La începutul acestei săptămâni a debutat Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești „SCIRE-ESSE” 2025. Evenimentul, găzduit de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG), a reunit 149 de participanți de la UDJG, precum și studenți de la Universitatea din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea din Oradea.
Lucrările au fost grupate în șapte secțiuni: Istorie; Relații Internaționale și Studii Europene; Filosofie; Sociologie; Teologie și Artă Sacră; Asistență Socială.
Prezent la eveniment, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a binecuvântat întrunirea şi a ţinut un cuvânt apreciativ pentru implicarea, interesul şi efortul studenţilor şi al masteranzilor pentru studiul aprofundat, dar şi pentru implicarea acestora în numeroasele acţiuni de voluntariat.
Ierarhul locului a prezentat aspecte importante din viaţa şi activitatea Sfântului Dometie cel Milostiv de la Râmeţ, care şi-a petrecut anii copilăriei în localitatea Târlele Filiu din judeţul Brăila, iar sora sfântului, Eugenia Manolache, ajunsă mai târziu monahia Eudoxia, a slujit ca învăţătoare în acest sat brăilean.
Cei 41 de studenţi şi masteranzi înscrişi pentru cele două secţiuni şi-au prezentat lucrările întocmite, în marea lor majoritate, potrivit tematicii aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Orotodoxe Române pentru ”Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” şi ”Anul comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocşi români din secolul al XX-lea“.