Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Despăgubiri de 95 miliarde de euro, în cazul Fukushima 2011

Joi, 14 Iulie 2022 23:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un tribunal din Tokyo a condamnat miercuri patru foşti membri ai conducerii companiei de electricitate Tepco la plata unor despăgubiri de 13.000 miliarde de yeni (95 miliarde de euro), pentru că nu au luat măsurile necesare care ar fi împiedicat accidentul produs la centrala nucleară de la Fukushima în 2011, transmite AFP, citând presa locală. Decizia reprezintă finalul unei proceduri judiciare deschise în 2012, de acţionarii Tepco. Este prima dată când foşti conducători ai gru ...

Papa Francisc a numit trei femei în posturi-cheie la Vatican

Joi, 14 Iulie 2022 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Papa Francisc a numit miercuri trei femei în cadrul autorităţii de la Vatican cu rol în alegerea episcopilor, un demers considerat istoric, informează DPA şi Reuters. Două călugăriţe, Raffaella Petrini şi Yvonne Reungoat, şi o mireană, María Lía Zervino, au fost numite în Dicasterul pentru episcopi, a anunţat Vaticanul. Raffaella Petrini, în vârstă de 53 de ani, deţinea deja funcţia de secretar general din noiembrie anul trecut, ocupând astfel cea de-a doua poziţie în ...

Miliardarul de top Bill Gates vrea să renunțe la întreaga sa avere

Joi, 14 Iulie 2022 21:30 | Publicat în Regional
Miliardarul Bill Gates, cofondator al gigantului de tehnologie Microsoft, plănuiește să-și direcționeze toată averea către Bill and Melinda Gates Foundation, fundația caritabilă pe care a pornit-o alături de fosta sa soție, pentru ca în cele din urmă să "iasă" de pe lista celor mai bogați oameni ai planetei, notează BBC News. Într-un mesaj pe Twitter, Bill Gates a anunțat transferul în această lună a 20 de miliarde de dolari către fundație, pentru a-i permite acesteia s ...

Drapelul României, la loc de cinste de Ziua Națională a Franței

Joi, 14 Iulie 2022 20:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Franţa a sărbătorit joi Ziua Naţională prin tradiţionala paradă militară de 14 Iulie, pe celebrul bulevard parizian Champs-Elysées, însă revenirea războiului la porţile Europei dă un caracter aparte acestei defilări, la care un loc de cinste l-au avut ţările de pe flancul estic al NATO, printre care și România, precum şi trupele franceze desfăşurate în această regiune, transmite AFP. Preşedintele Emmanuel Macron a asistat în cursul dimineţii la parada de pe Champs-Ely ...

Studenți implicați în proiectele inovative ale combinatului siderurgic

Vineri, 15 Iulie 2022 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Combinatul Liberty Galați a lansat cel de-al unsprezecelea stagiu al Școlii de Vară, cu 37 de noi studenți care vor lucra pe platforma siderurgică. Timp de zece săptămâni, studenții vor fi implicați în diverse activități de formare profesională, alături de mentori cu experiență vastă în cadrul companiei. "Scopul programului Școala de Vară este ca studenții să înțeleagă industria siderurgică și să contribuie cu idei inovatoare pe măsură ce industria se îndreaptă ...

Terorismul rămâne un pericol pentru UE

Miercuri, 13 Iulie 2022 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Numărul atacurilor teroriste este în scădere, dar fenomenul rămâne un pericol real pentru Uniunea Europeană (UE), mai ales din cauza războiului din Ucraina şi a unei intensificări a propagandei în timpul pandemiei, a indicat miercuri Europol, într-un raport anual prezentat la sediul din Haga, informează AFP. În 2021, numărul total al atacurilor comise, dejucate şi ratate (15) a fost considerabil inferior celui din anul precedent (57), datorită unei reduceri semnificative a atent ...

Acord de colaborare între Republica Moldova și Parchetul European

Miercuri, 13 Iulie 2022 19:30 | Publicat în Regional
Un acord de colaborare dintre Parchetul European şi Procuratura Generală a Republicii Moldova a fost semnat miercuri la Chişinău în cursul întrevederii între procurorul general interimar moldovean, Dumitru Robu, şi şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kövesi, care întreprinde în aceste zile o vizită de lucru în Republica Moldova, informează Radio Chişinău. Potrivit unui comunicat al Parchetului, Laura Codruţa Kövesi şi Dumitru Robu au evocat ''evoluţiile înregistrate ...

Independența media și Justiția, puncte slabe în Polonia și Ungaria

Miercuri, 13 Iulie 2022 22:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Uniunea Europeană (UE) a transmis miercuri Ungariei şi Poloniei că trebuie să-şi îmbunătăţească independenţa media şi a justiţiei, precum şi măsurile anticorupţie, afirmând că aceste aspecte încă sunt motiv de îngrijorare şi blochează acordarea a miliarde de euro pentru cele două ţări, informează Reuters. Evaluarea făcută de Comisia Europeană este inclusă în raportul anual privind situaţia statului de drept în UE şi vizează cele 28 de state membre, dar aten ...

Negocieri privind deblocarea exporturilor de cereale din Ucraina

Miercuri, 13 Iulie 2022 17:45 | Publicat în Război în Ucraina
Rusia a declarat miercuri că va permite exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră şi Marea Azov, dar cu condiţia să poată verifica navele, pentru a exclude contrabanda cu arme, relatează EFE şi Interfax. "Noi am spus nu o dată la toate nivelurile, de asemenea public, că suntem dispuşi să ajutăm la asigurarea navigării vaselor comerciale străine pentru transportul de cereale ucrainene", a declarat şeful Departamentului Organizaţii Internaţionale din cadrul Ministerului ...

Contabilitate în vremuri de pandemie, război, scumpiri și... modificări fiscale

Miercuri, 13 Iulie 2022 19:00 | Publicat în ECONOMIE
Ziua Națională a Contabilului Român - ediția a XVIII-a - a fost marcată miercuri, 13 iulie, și la Galați, în cadrul unui eveniment special organizat de filiala locală a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR). La acțiunea desfășurată în Aula "Virgil Madgearu" a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Galați au fost prezenți reprezentanți ai colaboratorilor instituționali ai profesiei contabile, fie că ne referim la a ...
Pagina 299 din 934