Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Competiţie judeţeană pentru fizicienii în devenire

Luni, 30 Martie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Competiţie judeţeană pentru fizicienii în devenire
Sâmbătă, la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă”, fizicienii în devenire din şcolile gălăţene au făcut tot posibilul să îşi uimească profesorii, într-o competiţie în care, în faţa cunoştinţelor pur teoretice, au primat demonstraţia practică şi inovaţia. Elevii gălăţeni pasionaţi de fizică s-au întrecut la etapa judeţeană a Concursului de fizică „Ştefan Procopiu”, care urmăreşte să le stimuleze creativitatea ştiinţifică. Peste 250 de participaţi, atâ ...

Un umăr pentru naţiune

Luni, 30 Martie 2009 03:00 | Publicat în EDITORIAL

Preşedintele s-a întâlnit cu funcţionarii. Calmul cu care le-a explicat faptul că, în afara unui umăr pe care ar putea să-şi plângă amarul, nu le mai poate oferi nimic, a fost măreţ. Poate una dintre cele mai mari calităţi ale lui Traian Băsescu este această perfectă detaşare faţă de orice amintire trecută. Se pliază la prezent cu o abilitate pe care nu poţi să nu i-o admiri, chiar dacă te încearcă o tristeţe de-a dreptul depresivă la amintirea altor reacţii ale sa ...
Senatorul PD-L Marius Necula a atras atenţia că la Bucureşti s-au strâns deja cereri pentru jumătate din suma alocată în acest an pentru reabilitarea termică a blocurilor. La Galaţi nu s-a mişcat, deocamdată, nimic. Necula a subliniat că a primit o propunere din partea asociaţiilor de proprietari ca reabilitarea termică să înceapă pe tronsoane pentru că nivelul de plecare al costurilor ar fi mai mic. ...

PC strânge semnături pentru PSD

Luni, 30 Martie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

„În urma hotărârii Partidului Conservator de a merge la alegerile europarlamentare pe listele comune în alianţă electorală cu PSD, am demarat acţiunea de strângere a semnăturilor privind susţinerea candidanţilor alianţei”, a declarat Eduard Grosu, vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a PC. Din municipiu şi judeţ s-au strâns deja peste 15.000 de semnături şi acţiunea continuă, a anunţat conservatorul. În urma înţelegerii între conducerile judeţene ale celor dou ...
Conservatoarea gălăţeană Genica Totolici a prezentat presei un protest al Organizaţiei de Femei a partidului împotriva unor prevederi din proiectul noului Cod Penal, care scad foarte mult pedepsele pentru  viol, prostituţie şi incest. „Femeile conservatoare consideră că dezincriminarea incestului în proiectul noului Cod Penal duce la degradarea societăţii”, a precizat Totolici. Incestul duce şi la afectarea gravă a moralei într-o ţară ortodoxă, modificări genetice şi tu ...
Hotărârile Consiliului Local Galaţi, doar pentru… cunoscători
Aţi auzit de situaţia aceea absurdă în care doi cunoscători a mii de bancuri din Cartea bancurilor nici nu le mai spun, ci râd pur şi simplu, ori se strâmbă dispreţuitor atunci când celălalt pronunţă doar numărul bancului? „101!” „Fenomenal! Dar ce zici de 44? Ăla banc bun!” Cam aşa se înţeleg probabil şi consilierii locali gălăţeni, votând un număr de proiect de hotărâre, pentru că ceilalţi din sală, cetăţeni, ziarişti – şedinţa fiind publică – nu ...

Străzi gălăţene cu nume aiurea

Luni, 30 Martie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Străzi gălăţene cu nume aiurea
Consiliul Local Galaţi a dat, prin două hotărâri de consiliu, două noi denumiri de alei. Este vorba despre Aleea Emil Racoviţă şi Aleea Sulfinei. Amintim că personalităţi gălăţene de marcă îşi aşteaptă în continuare dacă nu bulevardul sau strada, măcar aleea! Regretatul istoric Paul Păltănea (foto) este una dintre aceste personalităţi. Cel care a scris Istoria Galaţiului n-a putut însă  scrie şi... viitorul urbei. Nici fostul preşedinte al Consiliului Judeţului, ...

Oţelul a luat licenţa!

Luni, 30 Martie 2009 03:00 | Publicat în SPORT

Clubul gălăţean de Liga I şi-a susţinut vineri cauza la Comisia de Licenţieri din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, Oţelul fiind reprezentat de directorul economic Doina Stamate. Cum de data aceasta gruparea roş-alb-albastră n-a mai avut datorii la stat, cum se întâmpla anul trecut, dosarul de licenţiere pentru sezonul 2009-2010 a fost uşor de acceptat de membrii comisiei. Un oficial al Federaţiei a ţinut să-l anunţe telefonic pe directorul general al Clubului Oţelul, Mariu ...
FCM Dunărea - pentru prima dată cu Stelian Bordeianu la timonă (după înlăturarea lui Dănuţ Oprea) - s-a deplasat la Ploieşti, pentru jocul cu Petrolul. Meciul a fost găzduit de Stadionul "Ilie Oană" (complet renovat) şi s-a încheiat cu succesul la limită al gazdelor, la scorul de 1-0 (0-0).Unicul gol a fost înscris în min. 53. Antrenorul Eusebiu Tudor l-a introdus, inspirat, pe Budescu şi acesta a fructificat - după câteva minute - una din puţinele ocazii de gol ale meciului. ...

Ora naţionalei făcute una cu Pământul

Luni, 30 Martie 2009 03:00 | Publicat în SPORT

* Microbiştii români n-au stins luminile de „Ora Pământului”, sâmbătă seară, aşa cum solicita o campanie mondială de salvare a resurselor planetei. Au preferat să-şi epuizeze energiile urmărind un meci decisiv din preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2010. Între 20.30 şi 21.30, interval orar în care trebuia ca becurile şi prizele să rămână reci, eu şi conaţionalii mei am preferat să vedem un imn lălăit, un joc dezlânat al „tricolorilor”, un gol sârbesc ...