Evaluaţi acest articol
(32 voturi)
11 comentarii

Deşi pentru cineva "din afară" pare de necrezut, în Galaţi - "capitala dunăreană a României" - sunt oameni care, în afară de traversările cu bacul, n-au avut niciodată ocazia să facă măcar o plimbare pe Dunăre. Deşi a fost pomenită adesea, "Operaţiunea Croaziera" rămâne mai mult… pe uscat. Asta pentru că, deşi Dunăre avem, ne mai trebuie şi capacitate de a o pune în valoare.

Interes din partea gălăţenilor pentru organizarea de minicroaziere există. Dovadă, succesul plimbărilor din cadrul "Zilelor Dunării", cu navele "Kaptan M", "Colegiu" şi "Borcea". Targetul iniţial a fost de 500 de persoane, dar în final au fost 748 de norocoşi care au văzut Dunărea de la bordul navelor. Cererea a fost însă mult mai mare şi nu puţini sunt gălăţenii care şi-ar dori permanentizarea unor asemenea croaziere pe Dunăre. Numai că, în acest caz, indiferent cum întorci problema, tot la un calcul economic se ajunge.
"Tipul acesta de acţiuni, dacă n-am fi avut acest suport într-un proiect mai amplu, ar fi fost greu de realizat", ne-a mărturisit Traian Sandu, managerul grupului de firme Galtour - Dunărea, desemnat de Primărie organizator al manifestărilor dedicate "Zilelor Dunării 2017".
"Pentru acţiuni permanente, după calculele noastre, trebuie să fie un raport între un număr de participanţi şi un cost acceptabil, în sensul în care, dacă într-o zi o navă ar putea să deplaseze 400 de persoane, costul biletului ar fi undeva la 25 lei. Individual, poate nu este mult, dar la bugetul unei familii, în Galaţi, puţini şi-ar permite să plătească 75 - 100 lei pentru o plimbare", a precizat Traian Sandu.
Scăderea costurilor s-ar putea face fie prin cointeresarea unor parteneri din mediul privat, fie printr-o formă de participare din partea autorităţilor publice. Primăria Galaţi, exceptând evenimentele speciale, are însă o opinie destul de clară.
"Ne dorim astfel de croaziere, dar le vedem mai degrabă ca rezultat al activităţii unor firme private. Primăria este deschisă în a oferi tot sprijinul, în limita prevederilor legale, prin eventuale facilităţi fiscale sau accesul la o serie de amplasamente necesare desfăşurării activităţii", ne-a declarat Raluca Ardean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

Experienţa operatorilor de turism

Sunt companii care au făcut deja o serie de "experimente", precum Grupul de firme Vega, cu activităţi şi în domeniul turismului, deţinător al navei "Vega River". În prezent sunt asigurate o serie de pachete pentru închirierea navei. De exemplu, un pachet minimal (o oră de staţionare, o oră în marş) ar fi cam de 800 de euro. La capacitatea navei (60 locuri) ar însemna un tarif de aproape 15 euro.
"Am făcut la un moment dat un pachet individual de 50 lei - plimbare de 2 ore şi un minim de aperitive, gen apă, suc, cafea. Problema e că oamenii se aşteaptă să facă o minicroazieră la un buget redus - între 10 lei şi 15 lei - ceea ce, pentru noi, ar fi nerentabil. Pe grupuri organizate, gen evenimente corporate, avem cereri. Dar individual e greu să ai o activitate rentabilă. Am avut un catamaran cu care vreo doi ani, inclusiv anul trecut, am încercat să facem astfel de minicroaziere, dar nu se strângea numărul optim de persoane, măcar vreo 40", ne-a explicat Cristina Stratulat, manager de evenimente la Hotel Vega.
Eventualele facilităţi fiscale ar fi, desigur, binevenite, însă întreprinzătorii se întreabă cât ar putea acestea să acopere din costuri. "Un model ca în Deltă, unde o parte a preţului la cursele de călători sunt acoperite de stat, ar fi ceva. Dar nu ştiu dacă o să vedem prea curând aşa ceva la Galaţi, e nevoie de o schimbare legislativă…", e de părere managerul Vega.
Într-adevăr, în baza a HG 595/2000, persoanele din Tulcea sau Delta Dunării beneficiază de preţuri subvenţionate la cursele de pasageri. De exemplu, conform preţurilor practicate de "Navrom Delta", costul subvenţionat al biletelor din portul Tulcea până Maliuc (o distanţă de 27 km, pe Dunăre, comparabilă cu cea dintre Galaţi şi Brăila) la o cursă pe o navă obişnuită este de doar… 7 lei, iar preţul nesubvenţionat de 24 lei. Acest serviciu a fost gândit, însă, ca o formă de ajutor social pentru locuitorii din Deltă şi nu pentru activităţi de turism, ne-a explicat Luigi Ciubrei, directorul Administraţiei Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi. "Dacă locuieşti sau ai serviciul în Deltă, ai bilet subvenţionat. Altfel, ca turist, plăteşti biletul întreg. Ar fi o idee să se lege eventualele curse din zona Galaţi-Brăila de cele din Tulcea; să laşi maşina aici - nu la Tulcea, unde parcările sunt vara sufocate - şi să începi o excursie în Deltă încă de aici. Oamenii sunt interesaţi, întrebarea e dacă operatorul iese pe plus sau pe minus. O să încerc să am o discuţie şi cu cei de la Navrom Delta, ei ar putea să fie direct interesaţi de o asemenea variantă…", ne-a spus directorul general al ADPM Galaţi.

Nava "Steaua Polară", istorie lungă

Dacă este să privim în "istoria administrativă" a Galaţiului, vom afla că au fost momente în care Primăria a fost "la un pas" de a organiza şi chiar subvenţiona aceste croaziere sau curse de călători pe Dunăre. Acum 10 ani, de exemplu, din bugetul local (2007-2008) s-au investit 1,3 milioane de lei pentru reabilitarea navei "Steaua Polară", deţinută de Liceul de Marină. Ideea era ca, pe lângă activităţile didactice, nava să facă şi nişte curse de agrement între Galaţi şi Brăila. În doar "o săptămână", primarul Dumitru Nicolae urma să anunţe preţul biletul şi programul curselor, însă "Operaţiunea Croaziera" s-a blocat după ce au apărut o serie de dispute, mai degrabă cu substrat politic, între municipalitate şi Inspectoratul Şcolar.
Între timp, lucrurile au evoluat, dar nu neapărat toate în bine. Partea bună este că, în prezent, actuala conducere a Liceului Tehnologic de Marină chiar ar fi dornică de a folosi "Steaua Polară" şi în cursele de agrement pentru gălăţeni.
"Într-o astfel de situaţie, elevii ar face o practică reală; ar sta lângă echipaj şi ar vedea ce înseamnă meseria de marinar. În plus, ar fi şi o carte de vizită pentru noi. În Săptămâna Altfel, de exemplu, copiii ar putea să vadă nava, să iasă pe Dunăre, să vadă că mai există marină la Galaţi! Într-un parteneriat cu municipalitatea, cred că s-ar putea face aşa ceva. Faptul că "Steaua Polară" e navă şcoală nu e un impediment, dar trebuie găsită forma juridică cea mai potrivită", ne-a declarat Gabriela Antoneta Costea, directoarea Liceului de Marină.
Partea delicată este că "Steaua Polară", deşi e bine întreţinută, are nevoie de o remotorizare. Actualele motoare sunt energofage, la o oră de marş costurile sunt cam de 2.800 lei. Iar ca bani, strict pe partea de remotorizare, ar fi nevoie de 100.000 de euro. O altă problemă e că, din 2014, nava n-a mai ieşit pe Dunăre, pentru că i-au expirat avizele de navigaţie. Din fericire, municipalitatea a susţinut liceul şi, din august, "Steaua Polară" va ajunge la Navrom Shipyard, în vederea reclasificării şi obţinerea avizelor ANR. Conducerea liceului este optimistă şi în ceea ce priveşte celelalte lucrări de modernizare. "Am mai înţeles că Primăria înţelege necesitatea remotorizării, am găsit multă deschidere în acest sens, dar aşteptăm şi o oficializare a acestui lucru, odată cu rectificarea bugetară. Ar fi un lucru extraordinar şi pentru liceul nostru, dar şi pentru comunitate; marina face parte din blazonul Galaţiului!", ne-a spus directoarea liceului.

În Portul istoric, pe bucăţele

O idee mai veche de reda Galaţiului blazonul de oraş portuar este şi proiectul GaViC, ce în esenţă prevede valorificarea în scopuri turistice, printr-un proiect cu fonduri europene, a vechiului Port Comercial. Dar proiectul se tot "rostogoleşte" în planurile de investiţii ale Primăriei de mai bine de 10 ani. "Deşi este o idee foarte bună, nu există nici o linie de finanţare cu fonduri europene pentru acest proiect, cel puţin în prezent", ne-au declarat reprezentanţii Primăriei. Ideea nu este, totuşi, părăsită. GaViC figurează şi în Strategia de Dezvoltare a Portului Galaţi, realizată de APDM Galaţi, iar conducerea acesteia vede posibilă o formulă de demarare a acestuia.
"Într-adevăr, pentru tot proiectul GaViC nu există o finanţare unică. Dar poate fi realizat pe componente, iar una dintre ele ar fi partea aceasta cu croazierele. Am avut discuţii în acest sens cu conducerea Primăriei şi există interes pentru acest lucru. Municipalitatea analizează cum se poate realiza din punct de vedere legal. Există o variantă de a se angaja o firmă sau mai multe, într-un parteneriat public-privat. Există şi varianta ca primăria, prin intermediul unui serviciu, să achiziţioneze o astfel de navă - gen "vaporetto", ca la Viena, Budapesta sau Bratislava. Sperăm să lămurim lucrurile până în primăvară, astfel încât anul viitor, în sezonul cald, să avem deja acest serviciu", ne-a declarat Luigi Ciubrei, directorul APDM Galaţi.
Altfel spus, speranţa "se scufundă" ultima.
Până la a avea curse permanente pe Dunăre, va trebui să ne mulţumim cu cele cu caracter excepţional. Primăria ia în calcul organizarea unor minicroaziere precum cele ce au fost de "Ziua Dunării" şi în august, cu ocazia "Zilei Marinei". Prea puţin, totuşi, pentru gălăţenii care nu vor să rămână pe uscat.

"Steaua Polară", la apusul unei tradiţii dunărene

Dacă este să ne referim la cursele de pasageri pe Dunăre în zona Galaţiului, ele nu au fost întrerupte nici măcar în timpul războaielor sau al foametei. Asta până prin 1997, când cursele de călători din zona Galaţi - Brăila au fost înghiţite de "vânturile, valurile" tranziţiei, îşi aminteşte Ion Coclează, comandantul navei "Steaua Polară".
"În orice localitate care se respectă, pe Dunăre, găseşti o navă reprezentativă, o emblemă a oraşului. Noi am avut "Libertatea", s-a dus… Am putea avea acum "Steaua Polară", care e mai mult decât o navă, e o stare de spirit. Nu numai că e o navă foarte elegantă, că doar a fost navă prezidenţială (pe timpul lui Ceauşescu - n.r.), dar la bordul ei s-au format generaţii peste generaţii de marinari! E o părticică din viaţa Galaţiului, iar viaţa Galaţiului este legată de Dunăre. Ce fel de oraş dunărean mai suntem, dacă eşti gălăţean şi nu ai avut niciodată cu ce să ieşi pe Dunăre?", se întreabă retoric căpitanul.
"Steaua Polară" a fost construită în 1979 şi poate lua la bord în jur de 100 de persoane. Este una dintre ultimele nave cu istorie aparte pe care le mai are Galaţiul.  

 

"Pânzarul", epava simbol a Galaţiului

Pânzarul Moldovenesc face şi el parte din istoria, până acum tristă, a croazierelor pe Dunăre la Galaţi. Lansat cu tam-tam la apă în 2004, replica unei corăbii din timpul lui Ştefan cel Mare, ce ar fi trebuit să fie folosită pentru promovarea Galaţiului şi organizarea de minicroaziere, a eşuat mai întâi în birocraţie, apoi a sfârşit, la propriu, ca epavă uitată într-o dană a Şantierului Naval. Odată cu nava s-au dus pe apa Sâmbetei şi cele 8 miliarde de lei vechi pe care CJ Galaţi i-a investit într-o idee bună, în principiu, dar păgubos încheiată.

 

"Conserva" Schengen de un milion de euro

Chiar dacă Galaţiul este departe de a fi o atracţie pentru navele de croazieră cu turişti străini care trec pe Dunăre, nu ne lipseşte "tichia de mărgăritar". În 2011, s-a dat în folosinţă un ponton în scopul de a facilita potenţialilor călători… trecerea frontierei Schengen. Terminalul plutitor a costat mai bine de un milion de euro, fiind dotat cu birouri pentru poliţiştii de frontieră, vameşi etc., sisteme moderne de supraveghere, spaţii de primire şi triere a călătorilor. Cum România a rămas "pe tuşă" în ceea ce priveşte intrarea în Schengen, nici o navă nu a acostat la terminalul-minune.
"Gurile rele" spun că pontonul, cu o lungime de 40 metri şi o lăţime de 11 metri, cu o punte destul de generoasă ca spaţiu, ar putea fi folosit ca spaţiu pentru... nunţi şi botezuri, cam ca în filmele lui Kusturica. Deocamdată, pontonul este "în conservare", plasat în faţa Palatului Navigaţiei. Şi cum cu Schengenul lucrurile nu par a se schimba, "conserva" de un milion de euro rămâne unul dintre lucrurile absurde, dar adevărate, de la Galaţi.

 

Turişti fruntaşi la luat… bacul

Cea mai frecventă variantă la care apelează gălăţenii când au oaspeţi de prin alte locuri ce vor să facă o croazieră pe Dunăre este de a-i invita la o plimbare… cu bacul. De persoană, o călătorie între Galaţi şi I.C.Brătianu costă doar 1,5 lei. Aşa se face că bacurile "Poienari" sau "Oltişorul" fac parte din albumele de vacanţă la Galaţi. Mai frumos ar fi fost, desigur, o fotografie de pe un "vaporetto", dar gălăţenii se pot lăuda, deocamdată, doar că sunt fruntaşi la nivel naţional la… luat bacul.        

       

       

    

Citit 9044 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Iulie 2017 12:20

11 comentarii

  • postat de dan j. Marți, 25 Iulie 2017 17:11 Link la comentariu
    0
    5

    Vreau curse directe Galati - New York!

    Raportează
  • postat de dan j. Marți, 25 Iulie 2017 17:11 Link la comentariu
    0
    7

    Vreau curse directe Galati - New York!

    Raportează
  • postat de Terente Marți, 25 Iulie 2017 12:01 Link la comentariu
    6
    12

    Vreau ca Romania sa declare razboi Americii, pe bune daca ne ocupa americanii sigur la Galati vom avea iarasi curse cu vaporul pe Dunare. Altfel, cu hotii nostrii, niciodata!

    Raportează
  • postat de Nicu Ifrim Marți, 25 Iulie 2017 11:25 Link la comentariu
    0
    6

    Silvestru, faci confuzie. Remorcherul Farul e taiat si topit de mult...
    A stat pe Siret, cam in dreptul Univ Danubius - Auchan, prin 2000 cred a luat foc, iar ulterior epava a fost taiata bucata cu bucata.

    Raportează
  • postat de un galatean Marți, 25 Iulie 2017 10:01 Link la comentariu
    1
    28

    unde este flota de pasageri a Galatiului ?
    in anii 80 erau curse regulate Galati Braila, Galati Tulcea , si cele de trista amintire Galati Cotu Pisicii.
    vapoare albe cu un nivel sau doua.
    Acum avem niste epave ruginite cu denumire de vase de agrement .
    Daca atunci se putea cu toate restrictiile, acum cand putem face tot ce vrem, de ce primeaza doar nesimtirea si marlania in relatiile interumane si nu avem nici o initiativa din partea statului de a relansa transportul pe Dunare?

    Raportează
  • postat de George Marți, 25 Iulie 2017 07:21 Link la comentariu
    2
    16

    Nu se strangea pentru ca nu stiu sa faca reclama in presa.

    Raportează
  • postat de Silvestru Marți, 25 Iulie 2017 06:15 Link la comentariu
    8
    8

    ... Lângă ponton mai vine remorcherul Farul și alte 4 remorchere ale AFDJ, pentru care fără să mai ținem seama de costurile de achiziție, cheltuielile de întreținere-mentenanță vor fi enorme, în condițiile în care aceste zise investiții nu aduc niciun leu beneficiu. Dar, ne mândrim ca proștii! Mai are cineva ponton ca APDM Galați sau remorchere Farul, Perseus(care se va moderniza) ca AFDJ? Dăștepți mai este PSD-ul de la cele două companii!

    Raportează
  • postat de PROSTIA A DEPASIT ORICE LIMITA !!! Marți, 25 Iulie 2017 01:50 Link la comentariu
    12
    12

    UNDE VA TREZITI VOI BA SARACILOR, PE COASTA DE AZUR ?!

    Raportează
  • postat de Iancu Jianul Marți, 25 Iulie 2017 01:10 Link la comentariu
    3
    9

    Cel mai scump umor este cel romanesc! El e Brandul de tara... imunl national "lasa-m'ste''las" si sa moara capra vecinului... sau cred in variant actualizata: mai bine sa stea vecina capra decat sa ramana vaca si tu bou dupa ce vezi ce e-n UE! Suna putinel sau cum zicem noi moldavian-enii... pervers fara targul ocna dar realist! Intr-un cuvant santieristic: suntem praff! AMIN!

    Raportează
  • postat de Un marinar Marți, 25 Iulie 2017 00:51 Link la comentariu
    5
    23

    Cu riscul de a fi injurat vorbesc:
    1.Afara,cunosc sigur nava care isi permite sa faca o scurta croaziera de doua ori pe zi in jur de doua ore cu aproximativ 200 de pasageri.Nava este restaurant pkutitir,cei care ambarca nu pkatesc bilet dar trebuie sa- si comande mincare in jur de 18 euro de persoana.
    2.Motorizarea acestor nave este mai de mileniul 3 gen propulsoare azimutale cu un consum de aprox. 30 de litri de motorina pe ora si o viteza medie de 25 km/h
    3.Steaua Polara chiar nu a scos multe generatii de narinari ca si nava scoala.In patru ani de liceu am fost doua ore pe ea si nu ne-am miscat de la cheu,in zece ani de cand sunt capitan nu am intilnit nici macar un marinar cu liceul de marina,in schimb cel putin 50 care au cursuri la Ceronav.
    4.Liceul de Marinaar trebui sa-si trimita elevii in practica pe nave care naviga efectiv.
    5.Croaziere se pot face pe Dunare garantat,vad ca se sugereaza privat,dar,romanul vrea sa aiba profit cu investitie zero.Uitati-va ce nave de pasageri avem in port.Si apropo de costuri,spun cei de la Vega ceva in jur de 10 euro pentru doua ore de plimbare,in vest sunt firme care vind croaziere pe fluviu pe vapor hotel cu mincare inclusa la in jur de 600 de euro o saptamina si tot fac profit gras.Deci s-ar putea face si la noi.
    Si idei sunt,dar birocratia ne omoara !

    Raportează
  • postat de dan r. Marți, 25 Iulie 2017 00:16 Link la comentariu
    12
    40

    Vream sa mergem in delta direct din Galati. Sa plece vaporasul din Galati apoi sa fim preluati de cei din tulcea sau cei din tulcea sa vina sa ne preia si sa lase su tulceni aici.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.