Jonglerii cu bani publici/ Contracte „cu dedicație” de la instituțiile gălățene
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Jonglerii cu bani publici/ Contracte „cu dedicație” de la instituțiile gălățene
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Aleşii jonglează cu banul public în interesul unor oameni de afaceri sau cu scopul de a contribui la prosperitatea unor firme * Divizarea contractelor, metodă frecventă de ocolire a licitaţiilor, a constatat Camera de Conturi


Unii dintre şefii aflaţi în fruntea unităţilor administrativ-teritoriale sau a instituţiilor publice au (re)descoperit o metodă prin care să sprijine, din bani publici, societăţile aflate în graţii, fără prea mari bătăi de cap. Astfel, s-a ajuns astăzi în situaţia în care un contract de investiţii, cu o valoare deloc de neglijat, să fie divizat în mai multe contracte, astfel încât fiecare dintre acestea să nu depăşească 100.000 de euro (conform noilor reglementări, aduse anul trecut, în luna iulie) şi să poată fi atribuite direct, fără licitaţie. Portiţa legală folosită este prevederea din OUG nr. 34/2006 actualizată, potrivit căreia o autoritate are dreptul de a achiziţiona direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziţiei nu depăşeşte echivalentul în lei a 100.000 euro pentru fiecare achiziţie de lucrări şi 30.000 de euro pentru achiziţiile de produse sau servicii. "Achiziţia se realizează pe bază de document justificativ, care în acest caz se consideră a fi contract de achiziţie publică”.

La Galaţi plouă cu contracte divizate

La acest artificiu legislativ au apelat, în anul 2012, atunci când pragul impus de lege era 15.000 de euro, primării din mediul urban, cât şi instituţii precum Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”, aflat în subordinea Consiliului Judeţului Galaţi, fapte semnalate şi sancţionate atât de către auditorii Camerei de Conturi, cât şi de conducerea Agenţiei Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP). De exemplu, municipalitatea tecuceană a divizat mai multe contracte pentru a favoriza trei agenţi economici, încălcând astfel principiile de promovare a concurenţei între operatorii economici, de garantare a tratamentului egal şi nediscriminare a acestora, cum, de altfel, au concluzionat şi auditorii din cadrul Camerei de Conturi, structură teritorială a Curţii de Conturi a României. Contractele divizate fac referire la achiziţia unei tehnici de calcul, registre şi formulare, consumabile sau la recondiţionarea mobilierului instituţiei. Primăria Tecuci a împărţit un contract în alte două cu o valoare mai mică, astfel încât să fie aplicată procedura de achiziţie directă, pentru a cumpăra tehnică de calcul de la SC Motorcar SRL Tecuci, în timp ce registrele şi formularele necesare le-a achiziţionat de la furnizorul Graphotek Expres SRL Tecuci, iar consumabilele necesare copiatoarelor de la Motorcar SRL Tecuci.

De asemenea, municipalitatea tecuceană a divizat şi contractul privind recondiţionarea mobilierului instituţiei, arată Camera de Conturi: „Divizarea valorii estimate a contractului de achiziţie publică a serviciilor de recondiţionare a mobilierului propriu, ca urmare a cumpărării distincte, de la acelaşi furnizor SC Marcel Prod SRL Tudor Vladimirescu, a unor materiale de mobilier (pal melaminat, balamale, glisiere, mânere picioare reglabile), în condiţiile în care achiziţiile au făcut obiectul aceluiaşi referat de necesitate”, în care reprezentanţii instituţiei precizează că se impune repararea mobilierului în regim de urgenţă şi încheierea unui contract de servicii de montaj cu un operator economic. Această metodă a fost adoptată şi de primăriile comunelor Bălăbăneşti, Bălăşeşti şi Drăgăneşti.

Complexul Muzeal, deja sancţionat de ANRMAP

Aşa cum v-am mai informat, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” a fost deja amendat de ANRMAP cu nu mai puţin de 40.000 de lei pentru că a efectuat investiţii de 150.000 de euro la sera solar, pe care le-a împărţit în contracte cu valoare mai mică, astfel încât să evite licitaţiile prin SEAP şi să încredinţeze contractele prin procedura de atribuire directă. De altfel, aceste nereguli au fost semnalate atât de către Emil Strungă, până de curând manager al instituţiei, cât şi de Camera de Conturi. „Nu a fost aplicată procedura de achiziţie prevăzută de lege (…) cu o valoare de deviz de 793.247 lei fără TVA (echivalentul a 176.228 de euro), ci s-a procedat la divizarea contractului de execuţie într-un număr de trei contracte de furnizare de produse, atribuite direct către SC Floricultura SRL Galaţi”, au precizat auditorii Camerei de Conturi.

Caiete de sarcini pentru cei aleşi

O altă metodă sesizată de inspectorii Camerei de Conturi este aceea de a lăsa, în cazul unor licitaţii ce apar pe SEAP, caiete de sarcini cu nişte condiţii în aşa fel întocmite, încât să fie "cu dedicaţie" pentru anumite firme. Aşa s-a întâmplat la Cerţeşti, acolo unde inspectorii Camerei de Conturi au descoperit că Primăria a impus nejustificat în documentaţia de atribuire a obiectivului de investiţii „Reabilitare drumuri locale” drept condiţie minimă obligatorie deţinerea de către executant a unei „staţii de preparat mixturi asfaltice modificate cu pudretă de cauciuc şi polimeri autorizată/atestată/verificată”, în condiţiile în care obiectul principal al lucrării era de pietruire a unei suprafeţe de 80.675 metri pătraţi de drumuri locale, iar suprafaţa asfaltată era de numai 1.032,5 metri pătraţi din aceasta, reprezentând o pondere de 1,28 la sută din suprafaţa totală.

Camera de Conturi constată, ANRMAP amendează, rămâne însă de văzut dacă vreunul dintre cei vinovaţi va răspunde în faţa justiţiei sau dacă pagubele vor fi şi pe mai departe acoperite din sacul fără fund al banilor publici.

 

Citit 19575 ori Ultima modificare Marți, 18 Februarie 2014 10:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.