Victor Cilincă

Victor Cilincă

Galaţiul n-a făcut cereri de fonduri pentru „anvelopare”

Luni, 18 Mai 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Românii cer deja de două ori mai mult decât dă statul pentru izolarea termică, spune senatorul Marius Necula *„Avem confirmare că Primăria Galaţi nu a solicitat niciun leu pentru reabilitarea termică a blocurilor”, s-a plâns senatorul PD-L Marius Necula. Programului naţional i s-au acordat 350 milioane lei pentru acest an, dar cererile din teritoriu sunt de 780 milioane lei! „Iar noi le dăm o mână de ajutor celor de la minister, în sensul că nu le cerem niciun ban! Nu mi ...

Durbacă ne invită să-l atacăm

Sâmbătă, 16 Mai 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Preşedintele PC Eugen Durbacă s-a plâns, înainte de o conferinţă de presă, că nu poate prinde un post local de televiziune. “Nu ştiţi ce pierdeţi!”, i-a spus redactorul de la postul respectiv conservatorului, căruia îi place să discute mult cu presa în afara conferinţelor. Şi redactorul a sugerat că, deîndată ce va spune pe post ceva “de rău” despre liderul conservator, acesta va şi găsi programul pierdut. La care Durbacă l-a invitat chiar să-l atace: “Nici nu ...

Sfântul Andrei Apostol!

Sâmbătă, 16 Mai 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Numele sau prenumele? Ce se spune mai întâi, când se spune? Are  vreo importanţă? Păi… cam are! În ultima şedinţă a Consiliului Judeţului, şi preşedintele acestuia, Eugen Chebac, a avut o problemă de… prenume. Când a citit câteva titluri de proiecte de hotărâri care priveau soarta Spitalului “Sf. Apostol Andrei”, tot repetând, în loc să spună numele oficial al sfântului, a dat-o din grabă pe stilul catalog şcolar, spunând “Sfântul Andrei Apostol”. Şi uite ...

Senatorul Necula şi desfiinţarea şomajului

Sâmbătă, 16 Mai 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Este vorba de şomajul de lux: 21.000 lei pe cap de parlamentar mofluz *Senatorul PD-L a depus, marţi, ca unic iniţiator, un proiect de lege prin care cere să se desfiinţeze „indemnizaţia tranzitorie”. Până în prezent, parlamentarii care rămăseseră mofluji, adică nu mai erau aleşi într-un nou mandat şi nu aveau pensie sau altă sursă de venit, beneficiau, pe o perioadă de trei luni, din partea comisiei parlamentare în care activaseră, de un fel de ajutor de şomaj „mas ...

Alegeri de mâna a doua...

Sâmbătă, 16 Mai 2009 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Deşi campania electorală pentru europarlamentare a început binişor, bătălia de replici prin ziare, talk-showurile, bârfele, apropourile, toate vorbesc numai şi numai despre… alegerile prezidenţiale din toamnă. Chiar aşa, de ce ar fi interesat electoratul de ceva ce se va întâmplă, în fond, la Bruxelles? Ca să aibă un fel de înalţi funcţionari europeni care măcar să-l informeze ce îl aşteaptă şi care să explice „mai sus” că nu trebuie dată, de pildă, vreo lege ...

Joi, 14 Mai 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Bugetul de criză cu taxe de criză se ţine! Cum se tot vorbeşte de posibile noi taxe şi/sau de creşterea celor vechi, deocamdată la nivel de declaraţii politice, ar putea urma dări noi şi ingenioase. Ca să nu fie luat pe nepregătite, Consiliul Judeţului Galaţi a aprobat deja „Regulamentul de stabilire a procedurii de adaptare a taxelor speciale pentru funcţionarea unor servicii publice judeţene”. Ce este deja stabilit prin noul regulament: cuantumul taxelor va fi stabilit anua ...

Plaja „Dunărea” va fi deschisă… nu se ştie când!

Joi, 14 Mai 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Directorul ADP, Eduard Grosu, arată cu degetul spre Primărie * Sunt nişte complicaţii la lucrările ISPA *Plaja „Dunărea” nu se va deschide, după obicei, pe 15 mai! „Cu părere de rău şi cu regret vreau să le comunic gălăţenilor că acest termen nu poate fi respectat, de aceea probabil că deschiderea oficială o să fie amânată cu un timp pe care eu nu-l pot controla” – a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă (la sediul Partidului Conservator!), Eduard Gros ...

Direcţia de Dezvoltare Regională - Informaţii utile

Joi, 14 Mai 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Direcţia de Dezvoltare Regională (DDR) din cadrul Consiliului Judeţului Galaţi, cu sediul în strada Eroilor nr.7, cuprinde compartimentele: Serviciul programe, Compartimentul de cooperare internaţională şi Centrul de Informare Europa. Vă vom informa despre activitatea acestora şi modul de acces în numerele viitoare ale ziarului.Conducerea DDR poate fi accesată telefonic: - directoarea executivă, Laura Delia Angheluţă, poate fi găsită la tel.  0236.470264 sau 417222 – interior ...

Somnul informaţiei naşte scenarii

Joi, 14 Mai 2009 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Cel mai înfierbântat eveniment neoficial a fost ieri starea primarului urbei. În Capitală se arunca în luptă moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, şeful Executivului învinuia fosta guvernare că din cauza ei o să instituie Comisia Europeană procedura de deficit excesiv, debranşările caloriferelor au fost interzise la Galaţi, iar la Braşov costă vreo 2.000 de lei, campania electorală atacă la baionetă… Şi totuşi, pe toate buzele, şi încă de câteva zile, la Galaţi ...

Ploaia trece strada

Miercuri, 13 Mai 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Răpăiala ne-a lovit din nou şi luni după-amiază, transformând străzile în pâraie! Ploaie cu soare! Ploaie… de vară. Aparatul a surprins scena acolo unde strada Roşiori „se varsă” în Brăilei. Doar semafoarele şi maşinile se încumetau să funcţioneze, numai ploaia… trecea strada fără să se teamă. Pe sub „streşini” de bloc,  trecătorii, surprinşi de potop, aşteptau cu ochii la ceas: „Oare-o mai ţine mult?” ...
Pagina 436 din 462