Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Ploile torenţiale căzute în ultimele ore au provocat inundarea a peste 20 de curţi şi grădini, trei locuinţe şi nouă străzi, informează Prefectura Galaţi. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Petrica Paţilea, în municipiul Galaţi au fost inundate 19 curţi şi grădini, o locuinţă şi o stradă în cartierul Barboşi; în municipiul Tecuci au fost inundate 12 curţi şi grădini, două locuinţe şi opt străzi; iar în Smârdan şi Lieşti au fost inundate câte ...
  Guvernul analizează impozitarea suplimentară, cu încă 16%, a sumei din pensie sau salariu care depăşeşte 4.500 lei /lună, sistem care ar putea fi aplicat începând cu anul viitor şi numai pentru sectorul bugetar, a declarat, marţi, premierul Victor Ponta. El a amintit că Guvernul USL intenţionează să aplice de anul viitor cote diferenţiate de impozit, în funcţie de nivelul salariilor. "În plus faţă de acest sistem fiscal, dacă va fi cazul şi dacă se va dovedi o i ...
* Fiscul încearcă să recupereze astfel creanţe de la clubul de volei CSU Metal, pe care patronul Mehid, Corneliu Mangalea, l-a finanţat până la desfiinţarea acestuia Suprafaţa de 3,5 hectare din bulevardul George Coşbuc nr. 256, care altădată găzduia atelierele producătorului de cilindri hidraulici Mehid, ajunse acum în ruină, e scoasă la licitaţie de către Direcţia Generale a Finanţelor Publice. Licitaţia va avea loc miercuri, la ora 10.00, la sediul DGFP din strada ...

Mall-ul lui Lişinschi va fi deschis în iunie

Miercuri, 30 Mai 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT

Dunărea Mall, aşa cum probabil se va numi centrul comercial construit în Micro 19 de omul de afaceri Andrei Lişinschi, va fi inaugurat luna viitoare, au declarat reprezentanţii Cushman & Wakefield, firma care a gestionat închirierea spaţiilor din mall. "Deschiderea centrului va avea loc pe 29 iunie", a afirmat, marţi, Paul Minciună, negociator Cushman & Wakefield. În mall vor fi prezente mărci cunoscuteMare parte din suprafaţa centrului comercial este deja închiriată de co ...
* Graba strică treaba la licitaţii * Ofertant unic, preţuri duble * O stradă alungită în acte * „Meseriaşii” banului public au dat chixCele şase străzi de care vorbim sunt bulevardele Marii Uniri (faleza superioară), Basarabiei (doar benzile laterale), drumurile Uzina de Apă şi Acces Trecere Bac, străzile Nicolae Bălcescu şi Clăbucet. Adică în total 4,102 km, conform celor stipulate în caietul de sarcini. Pentru care s-a contractat, în toamna anului trecut, o modernizare ...
Profesoara Nicoleta Crînganu este cea care ne-a oferit rezolvarea modelului de subiect propus pe site-ul MECTS pentru proba scrisă la limba şi literatura română de la bacalaureat CLICK AICI PENTRU A DESCĂRCA SUBIECTELE PROPUSE!CLICK AICI PENTRU A DESCĂRCA BAREMUL PROBEI! Puteţi urmări mai jos rezolvarea subiectelor! Subiectul I. I.1. Sinonimele sunt:nemișcarea – imobilitateadulce – blând; I:2. În secvența „n-o să mă las”, cratima are rolul de a marca, gramatical, ...

Viaţa pacienţilor cu rinichi "de împrumut"

Miercuri, 30 Mai 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE

* Chiar dacă multă lume a auzit, puţini sunt cei care ştiu ce înseamnă a avea nevoie de dializă * În ciuda neajunsurilor şi a chinurilor greu de explicat în cuvinte, pacienţii văd dializa ca pe o şansă la viaţă *   Intrarea nouă în Policlinica Spitalului Judeţean. Cum urci scările spre primul etaj, pe un coridor întunecos, poţi citi pe o uşă cu geamuri mătuite: „Centru de dializă. Intrarea interzisă!”. Trecătorul grăbit sau încovoiat de nevoi nici ...
*„Când am făcut primul grafic, nici dacă le aşezam cu mâna nu ieşeau Marius Stan - 41,5 la sută, Nicuşor Ciumacenco - 41,5 la sută şi asta m-a surprins!" * „Ce pierde unul câştigă celălalt” * "Alegerile din 10 iunie ar putea fi ca la prezidenţialele din 2009, între Traian Băsescu şi Mircea Geoană" * Sondajul apolitic potrivit căruia Galaţiul s-a rupt în două între independentul Nicuşor Ciumacenco şi candidatul USL Marius Stan, amândoi cotaţi cu câte 41,5 la su ...
După ce “dosarul Volaret” s-a finalizat cu trimiterea în judecată a şapte inculpaţi, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a cerut, după caz, fie ca inculpaţii să nu părăsească ţara, fie localitatea. Pentru Brânduşa Miron, Brigitta Pilat, Aneta Bârhală şi Mariana Stănilă, procurorii au vrut măsura de a nu părăsi localitatea, dar Tribunalul le-a obligat să nu plece din ţară, ceea ce înseamnă o mai mare libertat ...

Biletul zilei - Poftiţi la câştiguri!

Miercuri, 30 Mai 2012 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO

Nu ştiu cum să mă mai laud la câte bilete triumfătoare am înregistrat în ultima perioadă. Cei care au urmat ponturile cu regularitate au ieşit clar în câştig. Încă un tichet victorios şi din nou fără prea mari emoţii. În liga secundă norvegiană Tromsdalen a învins cu 3-2 pe Hodd, după ce a revenit prompt după fiecare gol înscris de oaspeţi. Codaşa Baerum şi-a respectat norma şi a pierdut 0-1 în deplasarea de la Sarpsborg, locul trei. Trecerea în prima ligă a fost ...