Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Agenţia de evaluare financiară Moody's a demarat o revizuire globală a ratingurilor atribuite companiilor, în contextul pandemiei de coronavirus şi al prăbuşirii preţului petrolului, primul val de retrogradări sau avertismente de retrogradări fiind posibil să fie anunţat în zilele următoare, informează Reuters.

Doi dintre principalii analişti de la Moody's au dezvăluit că agenţia a început revizuirea cu cele mai afectate sectoare, precum companii aeriene, firme care oferă croaziere şi companii petroliere, însă urmează să extindă analiza.
"Derulăm o revizuire globală a ratingurilor afectate de coronavirus", au declarat pentru Reuters directorul de strategie globală, Anne Van Praagh, şi directorul asociat pentru analiza companiilor, Christina Padgett. "Până la sfârşitul săptămânii vom avea un număr consistent de decizii de rating", a adăugat Van Praagh, precizând că aceste acţiuni vor afecta grupuri de companii sau sectoare în acelaşi fel.
La începutul acestei săptămâni, Moody's a apreciat că aproximativ 9 la sută din cele 920 de companii din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa cărora le acordă un rating au o "expunere mare" pe efectele pandemiei de coronavirus, iar alte 54 la sută au o expunere moderată. De asemenea, Moody's estimează că aproximativ 16 la sută din cele peste 2.000 de companii din America de Nord cărora le acordă un rating sunt în pericol să le fie revizuit ratingul conform unui scenariu aşteptat al unei recesiuni globale.
"Avem virusul, căderea semnificativă a preţului materiilor prime şi acum presiunile de pe pieţele de capital. Această combinaţie de evenimente este fără precedent aşa că trebuie să o abordăm din mai multe unghiuri diferite", a spus Padgett.
Primul val de retrogradări ar putea să se întindă pe parcursul a câteva săptămâni. Pe lângă sectoare precum companiile aeriene, petrolul şi gazele naturale sau călătorii, ar putea fi afectate puternic şi companiile de shipping, hotelurile şi firmele din divertisment şi petrecerea timpului liber.
De asemenea, firmele cu o situaţie financiară slabă care sunt deja în categoria junk ar putea să sufere o retrogradare cu mai multe trepte în timp ce pe de altă parte sprijinul guvernamental, dacă este suficient de puternic, ar putea scuti alte firme. "Unele din marile companii care sunt supuse la presiuni ar putea beneficia de sprijinul extraordinar al guvernului iar în acele cazuri, acţiunile de rating ar putea fi mai moderate", a spus Anne Van Praagh.

Citit 536 ori Ultima modificare Vineri, 20 Martie 2020 17:30

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro