Mobilier distrus şi igienă precară, la centrele de îngrijire a vârstnicilor din judeţul Galaţi

Mobilier distrus şi igienă precară, la centrele de îngrijire a vârstnicilor din judeţul Galaţi
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

În perioada 31 ianuarie - 24 martie, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galaţi a reluat acțiunile de control privind respectarea prevederilor legale în centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice din județ. Este vorba despre zece operatori economici care prestează astfel de servicii.

Dotările, veșnic în suferință

La șapte operatori economici dintre cei zece verificați s-au constatat abateri în ceea ce privește dotarea. Astfel, la Asociația "Paradisul Bunicilor" s-a constatat că în trei camere lipsesc noptierele aferente paturilor, saltelele au grad de uzură avansat, iar lenjeria și prosoapele sunt rupte.

La "Casa Nova Danielle" din Șendreni s-au găsit la grupul sanitar calorifere cu urme de rugină, vopsea exfoliată, suporți de baie ruginiți, în timp ce sistemul de închidere de la ușa unei camere era defect, cu mânerul lipsă.

La Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale din Galați s-a găsit un întrerupător spart, potențial periculos, lipit cu bandă adezivă.

La Centrul Medico-Social din Pechea s-a constatat că sistemul de iluminat era parțial funcțional în unele băi, mobilierul degradat în unele camere, o saltea era murdară şi umedă până la placajul patului, un grilaj metalic era ruginit, pereții aveau igrasie în câteva băi, lipsea un cadru metalic la un pat.

La Asociația "Sf. Efrem" din Galați s-a găsit la grupul sanitar o mască de chiuvetă ușor depreciată.

La "Toderașcu Cinque Stelle" din Tulucești nu s-au găsit protecții pentru saltele, ci doar o folie de polietilenă sub cearceaf.

În fine, la Căminul pentru Persoane Vârstnice "Ștefan cel Mare și Sfânt" din Galați, protecțiile pentru saltele s-au găsit doar pentru persoanele care aveau nevoie, nu pentru toate paturile. De asemenea, s-a constatat că la un pat salteaua era pătată, alta era deformată, moale, cu adâncitură pe mijloc. La grupul sanitar s-a constatat că un vas de toaletă prezenta urme pronunțate de calcar, iar numărul de dușuri era insuficient, respectiv, cinci dușuri la 32 de persoane.

"Deranj" și la blocurile alimentare

În plus, nouă centre din cele zece verificate au prezentat abateri privind blocul alimentar. Astfel, patru centre aveau în dotare vase din material plastic sau neprofesionale, care nu pot fi ușor igienizate. De asemenea, în două centre s-au găsit frigidere parțial neigienizate, cu acumulări de gheață sau chedere cu mucegai.

La "Toderașcu Cinque Stelle", cănile erau scurse pe o tavă fără grătar de protecție sau pe un prosop, suportul de vase prezenta urme de murdărie și mucegai. De asemenea, bateria de la chiuveta din blocul alimentar era defectă, peretele învecinat acesteia era neigienizat, coșul de gunoi nu prezenta capac, fiind, la rândul său, neigienizat.

La patru cămine s-au găsit depozitate materii prime cu starea termică modificată, recepționate refrigerate și ulterior congelate în unitate, respectiv, carne tocată, oase de ciorbă afumate, coaste de porc, kaizer, șorici sau șuncă de porc. De asemenea, s-au găsit produse cu data durabilității minimale depășită: fulgi de ovăz, cacao etc. De asemenea, într-un centru, pâinea neambalată se afla depozitată în navete de plastic, direct pe paviment. Citește și Acuzații grave la Azilul de bătrâni „Cinque Stelle” (FOTO şi VIDEO)

Per ansamblu, au fost aplicate 25 de sancțiuni, din care 16 avertismente și opt amenzi contravenționale, în valoare de 28.000 de lei. Au fost retrase definitiv din circuitul consumului uman 36 de kilograme de produse alimentare, în valoare de 615 lei, se mai arată în informarea prezentată de CJPC Galați la ultima ședință a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice de la Instituția Prefectului.

Citit 4702 ori Ultima modificare Luni, 15 Mai 2023 10:09

6 comentarii

  • postat de cernea
    Joi, 11 Mai 2023 13:38
    78.96.81.***
    De ce instituția de control nu a comunicat și SUMELE COLOSALE CARE SE CER IN ACESTE CENTRE.PENTRU CE??? PENTRU NIMIC. NU LIPSA UNEI NOPTIETE ESTE PROBLEMA PROTECTIA CONSUMATORULUI FACANDU SE CA DORESTE SA RESTABILEASCA ORDINEA CI, ORORILE IMPOTRIVA ACESTOR BATRANI DIN ASTFEL DE CENTRE. ASA CA,
    0
    0
  • postat de Masca
    Joi, 11 Mai 2023 11:43
    95.76.37.***
    D-nul Florin, copii acestor batrani au plecat in strainatate sa-i stearga la fund
    pe batranii italieni, spanioli, englezi si alte natii, bineinteles contra bani
    pe cei de acasa le este scarba sa-i stearga la fund si sa aiba grija de ei.
    Pentru ei este important doar sa-si cumpere masini sa-si fa
    0
    1
  • postat de cineva
    Joi, 11 Mai 2023 09:58
    5.13.153.***
    Duceti-va la Vanatori.
    Acolo e centru de exterminare nu de ingrijire.
    0
    0
  • postat de Născuți și sfârșind, azi, made România
    Joi, 11 Mai 2023 09:13
    109.166.134.***
    Cam ăsta este nivelul nostru de viață a majorități românilor, unde sărăcia generală își pune amprenta, tinerețea compensând sărăcia printr-o continuă agitație pentru supraviețuire, dar la bătrânețe și neputință fizică sau psihică, cam ăsta-i finalul, într-un cămin de bătrâni așteptând sfârșitul ''ap
    0
    0
  • postat de florin
    Joi, 11 Mai 2023 08:41
    86.124.202.***
    Aceste asezari sunt din pacate antecamera mortii!!!Sunt asa bine organizati in cit decedatii ajung cit sunt calzi in cosciug!!!O afacere profitabila !Galatenii care au plecat din Galati au lasat batrinii in aceste asa zise camine cu gindul ca sunt supravegheati si astfel pot sa munceasca cu sufletul
    0
    0
  • postat de cetatean
    Joi, 11 Mai 2023 06:49
    213.233.88.***
    Controale de fatada. Calitatea vietii in aceste centre de ce nu este controlata. Batranii nostrii asteapta doar ceasul mortii . Prea putine locuri in astfel de centre a condus la niste preturi enorme, iar patronii se justifica prin faptul ca trebuie sa ofere atentii la toate organele de control ca s
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.