Ştii că primul sărut e o dare de seamă: ce ochi mari spre ochi mari?! şi paşi mici spre paşi mici?!... fii atentă cum zvârle salcâmul din urmă lacrimi mari din flori mari...hai să-l strig! hai să-l strigi!   Şi al doilea sărut e o dare de seamă: am strigat?...n-am strigat!...ai strigat?...n-ai strigat!... vino azi, te conjur, să-l strigăm împreună, dinspre crengi...dinspre cuib...dinspre-adânc...dinspre-nalt!   Şi al treilea sărut e o dare de seamă: gânduri mici, visur ...

Mai am un bibic. Tot în Ţiglina 17 îl am. Şi acesta, ca şi acel din ziarul de ieri, e băiat "giorno", cum îi place să se alinte în limba lui Giani Morandi. Că a fost în Italia, la muncă. Şi nu numai în Italia a fost. Şi în Anglia, şi în Elveţia, şi în Olanda a fost. Ultima dată, a fost în Belgia, chiar în oraşul în care se petrece Parlamentul UE, adică unde nişte Adrian, nişte George şi nişte Elena ne-au făcut de "rahatul/râsul universului cosmic", aşa, să repe ...

Deştepţilor!...începe!/...şi voi urlaţi în pântec!... vi-i frică de afară?!/ nu vreţi necunoscut?! vă gâdilă căldura/ lichidului din cloacă?! vă sperie Neantul/ gol, crud, chior, surd şi mut?!   Poftiţi la poezie!/.../ doar ceastă-alcătuire mai stă (cefalopodă)/ n-întâmpinarea voastră şi încă vă mai poartă/ (ca pe-nsemnaţi) de mână, să vă rămână Steaua/ (măcar o zi) albastră!...   Poftiţi la poezie!/...doar ea vă poartă-n braţe şi spune să nu trag ...

Am un bibic în Ţiglina 17. Stă cam la patruzeci de câini distanţă de mine. Băiat bun. De bufet, adică. Nu ştie, nu se bagă. Unde-l pui, acolo stă. Din ăla, cuminte ca o fată mare...(iartă-mă, iertătorule, că vorbesc dodii!)...De cuminte ce-i, l-a lăsat (şi) nevastă-sa. Spun "şi nevastă-sa" fiindcă nu doar ea l-a lăsat. L-a lăsat şi locul de muncă, şi prietenii, şi cunoscuţii, şi fiii, şi fiicele, şi amantele...Nu mai are decât prieteni cu ghilimele...Şi nu mai ...

Da...sigur că da, începe să se vadă hoarda funerară, începe să copleşească strada Brăilei, între fosta agenţie CFR şi fosta biserică Sfânta Sofia. Aerul şi decorul se înnegresc. Vacarmul stârnit de claxoanele automobilelor de lux fărâmiţează văzduhul, face praf orice urmă de linişte. Prietenul meu  mă întreabă în şoaptă, consternat: "Ai mai văzut aşa ceva? Ştii, cumva, ce şi cine le permite acestor şlehte de baragladine să tulbure şi să împuţească  dis ...

Cred că (am să) scriu cea mai frumoasă poezie din această lume: picioarele ei seamănă cu picioarele tale, sânii tăi seamănă cu sânii săi... (parcă-s două dihănii superbe, fără nume)... ochii săi negri sunt ochii tăi negri, mâinile voastre sprijină cerul să nu cadă nici peste buni şi nici peste răi!   Cred că (am să) scriu cea mai frumoasă poezie din această viaţă: am zăpadă, am ţărână, am nuia de alun, am cerneală adâncă şi înaltă... dar nu, nu pot ...

Ochii mei: doi miraţi de păianjen mirat...! Ochii tăi: doi frumoşi de păianjen frumos...! Hai (deseară) să-i văd şi să-i vezi, să vedem doi de verde amar, doi de negru sfios!   Să vedem dacă nu...(dacă nu, nu e greu)...! Să vedem dacă da...(dacă da, nu-i uşor)...! Dacă nu, dacă da...tot ne-om da nişte plâns, tot ne-om da nişte rod, tot ne-om da nişte dor!   Şi ne-om tot întrema, şi vom tot întrema până când colţul sfânt va să-nsemne perfect... am să zic, n-am ...

Mă aflu-n jurul Păpădiei cu-n amic din copilărie...avem urechile stângi spre "umbra" bisericii "Sfânta Sofia"...şi auzim huruitul tancurilor ruseşti, care au smuls-o din "rădăcină"...şi-i auzim şi pe-alde Alioşa pronunţându-se urlând "nazad" şi agitându-şi pulemiotele (mitralierele) spre locuitorii gălăţeni mai îndrăzneţi, mai indignaţi de "gestul" sovieticilor dezlănţuiţi. Peste umerii stângi, ca pe o bâzdâganie din beton armat şi dezarmant, ca pe o "creatură" ...

Bună ziua Doamna mea de Zi... te-am visat, parcă erai Lumină, răsăreai din fără Început şi plecai să vezi cum se înclină   cel fără Sfârşit la umbra ta îmbrăcată-n rochie mai lungă decât Întunericul ajuns prea-n pustiul meu, să nu-mi ajungă,   prea n-odaia mea în care stau străjuit de smirnă şi icoane... şi adorm pe-o margine de vis... şi te-aud: tu ce mai faci, Ioane?   Bună ziua, Doamna mea de Zi... vine seara, vine ca o farsă unde vrei şi stai şi ştii că ...

Pe la jumătatea Frunzei, uite-aşa, ca să se dea în stambă, să se izmenească niţel, cortegiul matrimonial face o haltă. Claxoanele încetează. Mă bucur, însă mă bucur în zadar. Fiindcă oprirea vacarmului nu-i din respect pentru linişte (câtă mai suflă, vai de zilele ei!) ci pentru ca să (caragialesc, nu?) coboare târtanii gel(uiţi) şi cocoanele/mironosiţele chituite din limuzine şi să se comporte urlând apoteotic "să-ţi fie de bine, nunule!"..."ce frumoasă eşti, nu ...