Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

18 miliarde de lei, pentru populația vulnerabilă și companii

Marți, 31 Mai 2022 11:30 | Publicat în ECONOMIE
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a punctat, la Galați, în cadrul unei conferințe de presă, principalele repere ale măsurilor luate la nivelul Executivului în ultimele șase luni, odată cu intrarea la guvernare a social-democraților. În acest context, ministrul Spătaru a amintit de "situația extrem de dificilă, marcată de crize suprapuse (politică, energetică, pandemică - n.r.)" și de "necesitatea de a se veni cu un pachet social și un plan de acțiuni concrete, care să d ...

Întârzieri la montarea tablierului podului peste Dunăre

Luni, 23 Mai 2022 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, vicepremierul Sorin Grindeanu, a efectuat vineri, 20 mai, o vizită de lucru pe șantierul podului peste Dunăre ce va conecta Galațiul și Brăila de malul din Tulcea. Investiția, în valoare de peste 350 de milioane de euro, este cel mai mare proiect de infrastructură derulat în România în ultimele trei decenii. Lucrarea este executată de o companie din Italia și una din Japonia, iar reprezentanții acestora i-au prezentat lui Grindeanu pa ...

Nu vrea nimeni să repare linia ferată cu ecartament larg de la Galați

Vineri, 20 Mai 2022 20:00 | Publicat în ECONOMIE
Proiectul lansat de CFR Galați - privind lucrările de reparații ale liniei de cale ferată cu ecartament larg din portul Galați, precum și a liniei cu cale normală care ajunge în silozul din Port Docuri - a pornit cu stângul. Investiția, în valoare de 1,29 milioane de lei (aproximativ 260.000 de euro) are un rol-cheie pentru deschiderea unor căi de transfer pentru mărfurile din Ucraina, ţară afectată de blocada rusească de la Marea Neagră, spre liniile logistice internaționale ...

Maraton ministerial la Galaţi, cu promisiuni de investiții

Vineri, 20 Mai 2022 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Desant guvernamental vineri, 20 mai, la Galați, unde vicepremierul Sorin Grindeanu, care este și ministru al Transporturilor și Infrastructurii, împreună cu ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, și ministrul Economiei, Florin Spătaru, au avut întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri local - fermieri, patronatul IMM-urilor, dar și ai companiei APDM Galați. Formula guvernamentală a fost completată de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, europarlamentarul D ...

Creditele de consum s-au scumpit și mai mult

Vineri, 20 Mai 2022 13:00 | Publicat în ECONOMIE
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut joi la 5,62 la sută pe an, de la 5,57 la sută pe an în ziua precedentă, conform datelor BNR. Un nivel mai mare a fost înregistrat în data de 6 martie 2013, când acesta s-a situat la 5,63 la sută pe an. La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02 la sută pe an. Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în ...

Platformă pentru schimbarea furnizorului de energie

Vineri, 20 Mai 2022 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Platforma unică la nivel naţional destinată schimbării de către clienţii finali a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale va fi gata anul acesta, a declarat președintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Dumitru Chiriţă. Prin intermediul acestei platforme, clientul final reduce timpul de schimbare a furnizorului de la 21 de zile la 24 de ore. Proiectul este finanţat din fonduri europene nerambursabile în proporţie de 98 la sută. ...

Fostul cancelar Schroder, țintă a sancțiunilor

Joi, 19 Mai 2022 20:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Parlamentul European a cerut joi adoptarea unor sancţiuni contra fostului cancelar german Gerhard Schröder, pentru afacerile acestuia şi legăturile sale cu Rusia, transmite DPA. Eurodeputaţii au adoptat o rezoluţie potrivit căreia sancţiunile Uniunii Europene contra Rusiei după începerea invadării Ucrainei ar trebui să fie extinse ''la membrii europeni ai consiliilor de administraţie ale marilor companii ruse şi la politicieni care continuă să primească bani din Rusia''. Critica ...

Solicitare de anchetare a crimelor de război

Joi, 19 Mai 2022 22:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Parlamentul European (PE) a adoptat joi o rezoluţie privind lupta împotriva impunităţii pentru crimele de război din Ucraina, care prevede, printre altele, înfiinţarea unui tribunal internaţional special, care să-i investigheze pe liderii şi comandanţii militari ruşi şi pe aliaţii acestora pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei, informează un comunicat al PE.În textul adoptat în cadrul minisesiunii de la Bruxelles, PE invită Uniunea Europeană (UE) să ia toate măsurile ...

Ridicarea blocadei porturilor ucrainene vs. sancțiuni

Joi, 19 Mai 2022 18:40 | Publicat în Război în Ucraina
Moscova a cerut joi revizuirea sancţiunilor împotriva Rusiei, pentru a da curs unui apel al ONU de a debloca accesul în porturile ucrainene de la Marea Neagră, astfel încât să poată fi reluate exporturile de cereale, relatează agenţia Interfax, citată de Reuters. Ucraina, unul dintre principalii producători mondiali de cereale, îşi exporta cea mai mare parte a produselor prin porturile maritime, dar de când Rusia a atacat această ţară, pe 24 februarie, este nevoită să-şi exp ...

Rușii vor să „fure” centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie

Joi, 19 Mai 2022 18:00 | Publicat în Război în Ucraina
Rusia vrea să taie Ucraina de centrala sa nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, ocupată de armata rusă, cu excepţia cazului în care Kievul acceptă să plătească Moscovei pentru electricitatea produsă, a indicat vicepremierul rus Marat Husnullin, citat joi de AFP. Această declarație se adaugă celor făcute de alţi responsabili ruşi în ultimele săptămâni, lăsând să se înţeleagă că Rusia pregăteşte o ocupaţie de durată sau anexarea zonelor din sudul Ucrainei pe ...
Pagina 307 din 923