Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
Sunt bulgărul acela - cred că-l ştii -
rostogolit în jurul firii tale
când timpul meu - tic-tac, tac-tic - bătea
ca un pui strâmb, cu aripi inegale!
Şi m-ai văzut şi-ai spus că nu mă laşi
departe, fără ploaie şi zăpadă,
să mă usuc, să fiu biet lut uitat,
că n-ai s-azvârli cu mine niciodată -
şi-acuma stau pierdut în calea ta
şi-aştept să se audă, să se vadă!
Sunt bulgărul acest, pe care-l calci
şi îl azvârli, frumoaso, după mine,
când sar în raiul tău să fur pământ
fiindcă am secundele puţine
şi n-au în ce să prindă rădăcini,
să se-nmulţească şi să mai rămână
sclave iubirii tale până când
nici o ţărână n-o mai fi ţărână -
şi până când nu va mai fi nici „când”,
şi până când nu va mai fi nici „până”!
