Mare târg mare de Sfântă Mărie de pe Faleza Inferioară, anunțat cu surle și trâmbițe de onor Primăria urbei Galaților. Ne-am sfătuit în familie și ne-am decis să vedem și noi ultima minune înfăptuită de Maica Domnului, înainte de a-și da duhul.
Încă de la vremea lui 12, lumea de pe lume, mașini peste mașini, polițiști și salvări cât cuprinde, de m-am întrebat dacă nu cumva s-ar putea întâmpla să arunce nebunii ăia de ruși vreo dronă sinucigașă peste atâta amar de oameni, ca să saboteze exportul de grâu.
Ultimele așa-zise târguri de sărbătoare nu m-au umplut niciodată de oarece sentiment pozitiv, ca spre exemplu plăcere, admirație, extaz ori orgasm. Ghinionul naibii, nici de data asta nu am avut parte de vreo bucurie!
Primele câteva corturi dinspre ”Valuri” erau ocupate de conaționali cu bling-blinguri, gablonțuri, argintărie de doi bani, jucărele chinezești și vuvuzele - ah, Doamne, de ce n-am eu noroc, de ce n-a vrut soția mea să-mi ia una ca să mă pot duce la meciurile Oțelului!
Mai erau două corturi cu porcării (preparate din carne de porc), o tonetă cu porumb fiert și una cu suc.
Lumea trecea alene (a lene), se uita și se plimba mai departe, dezamăgită.
De menționat atmosfera muzicală în care Ion Suruceanu cânta la nesfârșit aceleași melodii, dar și cei doi acordeoniști rromani apatici, care, plasați la o distanță suficientă ca să nu se bruieze, cu capetele plecate și ochii închiși, ațipeau pe instrumente.
Mi-au lipsit enorm, sufăr și-acum, standurile cu haine din piele sau blană, căciulile și pantofii.
Speram ca, măcar acolo, pe faleză, să găsesc ceva care să-mi bucure ochii ori urechile, în zi de sărbătoare. Dar nu tu orgasm, nu tu plăcere, nimic. Și mai urma și-o lungă slujbă în căldura toropitoare… Deci tot acasă-i mai bine, butonând la telecomandă!
