Printr-o sesizare făcută la redacția „Vieții libere”, gălățeanul Valentin Zanfir s-a declarat total nemulțumit de răspunsurile pe care le-a primit de la reprezentanții Casei Județene de Pensii Galați, referitor la reducerea vârstei de pensionare de care poate beneficia după ce a muncit, spune el, aproximativ 12 ani în grupa I de muncă la Combinatul Siderurgic din Galați.
Născut în 1967, Valentin Zanfir a avut funcția de contabil la secția UPSRS din cadrul fostului Combinat Siderurgic Sidex (actualul Liberty Galați) în perioada 1990-1993 și apoi pe cea de revizor contabil la Serviciul Control financiar Intern în perioada 1993-2001. Spune că, în aprilie 2023, s-a prezentat la ghișeul Casei Județene de Pensii și a solicitat să i se spună, pe baza evidențelor informatizate, când va putea beneficia de pensie la limita de vârstă. „Funcționarul de la ghișeul respectiv mi-a comunicat, după verificarea tuturor condițiilor, că pot să beneficiez de grupa 1 și 2 de muncă, urmând ca la împlinirea vârstei de 60 de ani să pot obține pensia pentru limită de vârstă”.
Două răspunsuri diferite pe aceeași speță
Ulterior, printr-un document remis de Casa Județeană de Pensii, i s-a comunicat că obținerea pensiei de limită de vârstă se va putea face la 64 de ani și 8 luni, deci cu numai patru luni înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare. A solicitat o audiență la Nicu Zburlea, director executiv adjunct, care i-ar fi spus că funcționarul de la ghișeu a greșit și că reducerea vârstei de pensionare de care poate beneficia este, într-adevăr, de numai patru luni, ceea ce petentul Valentin Zanfir a considerat a fi „un abuz incalificabil”.
„Din cauza unor neconcordanțe între înscrierile din carnetul de muncă seria Bf nr... și Adeverința nr.... din 16.09.2014, Casa de Pensii Galați a considerat că perioada lucrată în grupa I de muncă, în total aproximativ 12 ani, subsemnatul beneficiază de o reducere totală a vârstei standard de pensionare de 4 luni!? Deci la o perioadă de aproximativ 12 ani lucrați în grupa I de muncă, Casa de Pensii Galați acordă o reducere de doar 4 luni? Consider un abuz incalificabil săvârșit de directorul Nicu Zburlea, având în vedere răspunsurile verbale adresate subsemnatului, cum că nu sunt în drept să beneficiez de compensarea menționată în adeverință, dar nu prezintă documentul emis de Casa Națională de Pensii la care face referire”.
„Un alt răspuns primit de la același domn a fost că nu pot beneficia de grupa I de muncă pentru că nu am fost cocsar. Știe dumnealui, din birou, condițiile în care subsemnatul a lucrat în Combinatul Siderurgic Galați în perioada 1985-2002? Nu ia în considerare adeverința emisă de angajator, dumnealui știe exact în ce condiții a lucrat subsemnatul?”, a mai spus Valentin Zanfir în sesizarea adresată redacției noastre.
Răspunsul Casei Județene de Pensii
Așa cum recunoaște și Valentin Zanfir, există diferențe între ceea ce este trecut în cartea sa de muncă și ceea ce scrie în adeverința eliberată de fostul angajator Liberty Galați, referitor la procentul activității desfășurate în grupa I de muncă. În primul document scrie 50%, iar în adeverință, 80%. În cazuri de acest fel, se pot face clarificări cu adeverințe eliberate de către foștii angajatori sau de către deținătorii de arhive.
În al doilea rând, contabilii sau revizorii contabili nu pot primi grupa I de muncă. Nu o spune „Nicu Zburlea, din biroul său”, ci Ordinul 50 din 1990 al Ministerului Muncii privind încadrarea în grupele de muncă, așa cum se precizează, de altfel, și în ultimul alineat al răspunsului primit de Valentin Zanfir de la instituția gălățeană.
„Pe baza Ordinului 50/1990, Casa Județeană de Pensii Galați nu a acordat niciodată grupă de muncă pentru aceste categorii. În niciun județ din țară, nicio persoană nu a primit, ca economist, revizor sau contabil, grupa I de muncă. Dacă este nemulțumit de decizia care i-a fost adusă la cunoștință, dl Zanfir este liber să se adreseze instanței”, ne-a spus Neculai Zburlea, director executiv adjunct la Direcția de Pensii din cadrul Casei Județene de Pensii Galați.