că nu face suficient pentru a elibera ostaticii. ”Timpul lor se scurge! Aduceţi-i acasă acum", au scandat participanţii la protest.

O nouă înţelegere privind eliberarea de ostatici, precum cea încheiată la sfârşitul lunii noiembrie, ar fi împiedicat incidente precum cel care a avut loc vineri, în Gaza, au spus protestatarii.

Citit 525 ori Ultima modificare Duminică, 17 Decembrie 2023 13:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.