Trenuri electrice noi pe rutele care leagă Galațiul de Iași, Suceava și Constanța

Trenuri electrice noi pe rutele care leagă Galațiul de Iași, Suceava și Constanța
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Contracte în valoare de aproximativ 3 miliarde de lei au fost semnate la Ministerul Transporturilor de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) şi CFR Călători, ce vizează achiziţia a 20 de rame electrice interregionale de lung parcurs (RE-IR-2) şi modernizarea a 55 de locomotive electrice, 20 de locomotive de manevră şi 139 de vagoane.

O veste bună pentru gălățeni este că, în sfârșit, noile rame electrice vor ajunge și în regiunea noastră. Mai exact, noile garnituri de tren vor fi folosite pe șapte rute interregionale, printre care se numără și Galaţi - Mărăşeşti - Bacău - Paşcani - laşi/Suceava, respectiv, Galaţi - Brăila - Făurei - Feteşti - Constanţa (Mangalia). Alături de acestea, în baza studiilor de fezabilitate realizate, au mai fost incluse rutele: Cluj - Brașov, Cluj - Craiova, Brașov - Iași/Suceava, Constanța - Iași/Suceava și ⁠(Giurgiu) Bucureşti - Călăraşi.

"S-au semnat mai multe contracte, în general cu industria din România, cu excepţia contractului semnat de ARF cu Pesa. Asta înseamnă că cele aproape 3 miliarde de lei, bani din PNRR,  vor intra în marea lor majoritate în economia noastră. Cu aceste contracte, mergem înainte pe ceea ce ne-am propus şi pe calea ferată, să modernizăm infrastructura", a declarat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, la ceremonia de semnare a contractelor.

El a precizat că, legat de achiziţia de material rulant nou, sunt proceduri, în diverse stadii, pentru achiziţia a 160 de garnituri de tren noi. "Pe partea cealaltă, cea legată de achiziţii de material rulant sau de modernizări, la fel de importantă, pentru că avem de recuperat foarte mulţi ani pierduţi, suntem în proceduri diverse de achiziţii pentru 160 de garnituri noi de tren. Unele dintre ele s-au încheiat, altele sunt în curs, iarăşi bani europeni", a adăugat Grindeanu.

La rândul său, preşedintele ARF, Ştefan Roşeanu, a precizat că noile trenuri RE-IR vor fi livrate la începutul anului 2026, iar până în luna august a aceluiaşi an România va trebui să le primească pe toate 20. "Trenurile acestea vor fi livrate de la începutul anului 2026. Ca în orice contract, există calendar de livrare, există de ambele părţi prevederi legale legate de penalizări, la fel avem şi în celălalt contract (cu firma Alstom - n.r.). Până la urmă, călătorii cred că doresc să aibă trenuri, nu penalizări, iar din acest motiv ne coordonăm activităţile cu furnizorul, astfel încât să se reintre într-un calendar predictibil şi să putem avea trenurile în circulaţie. Până la jumătatea lui 2026, luna august, vor trebui livrate toate garniturile'', a susţinut Roşeanu.

În ceea ce priveşte CFR Călători, contractele au fost semnate cu companii româneşti - Atelierele Griviţa, Remarul 16 Februarie şi SCRL Braşov. Toate modernizările de vagoane şi locomotive vor trebui finalizate până la jumătatea anului 2026, fiind de asemenea contracte semnate pe PNRR. "Modernizarea vagoanelor şi locomotivelor trebuie finalizată la jumătatea anului 2026. Practic, se schimbă absolut tot. La locomotive se schimbă motoare, transformatoare, osii, iar la vagoane rămân doar caroseriile şi se montează echipamente moderne", a afirmat directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa.

Potrivit datelor furnizate, marți, de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) societatea poloneză Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Spolka Akcyjna (Pesa) a câştigat licitaţia pentru achiziţia a 20 de rame electrice destinate serviciilor publice obligatorii de transport feroviar de călători de mediu şi lung parcurs RE-IR2, împreună cu serviciile de mentenanţă pe o perioadă de 15 ani. Valoarea totală a achiziţiei este de 1,1 miliarde de lei, fără TVA, şi include serviciile de mentenanţă şi reparaţii necesare funcţionării în condiţii optime de siguranţă şi confort, instruire a personalului în ceea ce priveşte exploatarea, operarea, transportul, asigurarea, punerea în funcţiune şi asistenţa tehnică în perioada de garanţie.

Citit 8057 ori Ultima modificare Vineri, 29 Decembrie 2023 13:28

5 comentarii

  • postat de Călător CFR
    Joi, 28 Decembrie 2023 18:05
    5.14.199.***
    Să circule ZILNIC / tot timpul anului, IR Galați - Constanța și retur, iar în sezon estival până la Mangalia, și atunci să se laude cu ceva Ministerul Transporturilor ... 3 (trei) județe mari (Galați, Brăila, Ialomița) nu au un tren direct ZILNIC de legătură cu Dobrogea ?! în anul 2023 !?
    0
    0
  • postat de Haralambie
    Joi, 28 Decembrie 2023 17:54
    86.120.239.***
    Prima achizitie de trenuri noi care valorează cat jumătate din cheltuielile anuale ale CFR. Deci nu au fost bani pt trenuri noi deoarece trebuie ținută în viață birocratia, intermediarii care "modernizează" ruinele, bugetarii cu locuri călduțe.
    0
    2
  • postat de Sanda
    Joi, 28 Decembrie 2023 10:56
    95.76.37.***
    Diferenta mare intre Sageata Albastra si aceste trenuri nu exista
    Aceleasi banchete incomode si tari, sper ca toaletele sa fie mai ok
    Vagoanele de calatori sunt distruse in special de navetistii din zona rurala
    cu largul concurs al controlorilor si al sefilor de tren daca exista
    1
    13
  • postat de Albert
    Joi, 28 Decembrie 2023 10:46
    86.124.201.***
    Valabil pt alegerile din 2028.
    1
    7
  • postat de Nicusor
    Miercuri, 27 Decembrie 2023 20:00
    5.13.204.***
    Cu ce intarziere ??? Grindeanu a mai dat dispozitie ca pe podul de la Braila sa se circule 24/24 - 7/7. Si s-a realizat ?
    6
    17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.