După luni lungi şi grele de chin şi terapie, departe de casă, Ana Tudor a trăit clipa cea mare joia trecută, pe 27 septembrie. Adolescenta din Galaţi, care a trăit până la aproape 18 ani cu o malformaţie chinuitoare a coloanei vertebrale, care îi periclita viaţa, a ajuns în sala de operaţie, de unde a ieşit, din punct de vedere medical, o tânără normală.
Sfârşitul de septembrie a însemnat pentru elevii clasei a XII-a, de la CNMK, o perioadă de reacomodare cu şcoala, intrarea în febra pregătirilor pentru Bac-ul care se apropie şi pentru analizarea opţiunilor pentru facultate. Ana Tudor, colega lor, pe care toţi şi-au dorit să o ajute să câştige lupta cu o boală nemiloasă, a trăit cea mai grea confruntare, punctul culminant al unui război dus vreme de aproape 18 ani. Pe 27 septembrie, adolescenta din Galaţi, ajunsă după mari sacrificii şi ani de chin la o clinică privată din Elveţia, singura care s-a încumetat să îi garanteze vindecarea, a intrat în sala de operaţie. Momentul ei, de care a depins o viaţă normală, cu un chip normal şi aspiraţii fireşti, a durat 15 ore. Grele şi pentru ea, şi pentru echipa de medici şi mai ales pentru părinţii care i-au fost alături la Zurich, în ultimele patru luni.
Pericol pentru viaţă
Şi diagnosticul, de scolioză cervico-dorso-lombară dextro-convexă malformativă cu diastematomielie, şi intervenţia chirurgicală de îndreptare a coloanei vertebrale, au fost considerate extrem de periculoase de medicii elveţieni şi germani care s-au implicat în asistenţa medicală şi operaţia Anei. Specialiştii nu au ascuns nicio clipă faptul că intervenţia este atât de riscantă, încât tânăra pacientă şi-ar putea pierde viaţa.
"Ne-au spus că e extrem de periculos şi riscant. Putea muri, chiar s-au mirat cum a trăit atâţia ani cu această malformaţie. Operaţia a fost una grea, a implicat scoaterea unor vertebre, prelevarea unei grefe de os din şold pentru a i se consolida structura coloanei în zona gâtului", ne-a relatat Doina, mama Anei Tudor.
După intervenţia chirurgicală, Ana a ajuns la Terapie Intensivă, unde a stat, timp de cinci zile, într-o comă indusă aproape permanent. Conectată la aparatele menite să îi susţină funcţiile vitale, fata, care în curând va deveni majoră, urma să fie ieri detubată. Mai pe scurt, să fie lăsată să trăiască pe puterile ei, să se trezească la noua viaţă.
"Avem emoţii mari, e o chestiune de ore până îi vor scoate tuburile. Ne rugăm ca totul să fie bine, e tăiată pe tot spatele, de la ceafă până la baza coloanei. Abia aşteptăm să ne privească şi să ne vorbească!", ne-a transmis doamna Doina marţi, 2 octombrie.
Lungul drum al recăpătării sănătăţii
Ana Tudor a ajuns la clinica privată de la Zurich pe 26 iunie şi de atunci a fost supusă la numeroase teste şi tratamente. O primă intervenţie a vizat montarea unui halou metalic în cap cu ajutorul căreia a făcut tracţiuni menite să îi întindă coloana vertebrală. După şedinţe chinuitoare, Ana a crescut mai mult de zece centimetri. Totul cu eforturi imense din partea părinţilor care au fost alături de ea tot timpul, în ciuda greutăţilor financiare. Luptei cu sistemul medical şi birocratic românesc, de la care au obţinut până la urmă decontarea sumei de 135.000 de franci, preţul operaţiei, i-a urmat lupta pentru supravieţuire în Elveţia. Cu ajutorul comunităţii de români de la Zurich, dar şi a a celor din ţară, care le-au donat sume de bani ca să aibă din ce trăi, oamenii au fost alături de copilul care lupta din răsputeri să fie normal.
"În ultima perioadă ne-am descurcat datorită unui vecin de-al nostru, de la Galaţi, care este cântăreţ bisericesc la biserica Mavramol. Cu ajutorul părintelui de acolo, ne-au trimis 3.500 de lei, bani care ne-au fost de mare ajutor", adaugă mama Anei.
O altă palmă a venit din partea statului român în momentul în care fetei i s-a transmis că nu i se va prelungi dreptul de a primi pensie de handicap decât dacă se va prezenta personal la comisia ce urma să se întrunească în septembrie, lucru imposibil, pentru că nu putea părăsi clinica, să vină la Galaţi, pentru o simplă formalitate. Astfel, Ana a rămas fără ajutor, iar doamna Doina, care îi este însoţitor, fără indemnizaţia care îi mai ajuta, cât de cât, să îşi ducă zilele.
Dacă totul decurge bine, adolescenta va reveni în ţară spre sfârşitul lunii octombrie, cel târziu începutul lui noiembrie. Cazul Anei Tudor este, probabil, unul dintre cele mai costisitoare din cele pentru care s-a cerut ajutor public în Galaţi. Nicio fundaţie specializată în sprijinirea cazurilor umanitare nu a fost de acord să se implice în ajutorarea ei, pe considerentul că suma necesară este mult prea mare, cu banii necesari ei putând fi ajutaţi mulţi alţi bolnavi, cu probleme "mai ieftine".
