Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Salonul „Axis Libri” din această săptămână aduce o nouă apariţie editorială. Este vorba despre volumul „Omul tranziţiei”, publicat la Editura „Axis Libri”, semnat de conf. univ. dr. Ivan Ivlampie, de la Catedra de Filosofie a Universităţii „Dunărea de Jos”. Salonul este programat, ca de obicei, joi, la ora 17, la sediul central al Bibliotecii „V.A. Urechia”. ...
* de vorbă cu poeta Luminiţa Cioabă * Poeta Luminiţa Cioabă trăieşte în mitologia poeziei încă din copilărie. Era copil când a văzut peste gard, la români, cum se fac straturile de legume. Micuţa a făcut şi ea straturi pentru ceapă şi alte verdeţuri şi le-a tot udat. Toate au crescut, numai din stratul în care a pus… bănuţi, ca odinioară Pinocchio, nu au crescut tufe de… bancnote, tot aşa cum dintr-un cartof mic cresc mai mulţi cartofi mari! Tatăl său, regele Cio ...
* Vlădica Partenie Clinceni şi Inocens - în rugăciunile creştinilor * Ieri, creştinii gălăţeni L-au întâmpinat în sfintele biserici, asemeni Sfântului şi Dreptului Simeon, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. La Paraclisul „Întâmpinarea Domnului” din Palatul Episcopal a slujit Înalt Prea Sfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi. În spaţiul mic, dar luminat de lumina vechilor icoane şi de lumina trupului lui Inocens, r ...
Ministerul Sănătăţii ne mai dă un transport de Cantgrip
Miercuri, 03 Februarie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Directorul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi, dr. Valentin Boldea, susţine că 46.982 de gălăţeni s-au vaccinat, până la finele săptămânii trecute, împotriva gripei noi. Dintre aceştia, 1.866 au recurs la imunizare numai în cursul săptămânii trecute. Se vede treaba că gălăţenii pun foarte mare preţ pe ceea ce văd la televizor. Saltul numeric - de la 600 la 46.989 de vaccinaţi în doar câteva săptămâni - ne-a amintit de cozile nemaivăzute pe car ...
* Evaziune fiscală * Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală faţă de Severus B., de 42 ani, asociat şi administrator al unei societăţi comerciale din Galaţi, pentru evaziune fiscală. În perioada 2008-2009, în calitate de reprezentant al societăţii, bărbatul a înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive, aferente relaţiilor comerciale desfăşurate cu agenţi economici din ţară, solicitând ulterior, fără drept rambursare de TVA, sum ...
Bilanţul infracţiunilor maritime şi fluviale din 2009
Miercuri, 03 Februarie 2010 02:00 | Publicat în JURIDIC
În 2009, la Secţia Maritimă şi Fluvială a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au fost înregistrate 17 cauze, având ca obiect, cu preponderenţă, infracţiuni la regimul transportului naval, delapidări şi infracţiuni de furt calificat.Au fost soluţionate 17 cauze; în 8 dintre acestea s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, într-una s-a aplicat o sancţiune cu caracter administrativ, iar în 8 cauze s-a dispus neînceperea urmăririi penale.În aceeaşi perioadă, la ...
Inspectorul şcolar general Doru Resmeriţă anunţă că în semestrul al doilea, în instituţiile de învăţământ se vor desfăşura foarte multe controale şcolare. Asta cu atât mai mult cu cât în această perioadă au loc probele de competenţe la examenul de bacalaureat, dar şi Testarea Naţională la clasa a VIII-a, spune şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi. ...
Elevii de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi au obţinut 2 premii şi 8 menţiuni la Concursul Interjudeţean de Matematică „Unirea” care s-a desfăşurat la Focşani, pe 29 ianuarie. Andrei Bogdan Puiu s-a clasat pe locul 2 la clasa a VII-a, iar Alexandru Dumitru Păunoiu a obţinut premiul al III-lea la clasa a XII-a. Menţiuni au primit Cristian Chirac (clasa a VIII-a), Lavinia Bulai (clasa a X-a), Loredana Maria Ene (clasa a VII-a), Maria Ionescu (clasa a VII-a), ...
Premiile de la Galaţi pleacă în toată ţara
Miercuri, 03 Februarie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Elevi din toată ţara, participanţi la un concurs interjudeţean coordonat de o şcoală din Galaţi, au aflat, săptămâna trecută, dacă se numără printre premianţi. Concursul “Bucuriile lui Decembrie” s-a desfăşurat în ultima lună a lui 2009, dar festivitatea de anunţare a câştigătorilor competiţiei a avut loc abia în ianuarie, la Casa Corpului Didactic (CCD) Galaţi. Acolo s-au aflat nu doar elevi, ci şi reprezentanţi ai instituţiei organizatoare, Şcoala Nr. 17 “Ni ...
Premianţii concursului IT, de la Radu Negru
Miercuri, 03 Februarie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Ediţia a 6-a a concursului IT „Visual Contest” organizat de Grupul Şcolar „Radu Negru” şi-a desemnat câştigătorii. La secţiunea spot publicitar cu tema „IT - comunicare - progres - infinit - viitor”, George Popa şi Daniel Stanciu, de la CNVA, au obţinut premiul I. Colegii lor Marius Manole, Cristian Neagu şi Florin Postolache s-au clasat pe locul al II-lea, iar Ecaterina Curmei, Cristina Ungurean, Oana Dragomir, Liceul „E. Racoviţă” - pe locul al III-lea. La secţiune ...