Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

07 martie 2012

Miercuri, 07 Martie 2012 00:00 | Publicat în CARICATURA ZILEI

...

Gunoaie vechi, gunoaie noi

Miercuri, 07 Martie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE

  O cititoare ne-a contactat pentru a se plânge mizeria existentă pe strada pe care locuieşte, Costache Conachi din Micro 19. Din câte ne-a spus aceasta, în jurul tomberoanelor sunt împrăştiate foarte multe gunoaie, în special de când au fost amplasate pubelele pentru colectare selectivă. Am mers şi noi pe strada cu pricina, pentru a vedea care e situaţia. Zona din jurul pubelelor pentru colectare selectivă şi a tomberoanelor este împânzită de gunoaie. Din câte am văzut ...
Guvernul a decis pe 1 martie să aloce 1.200 de milioane de lei pentru programul „Mihail Kogălniceanu”, de sprijinire a creditelor luate de IMM-uri. Programul, legiferat în 2011 prin HG 682 şi OUG 60, este un program multianual de încurajare şi stimulare a înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor. Aceşti bani vizează două direcţii. Una este subvenţionarea ratelor dobânzii creditului ce urmează a fi accesat de un IMM, în proporţie de 70 la sută, dar nu mai mult de 6,5 procen ...

Coafor, extremă urgenţă!

Miercuri, 07 Martie 2012 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* M-aş tunde, sincer mă deranjează perciunii, nu mai zic de chică, dar credeţi că mai am tupeu de când am văzut care-i trendul prin saloanele de coafură? Prefer să mă ciuruiască păduchii… * Doar cu executorul judecătoresc voi mai merge să-mi smulg pilozităţile capilare, fir-aş bogătan (nu şi parvenit) dacă vă mint! * Traian Băsescu anunţă că prin 2015-2016 România ar putea fi independentă energetic. Afirmaţia preşedintelui se traduce astfel: „Ultimul nu va mai ...

Deşteaptă-te, Oţelule!

Miercuri, 07 Martie 2012 00:00 | Publicat în SPORT

* Formaţia lui Dorinel Munteanu a ieşit din calculele pentru titlul de campioană din cauza unor boroboaţe care s-au repetat de prea multe ori în acest sezon * Partidele cu echipele proaspăt apărute în Liga I au lovit din plin campioana României, existând riscul să fie ratată prezenţa la vară în cupele europene * În ciuda statisticii, care îi dădea Oţelului aripi pentru primul meci din noul an competiţional (n.r. – erau deja zece ani fără eşec la start), gruparea roş-al ...

Fascinaţia Africii cu muzungu de Galaţi: „Karibu Kenya!”

Miercuri, 07 Martie 2012 00:00 | Publicat în DIASPORA

„Karibu Kenya!”, adică „Bine aţi venit în Kenya!”. Ghid pe pământul roşu al Africii ne va fi Lidia Frâncu, o muzungu (termen local pentru oamenii albi) de Galaţi, pentru care, Kenya a devenit o alegere de viaţă. „Africa îţi rămâne în sânge, îţi intră sub piele şi nu o mai pierzi niciodată. Aşa se spune, că odată descoperită, rămâne ca un «rău de Africa»”, ne-a mărturisit Lidia. Safari de povestePrimul ei safari a fost, aşa cum şi l-a dorit, o poves ...

O premieră pentru toate vârstele - „Recreaţia foarte mare”

Miercuri, 07 Martie 2012 00:00 | Publicat în CULTURA

Luni seara, sala Teatrului Muzical „Nae Leonard” a fost arhiplină, la premiera spectacolului „Revista copiilor – Recreaţia foarte mare”, o explozie de tinereţe şi de veselie molipsitoare. Paul Buţa semnează atât scenariul cât şi regia, fiind, totodată şi personajul central al spectacolului, adică Profesorul de modă veche, cu catalogul în mână. Pe scenă au evoluat cu dezinvoltură 70 de elevi  de la clasele de actorie, balet, canto - muzică uşoară şi populară, ...

Biletul zilei - Îţi iei leafa de la „Viaţa Liberă”

Miercuri, 07 Martie 2012 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO

Este impropriu spus că ne vom găsi la coadă la casieria ziarului, nu că n-ar fi haios (aţi da o bere, drept recompensă), dar tot de aici vin banii. Rubrica de faţă este cea mai eficientă din zonă, dublează venituri, iar biletul de luni seară vine să confirme ipoteza. Iată ce meciuri am avut: Nantes – Le Havre 1-0 (pronostic 1), Sivasspor – Galatasaray 0-4 (pronostic X2), Ceahlăul P. Neamţ – Sportul Studenţesc 1-2 (pronostic Sportul marchează), Gubbio – Brescia 0-2 (pron ...

La Facultatea de Mecanică - „Roboticompetition 2012”

Miercuri, 07 Martie 2012 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE

Departamentul Construcţii de Maşini, Robotică şi Sudare, din cadrul Facultăţii de Mecanică a Universităţii “Dunărea de Jos”, lansează astăzi, cu începere de la ora 11,00, în sala de festivităţi a facultăţii, corpul AE (fost corp M), prima Competiţie Zonală de Robotică - RObotiCompetition 2012. Evenimentul este realizat în colaborare cu WRO Hellas – Grecia şi cu sprijinul companiei LEGO/divizia LEGO EDUCATION. Modul de organizare al competiţiei pilot este similar cel ...
Joi, pe 8 martie, un dar muzical de suflet va fi oferit tuturor femeilor din Galaţi, începând cu ora 17,30, la Teatrul Muzical „Nae Leonard”. Corul de copii „Allegria”, condus de inimoasa şi distinsa profesoară Silvia Niţă, sărbătoreşte nouă  ani de la înfiinţare printr-un spectacol de excepţie, intitulat „Mărţişoare muzicale”. Rezumând frumoasa istorie, plină de reuşite, a grupului, profesoara Silvia Niţă, mărturiseşte: „Au fost nouă ani de dăruire ...