
Mariana Constandache
Falsificator de bani, închis trei ani
Vineri, 01 Iulie 2022 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Un gălățean în vârstă de 48 de ani își va petrece cel puțin trei ani în spatele gratiilor, după ce a fost găsit vinovat de constituirea unui grup organizat și punere în circulație de valori falsificate. Pentru că a făcut parte dintr-o rețea care producea și plasa pe piață bani falși, bărbatul a fost condamnat la 3 ani și 9 luni închisoare, însă s-a sustras de la executarea sentinței pronunțate de Tribunalul Galați. Dat în urmărire națională, a fost identificat z ...
Frontiera gălățeană, "traficată" de peste o mie de ucraineni
Vineri, 01 Iulie 2022 07:30 | Publicat în EVENIMENT
Peste o mie de cetățeni ucraineni au trecut granița României pe la cele două puncte de tranzit din județul Galați, în ultimele 24 de ore, pe ambele sensuri. Ceva mai mult de jumătate, 580, au fost înregistrați pe sensurile de intrare, cei mai mulți, 411, venind în Galați pe la Giurgiulești, în timp ce vama de la Oancea a fost aleasă de 169 de refugiați. Niciunul dintre noii veniți nu a cerut azil din partea statului român. Pe de altă parte, în același interval, alți 566 d ...
Unde sunt amplasate radarele
Vineri, 01 Iulie 2022 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 1 iulie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Marea Unire, Brăilei și Domnească. Șoferii care au drum în județ vor fi monitorizați pe DN 25, în zona localităților Independența și Barcea, pe DN 24D la Bălăbănești, iar pe DN 26, în localitățile Tătarca și Vlădești. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localității Berheci, iar pe DJ 251, la Pechea și Slobozia Conachi. ...
Se anunță ploi torențiale și grindină în următoarele ore
Joi, 30 Iunie 2022 13:05 | Publicat în EVENIMENT
Agenția Națională de Meteorologie a emis, în urmă cu puțin timp, o avertizare cu Cod Galben de ploi și instabilitate atmosferică accentuată, valabilă astăzi, în județele Galați și Brăila. Astfel, între orele 14,00 și 21,00 sunt preconizate intensificări ale vântului, ploi și vijelii.
"În cea mai mare parte a Moldovei, în nordul Dobrogei, estul Munteniei, precum și local în zona Carpaților Meridionali și Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuat ...
Instanțele intră în vacanță judecătorească
Joi, 30 Iunie 2022 09:31 | Publicat în EVENIMENT
Începând cu prima zi a lunii iulie și până la 1 septembrie, instanțele se vor afla în vacanță judecătorească, motiv pentru care programul de lucru cu publicul va suferi și el modificări. Astfel, în perioada 1 iulie - 31 august, compartimentele de relaţii cu publicul ale celor trei instanţe gălăţene, respectiv, Curtea de Apel, Tribunalul şi Judecătoria, vor avea sincronizat programul cu publicul, respectiv, marțea și joia, între orele 9,00 - 12,00. Programul Biroului de i ...
Ucrainenii vin cu sutele, dar puțini cer protecție
Joi, 30 Iunie 2022 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Ultimele 24 de ore au adus din nou o creștere a numărului de refugiați înregistrați la cele două puncte de tranzit de pe raza județului Galați. Cu toate acestea, numărul refugiaților care solicită măcar protecție temporară în România rămâne în continuare scăzut. Aproape 650 de ucraineni au trecut granița, conform Poliției de Frontieră Galați, care a raportat că fluxul cel mai mare, de 470 de persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au ...
Unde sunt amplasate radarele
Joi, 30 Iunie 2022 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 30 iunie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Basarabiei, Combinatului și George Coșbuc. Șoferii care au drum în județ vor fi monitorizați pe DN 25, în zona localităților Hanu Conachi și Drăgănești, iar pe DN 26, în localitățile Vânători și Frumușița. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localității Priponești, iar pe DJ 251, la Pechea și Slobozia Conachi. ...
Minoră acroșată pe trecerea de pietoni. Șoferul a plecat de la locul accidentului
Miercuri, 29 Iunie 2022 12:53 | Publicat în EVENIMENT
Un șofer trecut de 60 de ani este cercetat penal după ce a lovit o adolescentă pe trecerea de pietoni și a plecat de la locul accidentului. Evenimentul s-a petrecut miercuri dimineață, pe un marcaj din zona interzecției străzilor Traian și Radu Negru. Fata, în vârstă de 16 ani, se angajase în traversare, dar a fost surprinsă de autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 64 de ani, Ușor lovită, tânăra s-a speriat și a fugit, susțin martorii, șoferul plecând în căutar ...
Numărul refugiaților ucraineni a scăzut cu aproape 200
Miercuri, 29 Iunie 2022 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Ultimele 24 de ore au adus o scădere semnificativă, cu aproape 200, a numărului de refugiați înregistrați la cele două puncte de tranzit de pe raza județului Galați. Astfel, mai puțin de 500 de ucraineni au trecut granița, conform Poliției de Frontieră Galați, care a raportat că fluxul cel mai mare, de 359 de persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat în ţară 134 de persoane. Astfel, 493 este numărul total de refugiați ajunși în u ...
Unde sunt amplasate radarele
Miercuri, 29 Iunie 2022 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 29 iunie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Oțelarilor și Calea Smârdan. Șoferii care au drum în județ vor fi monitorizați pe DN 25, în zona localităților Piscu și Umbrărești, iar pe DN 26, în localitățile Tulucești și Măstăcani. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localității Munteni, iar pe DJ 251, la Cuza Vodă și Costache Negri. ...