* Obiectiv muzealo-turistico-artistico-kitchios * Preţuri de top la calitate de prost gust *
Ţintit la graniţa dintre obiectiv turistic şi mod de recuperare a unui patrimoniu etnografic, Muzeul Satului - Gospodărie tradiţională nu pare a fi nici una, nici alta. Ca turist eşti întâmpinat printr-o cărare de acces, o poartă de plasă şi spaţiu de recreere şi odihnă ioc. Ca pasionat de etnografie, te îngrozeşti de câte încropeli găseşti.
Ţărănesc înseamnă de prost gust?!
Tâmplăria caselor e din cele care se găseşte în târgurile săteşti. Uşi dintr-o bucată, cu feronerie din cea mai proastă tablă. Nu tu scânduri îmbinate solid, cu ferecături din fontă.
Anişoara Ştefănucă, etnologul care ne-a fost şi ghid, a încercat să ne deschidă un beci. S-a chinuit un sfert de oră cu o broască îndărătnică, genul celei de pe uşa de placaj din blocurile comuniste. "Îmi pare rău, nu pot s-o deschid. Încercaţi dumneavoastră, sunteţi bărbaţi, poate reuşiţi..." Tocmai asta era problema, bărbaţi fiind, riscam să deschidem uşa firavă, din scânduri cât placajul, cu tot cu balamale. Aşa că am lăsat deoparte beciul şi am trecut la acoperişuri.
Îmbinări de mântuială, cu pene de lemn puse şui, cuie bătute strâmb, lemn cum a ieşit din rindea. Deşi oricine ştie că ţăranii scobeau lemnul să se îmbine fest, buştenii la pereţii acareturilor erau întregi şi nu lăsau rosturi de-un deget, îmbinările de laturi se făceau în "coadă de rândunică", nu grosier, în stâlpi de lemn cât crucea nebunului.
O căruţă amplasată într-o chimniţă are un stâlp gros în cale, doar demontată mai poate fi scoasă de-acolo. Scările prispelor au trepte de lemn care deja se desprind, ba şi prispele sunt crăpate şi o iau la vale.
Nuielele rare şi haotic împletite la garduri sau diverse adăposturi trădează clar lucrul de mântuială, garnisit cu ciudăţenii gen lămpi de grădină din inox şi fântâni fără puţ.
Interesante sunt şi unele detalii tehnice din proiectele caselor. De exemplu, planşeele sunt din "grinzi de răşinoase cu umplutură de zgură de locomotivă". La câţi brazi cresc prin satele de pe marginea Prutului şi câte trenuri au trecut pe dealurile cu frecvente alunecări de teren din zona Cavadineşti, de exemplu, e de înţeles, nu?
Achiziţii la preţuri fără concurenţă
Când te uiţi în devize, indignarea creşte pe măsura preţurilor. Ignifugarea unei case - lejer peste o mie de euro. Lucrările de zidărie şi tencuire - cu 20 la sută peste cele cu tehnologia actuală. Două scări de lemn de 3 m, una spre pod şi alta în beci, aproape 400 de euro, de câteva ori cât unele telescopice, din aluminiu! Metrul pătrat de asfalt în jurul clădirii administrative e cu 50 la sută mai scump decât cel pus în Galaţi pe străzi şi are doar 2 cm grosime!
Tone de fier beton s-au îngropat în temelii, cofraje cât pentru vile întregi s-au consumat pentru turnarea fundaţiilor, iar preţurile sunt pe măsură. La sediul administrativ, cifrele nu au limită. Cele mai scumpe finisaje, parchet, gresie, faianţă. Parchetul - 40 de lei pe mp, gresia - 33 de lei pe mp... Cireaşa de pe tort o reprezintă... ferestrele de termopan. Evident, cele de la sediul administrativ. Nuci de perete în peisajul tradiţional, au mai şi costat 3.400 de euro. Cât jumătate de maşină nouă.
Cu bani cât pentru două vile serioase s-au făcut patru bojdeuci deja crăpate şi un buncăr de prost gust. Ce să mai vorbim de restituirea tradiţiilor populare?
Cine repară erorile? Nu sunt bani pentru îndreptarea greşelilor
Directorul Centrului Cultural „Dunărea de Jos” a declarat că cerut bani Consiliului Judeţului pentru mascarea clădirii administrative de la Muzeul Satului, dar că nu a obţinut finanţare. „Am vrut să acoperim clădirea cu stuf şi să facem un gard cu vegetaţie în jur. E o clădire care nu se potriveşte acolo şi am încercat măcar să o mascăm”, a precizat Sergiu Dumitrescu.
