Fonduri europene pentru ţărănii - Muzeul satului, mort din proiect
Foto: Foto: Bogdan Codrescu şi Sorin Pană

Fonduri europene pentru ţărănii - Muzeul satului, mort din proiect
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* Case ţărăneşti cu buncăr administrativ * Bani grei plimbaţi din condei * Tradiţia populară ancestrală şi spoiala contemporană *

Să porneşti un muzeu etnografic cu doar patru gospodării poate părea o idee riscantă. Cu atât mai riscantă cu cât în centru are o cazemată cu aspect de toaletă publică de gară.

Case ţărăneşti guvernate de betoane

Primele care-ţi zgârie retina când ajungi la vestitul Muzeu al Satului din pădurea Gârboavele sunt poarta de plasă împletită, ca în dosul unei fabrici falimentate, şi o clădire pătrată, din beton, cu acoperiş plat, din beton şi carton bituminat, ce nu pare a avea deloc valoare etnografică.

De fapt, nici nu are. Adăposteşte administraţia muzeului şi toaletele publice. În schimb, dimpreună cu o alee cu pietriş, câţiva stâlpi de iluminat, două fântâni înfundate, un şanţ fără apă şi un podeţ pricăjit, a valorat mai bine de jumătate din investiţia în construcţii.

De departe, casele ţărăneşti, cu acareturi de lemn şi garduri de nuiele, îţi sugerează că e vorba de un muzeu. Dar aspectul general, cu elemente decorative făcute în grabă, îţi străfulgeră o bănuială rea: altă încropeală, scumpă dar cu pretenţii, ca mai toate investiţiile publice din ultimii 20 de ani?

muzeul satului - 2

Tradiţii pe bani mulţi

Obiectivul turistico-muzeal s-a clădit pe un proiect european, manageriat de Eugen Chebac, finanţat cu 340.000 de euro, cu 10 la sută contribuţie a Consiliului Judeţului, autoritate contractantă condusă de Eugen Durbacă. Partea de construcţii a costat 80 la sută din fonduri. Mai precis, 268.000 de euro s-au materializat în cele patru case ţărăneşti, acareturile lor, clădirea administrativă şi restul incintei obiectivului. Ei bine, pentru partea ce nu ţine strict de tradiţii populare s-au prevăzut 55 la sută din bani, iar în final s-a ajuns la peste 60 la sută. Cum? Simplu.

Firma de proiectare a CJG, Consproiect, pe baza planurilor şi studiilor de locuinţe ţărăneşti elaborate de etnologul Eugen Holban a întocmit planurile. Lucrarea a fost scoasă la licitaţie, dar nu s-a prezentat decât un singur ofertant, firma Comtiem, specializată în construcţii civile şi lucrări de geniu.

Sumele alocate pot părea exorbitante. O casă din chirpici, pe structură de lemn, acoperită cu stuf, fără încălzire sau apă, poate părea scumpă la 30.000 de euro. Dar pe fundaţie de beton şi ignifugate, cu acareturi şi gard tradiţional, ar putea fi plauzibilă. De reţinut, sobele caselor, trăsătură definitorie pentru arhitectura locală după cum susţin etnologii, erau prevăzute să aibă hornuri ce străpungeau acoperişurile, iar trei din ele cu zidărie din cărămidă, deci preţ pe măsură.

Modificări de bază înainte de panglică

Construcţia a început cu întârziere. Licitaţia s-a ţinut în decembrie 2007. Până la şantier, după birocraţie, dezgheţ, codeală, s-a făcut februarie 2008. Termenul era în vară, cu prelungire s-a ajuns în noiembrie.

Cu nici 20 de zile înainte de tăierea panglicii, apare o dispoziţie de şantier care modifică fix ce era mai important etnografic: hornurile la sobe şi cărămizile aferente. Banii sunt redirecţionaţi pe împletituri de nuiele, niscaiva pietriş pe aleea incintei şi un şanţ de apărare contra apei de ploaie torenţiale ce ameninţă văioaga în care a fost pus obiectivul.

muzeul satului - 1

Anişoara Ştefănucă, etnolog la Centrul Cultural Dunărea de Jos, îşi aminteşte că sobele caselor au fost o problemă insurmontabilă "Am căutat meşteri care să le zidească, am găsit un bătrân, a fost disponibil câteva zile să ne ajute, dar a plecat că avea treburi acasă. Muncitorii au încercat să le continue ei, dar pur şi simplu nu ieşea, se dărâmau, nu sunt simplu de făcut. Şi s-a decis atunci să rămână doar partea inferioară, vatra".

Esenţe anulate de detalii

Interesant e că modificarea proiectului, deşi la esenţă, e argumentată foarte sumar: "Urmare a observaţiilor etnologului consultant al Centrului Cultural Dunărea de Jos (nenominalizat!, n.n.), s-a hotărât modificarea sobelor şi coşurilor de fum, atât ca formă, cât şi ca materiale", propunându-se "înlocuirea sobelor din cărămidă cu materiale locale".

Soba casei de la Cavadineşti însă, din proiect, era prevăzută a fi făcută "din materiale locale", deci chirpici pe împletitură de nuiele. Poate că aşa trebuiau proiectate toate, respectând etnografia. Greu de necrezut că ţăranul român îşi făcea casa din chirpici şi sobele din cărămidă, cu excepţia gurii de vatră.

Cam 10 la sută din suma pentru construcţii a fost redirecţionată de la tradiţie la tradiţia îngropării fondurilor. În loc de sobe cu zidărie unicat, s-a făcut un şanţ şi s-a pus pietriş pe alee, lucrări grosiere de construcţii care înghit  bani necontrolat chiar şi la oraş...

Rigori europene păcălite româneşte

Finanţările europene au capitole clare. Banii pentru construcţii nu pot fi realocaţi pentru protocol, de exemplu. Sumele nu pot varia peste 10 la sută. Nici în minus!

Am căutat în proiect celebrele sobe şi coşurile lor de fum care, potrivit lui E. Holban, cel unanim recunoscut ca "doctor" în etnografia  Galaţiului, "sunt elemente definitorii pentru specificul local, alături de încăperile ascunzători şi pereţii dubli". 500 de pagini de proiect, aproape 100 planşe şi niciun detaliu. Într-o secţiune transversală apare un dreptunghi cotat cu 60 cm înălţime. Poate fi orice, de la scrin la frigider mic! Nu tu descriere a hornurilor, cote ale vetrelor, nimic. Parcă din start se ştia că aceste detalii îi depăşesc, ce să-şi mai bată capul cu ele...

În schimb, parte din bani sunt redirecţionaţi pe "împletituri de stuf", adică garduri. "Şi la acestea am avut probleme, ne spune Anişoara Ştefănucă. Se împletesc cu dichis, e o tehnică, altfel ies strâmbe şi se deşiră..." La faţa locului se poate vedea, de altfel, cât de bine au deprins muncitorii Comtiem tehnica împletirii de nuiele de la săteni. Gardurile se prăvălesc deşi costat 250 de euro bucata, stuful de la fântâni e prins cu sârme...

muzeul satului - 3

Altă realocare a banilor s-a făcut pentru un canal pavat cu pietre de rău, imitând un curs de apă. Dar fără apă într-însul. Ca o gospodărie tradiţională fără sobă...

Ideea: Muzeul satului trebuia să reproducă patru gospodării tradiţionale

„Muzeul Satului – gospodărie tradiţională” este constituit din patru gospodării ţărăneşti care, conform proiectului, trebuiau să reproducă, la scara 1:1, case din Corod, Măstăcani, Cavadineşti şi Cahul. Toate casele din judeţul Galaţi au anexe, iar în preajma casei din Cahul se află o fierărie. Printre gospodării este şi centru administrativ, dar arhitectura lui nu se încadrează în complexul de case ţărăneşti. Muzeul mai este decorat cu două fântâni fără puţ, două podeţe peste un canal pietruit, dar fără apă, şi o troiţă.

 

Citit 6263 ori Ultima modificare Duminică, 01 Iulie 2012 18:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.