Expoziţie de fotografie Cornel Gingăraşu şi Tudor Neacşu

Expoziţie de fotografie Cornel Gingăraşu şi Tudor Neacşu
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Muzeul de Artă Vizuală Galați va deschide expoziția de fotografie aeriană și instalație foto intitulată "ECOART 2023 - Admirație și Renaștere", semnată de Cornel Gingărașu și Tudor Neacșu, miercuri, 12 aprilie, de la ora 18,00.

Născut pe 21 martie 1961, la Galați, Cornel Gingărașu a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară în 1986. Este pasionat de fotografie din timpul liceului și are numeroase participări la expoziții de fotografie naționale și internaționale. Din 2022, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

"EcoArta nu înseamnă musai militantism. Demersul estetic vine acolo unde ştiinţele sau tehnologia nu reuşesc şi creează o nouă conştiinţă ce încearcă să prevină transformarea pământului într-un mormânt. Odată, unii au calculat cu cât apasă ceea ce a făcut omul pe scoarţa Terrei și a rezultat o greutate enormă. Noi poate vom uşura sarcina cicatricială, ajutând să fugim de această adevărată «Alungare din Rai», care este catastrofa şi degradarea casei noastre comune", spune Cornel Gingărașu, despre alegerea demersului său fotografic.

Tudor Neacșu s-a născut pe 3 mai 1980, în Măcin, Tulcea, a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității "Dunărea de Jos" din Galați, a fost jurnalist aproape 20 de ani și a publicat volumul de proză scurtă "Karga". Este specializat în fotografie de teatru și fotografie aeriană.

"Fără să știm, fără să vrem și fără să ne pese, indiferent de drumul pe care alegem să mergem, vom întâlni o poveste. Este darul pe care îl primim fie că suntem sau nu demni de asta. Ca să găsim însă frumusețea din această poveste va trebui să ne oprim o clipă și să privim, să ascultăm, să simțim. Are să fie de ajuns!", crede Tudor Neacșu.

Citit 1092 ori Ultima modificare Marți, 11 Aprilie 2023 21:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.