Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Combinatul şi mediul universitar îşi unesc forţele

Vineri, 24 Iulie 2020 08:00 | Publicat în ECONOMIE
Un prim set de inițiative de colaborare - atât în cercetare științifică aplicată (inclusiv testări de specialitate), cât și în plan educațional - a fost stabilite de combinatul Liberty Galaţi şi Universitatea „Dunărea de Jos” ca primă etapă în materializarea proiectului Academiei Liberty – Greensteel, menit să încurajeze tinerii specialişti să se implice în dezvoltarea noilor tehnologii din industria oţelului. O delegație extinsă a combinatului a vizitat laborato ...

Turcia a început forajele exploratorii în Marea Neagră

Joi, 23 Iulie 2020 17:35 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Nava turcească de foraj Fatih a început forajele exploratorii în perimetrul Tuna-1 din Marea Neagră, a anunţat ministrul turc al Energiei, Fatih Donmez. "Vom căuta în fiecare metru pătrat din apele noastre teritoriale, pentru independenţa energetică a Turciei. Dacă există ceva, cu siguranţă vom găsi", a spus Donmez.Nava Fatih a plecat din portul Trabzon pe 26 iunie, după finalizarea lucrărilor la instalaţiile vasului. Anterior, turnurile navei, care aveau o înălţime de 103 m ...

Bugetul UE pentru Sănătate, totul până la… bani

Joi, 23 Iulie 2020 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Decizia de a concentra resursele financiare pe relansarea economiei a obligat Uniunea Europeană (UE) să îşi revizuiască drastic planurile de a răspunde la criza de medicamente prin repatrierea capacităţilor de producţie din Asia, transmite Reuters. În conformitate cu acordul pentru un buget destinat relansării economiei, la care au ajuns marţi după un summit maraton, liderii Uniunii Europene au decis să reducă cu 80 la sută fondurile alocate pentru sănătate până în 2027. De ...

Mai puţini bani pentru Fondul European de Apărare

Miercuri, 22 Iulie 2020 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Fondul European de Apărare (EDF), care va permite cofinanţarea din bugetul UE a unor proiecte industriale realizate în comun de mai multe state membre, va avea alocată suma de 7 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, mult mai puţin faţă de ambiţiile iniţiale, au decis liderii europeni la summitul încheiat marţi, informează AFP.Miniştrii apărării francez, german, italian şi spaniol i-au scris la sfârşitul lunii mai şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, pentru a-i a ...

Fondurile europene şi statul de drept

Marți, 21 Iulie 2020 12:10 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Liderii statelor membre ale Uniunii Europene au decis, pentru prima dată, condiţionarea acordării fondurilor europene de respectarea principiilor democratice şi ale statului de drept în acordul asupra măsurilor de relansare economică, adoptat marţi dimineaţă, la finalul unui summit extraordinar la Bruxelles, a anunţat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, potrivit AFP. ''Comisia Europeană a propus un instrument pentru a lua măsuri cu majoritate calificată, în cazul ...

România, 80 miliarde de euro, fonduri pentru relansare

Marți, 21 Iulie 2020 12:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că România va beneficia de aproape 80 miliarde de euro pentru proiecte europene, indicând construcţia de spitale, şcoli, modernizarea marilor sisteme publice, precum şi reconstrucţia economică. "După discuţii foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile şi patru nopţi de negociere, am obţinut pentru România o sumă impresionantă - 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene, negocieri care ne permit a ...

Contracte pentru vaccinul anti-coronavirus

Luni, 20 Iulie 2020 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Guvernul britanic a anunţat luni un contract pentru 90 de milioane de doze de vaccin anti-coronavirus dezvoltate de BioNTech/Pfizer (Germania/SUA), respectiv, Valneva (Franţa). Acordurile respective se adaugă celui cu grupul britanic AstraZeneca, pentru 100 de milioane de doze de vaccin, dezvoltat la Universitatea Oxford. Cantităţile depăşesc necesarul pentru populaţia de 66 de milioane a Regatului Unit, dar nu se ştie încă dacă vaccinurile vor fi eficiente, iar în caz de succes, de ...

Olanda, acuzată că vrea ”să pedepsească” Ungaria

Luni, 20 Iulie 2020 20:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Premierul ungar Viktor Orban l-a acuzat pe omologul său olandez că vrea să ''pedepsească financiar'' Ungaria, insistând pe legătura dintre statul de drept şi acordarea de ajutoare europene prevăzute în planul de relansare, asupra căruia negocierile bat pasul pe loc, informează AFP. "Nu ştiu din ce motiv personal, premierul olandez mă detestă pe mine sau Ungaria. Însă el atacă atât de dur. Şi spune foarte clar că din cauza faptului că Ungaria, în opinia lui, nu respectă st ...

Summitul pentru relansarea UE, cu nervi şi prelungiri

Luni, 20 Iulie 2020 17:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un acord este posibil şi un acord este necesar la Bruxelles, între statele europene, asupra planului de relansare a economiei UE, a apreciat luni ministrul francez al finanţelor, Bruno Le Maire, după trei zile de negocieri, care până la încheierea ediţiei nu aduseseră un rezultat. Acest summit al liderilor europeni este cel mai lung din ultimii 20 de ani. "Miza negocierii care are loc astăzi (luni - n.r.) la Bruxelles este prezenţa Europei printre marile puteri mondiale în secolul a ...

Boală perfidă, indiferenţă ucigaşă

Marți, 21 Iulie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Una dintre cele mai perfide caracteristici ale acestei pandemii de coronavirus este aceea că, în anumite circumstanţe, îţi dă impresia… că nu există. Poţi să fii „asimptomatic”. La asta se mai adaugă şi impresia că, dacă faci parte din anumite categorii de vârstă sau dacă ai o constituţie solidă, eşti ferit de o eventuală infectare. Dar ultimele luni ne-au demonstrat - pentru cine a fost dispus să accepte argumente - că, în realitate, nimeni nu este invincibil în f ...
Pagina 6 din 389